Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 06/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 20033/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECTIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 06.09.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. I.
GREFIER: C. Z.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul B. G., cu domiciliul în comuna Bisoca, ., jud B. și pe intimatulINSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- cu sediul în B., .-10, jud.B.., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, fiind scutită de taxa de timbru, prin serviciul registratură intimata a depus la dosar planșa foto, dovada comunicării procesului verbal, certificat calificat și autorizația de control a agentului constatator, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial, în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Instanța, deliberând asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor, în conformitate cu dispozițiile art.167 C.proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreascã și, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.proc.civ, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr_, petentul B. G..a solicitat în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., anularea procesului verbal de contravenție . PA nr._ încheiat la data de 01.06.2012 .
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esențã, că a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei, motivat de faptul că a transportat cu autoutilitara ARO cu nr de înmatriculare_, pe DJ 203K cantitatea de 1,010 mc lemne de foc nemarcate.
A arătat petentul că lemnele au fost tăiate la o lungime de 20 cm, astfel că nu putea fi marcată fiecare bucată în parte .
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.
În susținerea cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 112 C.proc.civ, petentul a anexat, în copii certificate, înscrisurile cu care înțelege să-și dovedească pretențiile (f.4-6).
Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru, potrivit art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.proc.civ., petentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Intimata, legal citatã, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că procesul-verbal întrunește toate condițiile de fond și formă impuse de disp. OG nr.2/2001, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată prin raportare la disp.art. 5 alin. 5 și art.21 alin. 3 din OG nr.2/2001.
A arătat că la data de 01.06.2012, în jurul orelor 13,50, un agent din cadrul intimatei a oprit spre control autoutilitara cu nr de înmatriculare_, pe DJ 203 K, pe raza localității Beceni, jud B., care transporta material lemnos, respectiv cantitatea de 1,010 mc lemn de foc fag, conform avizului de însoțire primar nr._, fără ca materialul lemnos să poate amprenta dispozitivului triunghiular de marcat conform reglementărilor în vigoare.
In drept au fost invocate disp.art.115 și urm. din C.proc.civ., art. 21 și art. 34 OG 2/2001.
In baza art 242 al.2 C.proc.civ., a solicitat judecarea în lipsă.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri .
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul- verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 01.06.2012 petentul B. G. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru nerespectarea prevederilor disp.art. 21 lit.i) din Legea nr.171/2010, deoarece la data de 01.06.2012 petentul a transportat cu autoutilitara cu numãrul de înmatriculare_ cantitatea de 1,010 mc lemne foc fag, fãrã ca materialul lemnos sã fie amprentat cu dispozitivul dreptunghilar.
Instanța constată că plângerea a fost formulată de către petent la data de 14.06.2012, în termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001, de la data comunicării procesului -verbal de constatare a contravenției, 01.06.2012.
Conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Sub aspectul legalității, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care pot fi invocate de instanță din oficiu, iar petentul nu a invocat niciunul din motivele de nulitate prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, procesul- verbal conține mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, instanța constată că procesul-verbal de contravenție indică dispozițiile art.21 lit.i) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, care prevãd
“Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte: (…) i) transportul de la locul de recoltare a materialelor lemnoase nemarcate cu amprenta dispozitivului dreptunghiular prevăzut de normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare.”
Potrivit art.9 alin. (1) din Normele metodologice din 27.08.2008 referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, aprobate prin HG nr. 996/2008,
„Lemnul rotund cu diametrul la capătul subțire mai mare sau egal cu 20 cm care se transportă de la locul de recoltare însoțit de avizul de însoțire prevăzut la art. 4 alin. (1) se marchează pe fiecare piesă cu amprenta dispozitivului dreptunghiular specific emitentului din cadrul căruia face parte personalul împuternicit să elibereze avizul de însoțire.”
Prin urmare, se poate concluziona că fapta a fost corect încadratã, iar sancțiunea a fost individualizată între limitele fixate de actul normativ de incriminare, procesul - verbal atacat fiind legal întocmit cu privire la acest aspect.
Sub aspectul temeiniciei,
petentul solicită anularea procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 01.06.2012, susținând cã nu era posibil sã marcheze lemnele transportate, deoarece au fost tãiate la o lungime de 20 cm, astfel încât nu putea fi marcat fiecare lemn în parte, ci tot copacul.
Deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, făcând dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
In scopul respectării dreptului petentului la un proces echitabil, instanța a încuviințat și administrat probele propuse de acesta, înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Cu toate acestea, din probele administrate nu a rezultat o situație de fapt diferită de cea consemnată în actul contestat, de natură să conducă la înlăturarea răspunderii contravenționale a petentului. Astfel, la data de 01.06.2012. petentul a transportat 1,010 mc material lemnos, exprimat în trunchi cu diametrul la capete mai mare de 20 cm, recoltat din Poieni UP VI, UA 73, conform avizului de însoțire primar nr._ (fila 5). Petentul nu a combãtut aceastã mențiune din procesul-verbal, ci a precizat doar cã lungimea pieselor era de 20 de cm.
De asemenea, însuși petentul a arãtat în plângere cã lemnul transportat nu era marcat conform prevederilor legale, motiv pentru care instanța reține cã, în cauzã nu s-a fãcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute prin procesul-verbal.
Cu privire la apãrarea petentului, instanța reține cã, potrivit regulii de drept, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, astfel încât nu trebuie sã apelãm la distincții pe care legea nu le face.
Astfel, va respinge apãrarea petentului referitoare la faptul cã piesele de lemn erau de lungime micã și n-ar fi fost posibil sã fie marcate toate, atâta timp cât dispozițiile legale nu disting în funcție de lungimea pieselor în care a fost tãiat lemnul rotund, atunci când instituie obligația de marcare „pe fiecare piesã” Mai mult, petentul avea la dispoziție posibilitatea, și chiar obligația de a marca numãrul curent pentru fiecare piesã, lungimea și diametrul acesteia, astfel încât transportul sã se efectueze în legalitate, iar organele de control sã poatã stabili proveniența lemnului și conformitatea cu avizul de însoțire.
Se constată, așadar, că materialul probatoriu administrat în cauză se coroborează cu mențiunile din procesul -verbal atacat, petentul nu a fãcut dovada existenței unei situații de fapt contrare celei reținute de organul constatator în sarcina sa, astfel încât forța probantă a procesului-verbal de contravenție nu a fost înlăturată.
Fațã de aceste împrejurãri de fapt și de drept, instanța conchide că procesul verbal întocmit în cauză este legal și temeinic, petentul săvârșind contravenția reținută în sarcina sa.
Cu privire la sancțiunea aplicatã, instanța reține cã, dispozițiile art.7 alin.3 din OG 2/2001, prevãd posibilitatea aplicãrii sancțiunii avertismentului și în situația în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede expres aceastã sancțiune, pentru a permite în acest mod sancționarea faptelor de o gravitate redusã cu luarea în considerare și a altor criterii de individualizare decât limitele sancțiunii pecuniare.
Analizând gradul de pericol social al faptei sãvârșite, în conformitate cu criteriile prevãzute de art.21 alin.3 din OG 2/2001, instanța apreciazã cã sancțiunea amenzii este prea asprã, nefiind proporționalã cu gradul de pericol social al faptei sãvârșite, care este minim, raportat la împrejurarea în care a fost sãvârșitã fapta și la urmãrile acesteia. De asemenea, pericolul social minim rezultã și din circumstanțele personale ale petentului, care transporta lemnul tãiat însoțit de avizul primar și a recunoscut faptul cã diamentrul lemnului era de peste 20 cm.
Fațã de aceste împrejurãri, instanța apreciază că fapta are o gravitate redusã și cã se impune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, aceastã sancțiune rãspunzând cerințelor de proporționalitate prevâzute de art.5 alin.5 și art.21 alin.3 din OG nr.2/2001. Aceastã sancțiune este mai potrivitã realizãrii scopului general al aplicãrii unei sancțiuni contravenționale, acela de a atrage atenția contravenientului asupra faptei sãvârșite și de a-l determina sã adopte pe viitor un comportament adecvat în societate.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța va admite în parte plângerea petentului și va modifica procesul-verbal de contravenție atacat, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii în cuantum de 1.000 lei cu sancțiunea avertismentului. De asemenea, va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei sãvârșite și îi va recomanda sã respecte dispozițiile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte plângerea formulată de petentul B. G., cu domiciliul în comuna Bisoca, ., jud B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- cu sediul în B., .-10, jud.B..
Inlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei, aplicate prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 01.06.2012, cu sancțiunea avertismentului.
Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei și îi recomandã respectarea dispozițiilor legale.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțatã în ședințã publicã, azi, 06.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. I. C. Z.
Red.: E.I.
Tehnored.: C.Z.
3 ex./12 septembrie 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5619/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013.... → |
---|