Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 1052/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2013

Ședința publică de la 06 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. C. I.

Grefier M. E.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul P. V., cu domiciliul în mun. B., ., jud. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul P. V. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata CNADNR-CESTRIN a depus planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.

Instanța de judecată, conform dispozițiilor art.159 alin.3 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, privind regimul contravențiilor, constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 11.01.2012, petentul P. V. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, . 11 nr._ din 19.12.2011, emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

In motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că a utilizat o porțiune scurtă a drumului național, precum și că a remediat această stare de fapt prin achitarea contravalorii rovinietei pe o perioadă de 12 luni.

În drept petentul își întemeiază plângerea pe dispozițiile nr. OG 2/2001 și OG nr.15/2002.

În susținerea plângerii sale a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copia procesului verbal de contravenție ,bon fiscal nr.17/29.11.2011, bon nefiscal din data de 29.11.2011, ordin de încasare numerar pentru tarif de despăgubire.

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, însă a depus la dosar planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . 11 nr._ din 19.12.2011, petentul P. V. a fost sancționat cu amenda de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 121,79 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei -SIEGMCR.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001).

Referitor la temeinicia procesului verbal instanța constată că petentul nu contestă situația reținută în sarcina sa.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Așadar, instanța constă că fapta reținută în sarcina petentului corespunde realității, dar în același timp, verificând sistemul informatic Ecris, se constată că petentul a fost sancționat în mod repetat pentru fapte similare, iar în mai puțin de 30 de zile, i-au fost întocmite mai multe procese-verbale de contravenție.

Prin Legea nr.144/2012 a fost modificat art.8 alin.2 din OG nr. 15/2002, în sensul că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit art.9 alin.3 procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Conform art.12 din OG nr.2/2001, coroborat cu art.15 lin.2 din Constituție, în materia sancțiunilor contravenționale operează excepția de la principiul aplicării legii numai pentru viitor, în sensul că dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta (principiul aplicării legii mai favorabile).

Deși în prezenta cauză fapta a fost săvârșită anterior modificării legislative, constatând că noua lege prevede caracterul de contravenție continuă, că interzice încheierea unui nou proces-verbal până la comunicarea primului și stabilește anularea tarifului de utilizare, instanța apreciază că noua lege este mai favorabilă și urmează să dea relevanță acestor prevederi.

Referitor la tariful de despăgubire, potrivit art.II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită și să dispună anularea procesului verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul P. V., împotriva procesului verbal de contravenție . 11 nr._ din 19.12.2011 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN cu sediul în sector 6, București, .. 401A.

Anulează procesul verbal de contravenție . 11 nr._ din 19.12.2011.

Exonerează petentul de plata amenzii în sumă de 250 lei și a tarifului de despăgubire în sumă de 121,79 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 06.09.2013.

Președinte,Grefier,

Red./I.V.C-tin

Tehnored./E.M./17.09.2013/ 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU