Plângere contravenţională. Sentința nr. 02/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 02/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 768/200/2012
DOSAR NR_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.09.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. I.
GREFIER N. A.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională promovată de petentul M. G. cu domiciliul în ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata CNADNR-CESTRIN a depus adresa prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.
Instanța, verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 1 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ. și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale, după care:
Instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Instanța, potrivit disp. art. 150 C.pr.civ., constată cauza în stare de judecata și o reține spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 09.01.2012, petentul M. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 28.11.2011.
În motivarea plângerii, petentul a învederat că a fost sancționat pentru că a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, fără a deține rovinietă valabilă.
A menționat că autovehiculul nu mai este în posesia sa, fiind înstrăinat la data de 11.11.2010 către G. Luigi F. din ., astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare, certificatul de atestare fiscală și fișa de înmatriculare auto, atașate plângerii, care atestă radierea autovehiculului din rolul Primăriei Mărăcineni.
În drept, au fost invocate disp. OG 15/2002.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță prin reprezentant pentru a formula apărări, însă a depus la dosar planșa foto aferentă procesului verbal contestat, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, în copie, procesul verbal de contravenție contestat, contract de vânzare-cumpărare, planșa foto, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 28.11.2011 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea că, în ziua de 04.06.2011 a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, ce îl deține în proprietate, pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, conform procesului verbal, s-a aplicat contestatorului sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 și 17 din OG nr.2/2001).
Instanța va reține că, așa cum rezultă din declarația judiciară a petentului, care are valoarea unei mărturisiri și care se coroborează cu conținutul înscrisurilor depuse la dosar, în luna noiembrie 2006 petentul a înstrăinat vehiculul către numitul G. Luigi F., dar aceasta din urmă nu a înmatriculat vehiculul pe numele său.
Potrivit art. 1 lit. e din OG 15/2002 prin tarif de utilizare se înțelege o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.
Pe de altă parte, art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002 definește noțiunea de utilizatori ca fiind - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Așadar, instanța constată că fapta reținută în sarcina petentului nu este săvârșită de acesta, deoarece petentul nu mai are calitatea de utilizator în accepțiunea legii aplicabile al autoturismul respectiv_ care este vândut către numitul G. Luigi F. din luna noiembrie 2006.
Prin urmare, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, neexistând identitate între persoana utilizatorului vehiculului și persoana contravenientului.
Conform art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege.
În cauza de față, însă, nu există vinovăția petentului în săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, deoarece nu acesta este utilizatorul autovehiculului.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța văzând și dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită, și să dispună anularea procesului verbal de contravenție contestat.
Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite plângerea formulată de petentul M. G. cu domiciliul ., județul B. împotriva procesului verbal de contravenție . 11 nr._ întocmit la 28.11.2011 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in București, .. 401 A, sector 6
Dispune anularea procesului verbal de contravenție ._ /28.11.2011 emis de intimată și a măsurilor dispuse prin acesta.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.09.2013.
Președinte, Grefier,
C. I. N. A.
Red. C.I./Tehnored. N.A.
4 ex/06.09.2013
Operator de Date Cu Caracter Personal_
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6366/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2013.... → |
---|