Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 12532/200/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 10.12.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – P. E.

GREFIER – C. E. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petenta ., cu sediul în B., ., ., județul B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, în privința procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012 încheiat de intimată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit, petenta . și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, intimata a depus proces verbal de indeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contraventiei, certificat calificat, planse foto, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.

Constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 13.04.2012, sub nr._, petenta . a formulat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012, solicitând anularea acestuia, în subsidiar înlocuirea amentii cu avertisment.

În motivarea plângerii, petenta a arătat ca dorește respectarea legii, este o persoană de bună credință în acest sens a achitat rovinieta, cu excepția unei perioade scurte de timp, este o persoană de bună credință, își achită impozitele la stat și consideră că legile trebuie respectate. A fost sancționată de mai multe ori pentru aceeași faptă, deși nu a avut șansa de a se îndrepta după prima greșeală,, pentru că nu a sesizat că nu are achitată rovinieta, procesele verbal au fost întocmite la circa 5 luni de la data săvârșirii faptelor.

Imediat ce a sesizat greșeala la data de 08.11.2011, a cumpărat rovinieta valabilă pentru perioada 08.11._1.

În drept a invocat dispozițiile art. 31-36 din OG 2/2001.

Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN nua formulat întâmpinare insa a depus la dosarul cauzei, certificat calificat, autorizație de control, dovada de comunicare, planșa foto care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, în fotocopie de către petentă: dovada de comunicare, f 5, procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._/21.03.2012 (f. 6), carte de identitate auto, f 7, copie rovinietă, bon fiscal din 07.11.2012, f 8, procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._/31.01.2012 (f. 9), chitanța privind plata unei amenzi, f 11, 13, factura privind plata tarifului de despăgubire, f 12, ordin de încasare, f 6, iar de către intimată dovada comunicării procesului verbal, f 15, copie certificat calificat, f 16, și planșă foto (f.17-18).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 21.03.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._/21.03.2012 prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 24.10.2011, ora 11:36 a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat petentei, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligată la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, adică 121,74 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

În afară de această faptă comisă pe data de 24.10.2011, în sarcina petentei s-a reținut că a mai circulat fără a deține rovinietă valabilă și înainte și după data de 24.10.2011, fiind sancționată contravențional de mai multe ori. Spre exemplu, din verificarea sistemului Ecris al instanței, se constată că, petenta a mai fost sancționată pentru aceeași faptă și prin procesul verbal de contravenție . nr._/21.03.2012, proces verbal ce face obiectul dosarului nr._/200/2012 aflat pe rolul Judecătoriei B..

Intre data constatării săvârșirii faptei, 24.10.2011, si data judecării prezentei cauze, 10.12.2013, OG nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost sancționată petenta a fost modificată prin Legea nr. 144/2012. Ca urmare a acestui act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă ( art. 8 alin.2, în variantă modificată), art. 9 alin.3 statuând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

De asemenea, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).

Potrivit art.15 alin.2 din Constitutia Romaniei coroborat cu art. 12 din OG nr. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; in cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.

Cum caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator, care este mai favorabil în noua reglementare, acest din urmă regim va fi aplicat petentului.

Având în vedere că procesul verbal de contravenție . nr._/21.03.2012 ce face obiectul cauzei, a fost încheiat la data de 21.03.2012, deci la un interval mai scurt de 30 de zile de la data încheierii procesului verbal de contravenție . nr._/21.03.2012, proces verbal ce face obiectul dosarului nr._/200/2012 aflat pe rolul Judecătoriei B., prin care petenta a fost sancționată pentru aceeași faptă, instanța constată că sunt incidente prevederile art. 9 alin.3 din OG nr.15/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 144/2012, și va dispune anularea procesului verbal, în integralitate.

În temeiul considerentelor expuse, instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată de petentă în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.

În aceste condiții, instanța consideră că este de prisos analiza celorlalte motive invocate de către petentă prin plângerea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petenta ., cu sediul în B., ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sect. 6.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/21.03.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER,

P. ELENACOMAN E. M.

Red. P.E../Tehnored. P.E./4 ex.20.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria BUZĂU