Plângere contravenţională. Sentința nr. 05/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 05/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 28917/200/2011
DOSAR NR ._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 05.09.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – V. A. M.
GREFIER – T. D.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta B. B., cu domiciliul în, mun. B., ., județ B., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta B. B. și intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.. A răspuns martorul Ș. F..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la al treilea termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, după care:
Având în vedere prezența martorului Ș. F., instanța de judecată după identificare, sub prestare de jurământ, îi pune în vedere că, potrivit art. 193 alin. 8 C.pr.civ., mărturia mincinoasă constituie infracțiune și procedează la audierea acestuia, declarația fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plangerea contraventionala înregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ la data de 20.12.2011, petenta B. B. a solicitat anularea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ din data de 25.11.2011, emis de intimate IPJ B. - Poliția Municipiului B..
In motivarea plângerii petenta a arătat că la data și ora reținute în procesul-verbal a mers la Școala nr.14 din mun. B., pentru că fiul său, elev în clasa a III-a a avut o altercație cu un alt coleg de clasă. Menționează că a fost prezentă și mămica copilului cu care a fost în conflict fiul său, însă între părinți nu a avut loc nicio discuție urmată de cuvinte și expresii jignitoare care să lezeze demnitatea cuiva. Discuția s-a purtat între copii, care nu era de natură să aducă atingere cuiva. În mod inexplicabil agentul constatator a tras concluzii greșite și a procedat la sancționarea contravențională, procesul-verbal fiind încheiat în lipsă și comunicat prin poștă.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În susținerea plângerii petenta a anexat, în copie, procesul-verbal contestat (fila 4).
Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
În conformitate cu prevederile art. 115-119 C.proc.civ., intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că agentul constatator a reținut corect fapta în sarcina petentului, întrucât în data de 25.11.2011, orele 07.45, a folosit expresii și cuvinte jignitoare la adresa numitei Ș. F. în timp ce aceasta se afla în incinta școlii nr.14 din Municipiul B.. Pentru fapta săvârșită, prevăzută de art.3 pct.1 din Legea nr.16/1991, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1500 lei.
În dovedirea celor susținute, intimata a anexat întâmpinării raportul agentului constatator, declarație din data de 25.11.2011.
Analizând plângerea dedusă judecății în raport de probele administrate si de dispozitiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 25.11.2011, petenta a fost sancționat cu amenda în suma de 1500 RON pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.3 pct.1 din Legea 61/1991 republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
In sarcina petentei s-a reținut că în data de 25.11.2011, orele 07.30, în timp ce se afla în clasa a III-a din cadrul Școlii nr.14 din .. B., a adresat cuvinte și expresii jignitoare numitei Ș. F. din B..
Procesul verbal a fost întocmit în lipsa contravenientului, însă agentul constatator a procedat la luarea unei declarații numitei Ș. F., făcând un minim de cercetări pentru determinarea situației de fapt înainte de întocmirea procesului-verbal.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001).
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, în baza probelor administrate, instanța va verifica dacă sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 3 pct.1 din Legea 61/1991.
Astfel, martora Ș. F. a susținut că în urmă cu 3 ani, când copilul său era în clasa a III-a, a avut loc un conflict între copilul său și niște persoane necunoscute, iar a doua zi a mers la școală să lămurească situația. În timp ce se afla în clasa copilului s-a prezentat petenta B. B., pe care nu o cunoștea și care a început să o lovească și să îi adreseze cuvinte jignitoare, motiv pentru care a solicitat împreună cu învățătoarea intervenția agenților de poliție.
Prin urmare, instanța apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.3 pct.1 din Legea nr.61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
In ceea ce privește sancțiunea principala aplicată, instanța apreciază ca agentul constatator a realizat o corecta individualizare valorificând în mod judicios criteriile enumerate în cuprinsul art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
In raport de considerentele mai sus expuse, precum si de pericolul social al unor astfel de fapte, plângerea se învederează ca fiind neîntemeiata si, în consecință, instanța o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenta B. B., cu domiciliul în, mun. B., ., județ B., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B..
Menține procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 25.11.2011, de intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 05 septembrie 2013.
Președinte, Grefier,
V. A. M. T. D.
Red. V.A.M
Tehnored. T.D
23.09.2013/2 ex
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013.... → |
---|