Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 12250/200/2012

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA BUZAU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR._

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 11.09.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

P.: N. G.

GREFIER: G. I.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul M. D., cu sediul în mun. B., . A, ., județul B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-CESNTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în București, ..410 A, sector 6, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/21.03.2012.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petenta ., pentru care a răspuns avocat Z. M. și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care arata ca procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la prim termen de judecată, după care:

Avocat Z. M., pentru petent, a depus la dosar extras de pe portalul instanțelor de jduecată si copia sentinței civile nr._/12.09.2012.

În temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru petent și pentru intimată, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul petentului având cuvântul pe fond solicită admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat, fără cheltuieli de judecată..

Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare..

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravenționala înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, din 12.04.2012, petentul M. D. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . 12 nr._/21.03.2012, și în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

Arată că în perioada anului trecut nu a achitat rovinieta aferentă perioadei de utilizare a drumurilor publice conform dispozițiilor legale. Acest fapt nu a fost unul intenționat și s-a datorat unei neglijențe de natură administrativă. Această neglijență a fost sesizată și remediată ulterior primei sancționări.

La data de 31.01.2012 a primit procesul verbal de constatare și sancționare a unei contravenții, numită în continuare contravenția nr. 1.

La data de 22.02.2012 a primit un nou proces verbal de contravenție, numită în continuare contravenția nr. 2, ulterior fiindu-i întocmit procesul-verbal contestat.

A mai precizat că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută, întrucât nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator, conform art. 17 din OG 2/2001.

A mai arătat că potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 contravenientul mai are obligația de a achita, pe lângă sancțiunea amenzii și un tarif de despăgubire a cărui valoare este egal cu contravaloarea rovinietei pe un an. Așadar prin achitarea acestui tarif s-a acoperit eventualul prejudiciu pe care l-a suferit intimata prin utilizarea drumului național

Contravenția nr. 1 este aceeași cu contravenția nr. 2 și cu cea reținută prin procesul-verbal de contravenție contestat.

În drept, a invocat dispozițiile art. 5 alin. (2), art. 20 alin (2) din OG 2/2001, art. 8 alin. (3) din O.G. 15/2002.

În dovedirea plângerii, petentul a depus, în fotocopii, proces verbal de constatare a contravenției contestat, roviniete.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.

Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare, nu a fost reprezentată in instanța dar a depus la dosarul cauzei planșa foto a înregistrării săvârșirii abaterii contravenționale, certificat calificat și autorizație de control.

Analizând actele dosarului, raportat la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/21.03.2012 petentul M. D. a fost sancționat cu amenda in cuantum 250 de lei și obligat la plata contravalorii tarifului de despăgubire de 121,74 lei întrucât la data de 30.09.2011 la orele 14:53, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a fost depistat circulând fără a deține rovinietă valabilă.

Conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituie contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevede ca obligație contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.

Pentru vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, limitele amenzii sunt de la 250 lei la 500 lei, iar tariful de despăgubire este de 28 euro.

Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.

Cât privește lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că potrivit mențiunilor din procesul verbal, acesta a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, de agentul constatator angajat al CNADNR SA – CESTRIN, posesor al certificatului emis de Certsign SA – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii, iar potrivit art. 9 alin. 2 din Legea nr. 455/2001, semnătura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4, respectiv: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă. Sarcina probei contrare revine celui care contestă îndeplinirea condițiilor cerute pentru valabilitatea semnăturii electronice extinse.

Examinând în continuare temeinicia procesului verbal, instanța constată că potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (in forma de la datele săvârșirii presupusei contravenții), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru vehiculele mai sus menționate, de tip B, fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 96 de euro.

Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentrutoate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”

Art. 1 lit. (j) definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.

Instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr. ._/21.03.2012, corespunde realității, în sensul că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ deținut de petent a circulat, într-adevăr, la data de 30.09.2011 la orele 14:53 pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără rovinietă, aspect necontestat, de altfel, de acesta.

Față de aceste dispoziții legale, instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție atacat, corespunde realității.

Totusi, se constată că, între data săvârșirii presupusei contravenției imputate petentului și data soluționării prezentei cauze, actul normativ care prevede și sancționează contravenția, O.G. nr.15/24.01.2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, a suferit modificări și completări prin Legea nr.144/23.07.2012, publicata in Monitorul Oficial nr.509/24.07.2012.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile a fost transpus în O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, care, la art.12 alin.2, prevede că „dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; în cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.”

Ca urmarea a modificarii O.G. nr.15/2002, prin Legea nr.144/2012, fapta de a circula fără rovinieta valabila constituie contraventie continua si se sanctioneaza cu amenda, conform art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, in forma actualizata.

De asemenea, potrivit art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 actualizata, in cazurile prevazute de art.9 alin.2, procesul verbal de constatare a contraventiei se poate incheia si in lipsa contravenientului, dupa identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administratiei si Internelor-Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor sau a conducatorului auto, in cazul utilizatorilor straini. Procesul verbal se intocmeste si se comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art.8 alin.1.

Mai mult decat atat, conform art.II din Legea nr.144/2012, tarifele de despagubire reglementate de art.8 alin.3, inainte de abrogarea acestuia prin Legea nr.144/2012, aplicate si contestate in instanta, pana la data de 27.07.2012, se anuleaza.

Din analiza comparativă a textelor legale mai sus menționate, instanța constată că legea contravențională mai favorabilă petentului este cea în vigoare la momentul pronuntarii prezentei hotărâri, care prevede posibilitatea sanctionarii petentului in termen de 30 de zile, decat o singura data. Prin urmare, instanța va avea în vedere, ca lege aplicabilă cauzei dedusă judecății, prevederile O.G. nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare în forma ulterioara intrării în vigoare a Legii nr.144/2012.

Din verificarea sistemului Ecris rezultă că petentul a mai fost sancționat acterior prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin procesul-verbal ., nr._/22.02.2012, iar prin prisma prevederilor legale anterior mentionate, instanta va face aplicarea legii mai favorabile.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională formulată de petentul M. D. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN și va anula procesul verbal de contravenție ., nr._/21.03.2012.

Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul M. D., cu sediul în mun. B., . A, ., județul B. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN, cu sediul în București, ..410 A, sector 6

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/21.03.2012 și sancțiunile aplicate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.09.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

N. G. G. I.

red.. tehnored N.G:x 4 ex/26.09.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria BUZĂU