Plângere contravenţională. Sentința nr. 1360/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1360/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 29953/200/2012
DOSAR NR . 29._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1360
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 25.01.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – C. E.
GREFIER – V. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta S.C. P. 94 SA - prin administrator P. F., cu sediul în mun. B., .. 6, județul B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta S.C. P. 94 SA și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata a depus cerere de judecare a cauzei în lipsă, planșa fotografică a abaterii și certificat calificat privind valabilitatea semnăturii electronice din cuprinsul procesului verbal de contravenție.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 159ind. 1 alin.4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 1 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ. și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale.
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza rolului activ, în conformitate cu art. 129 al. 5 C.pr.civ., instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar, și întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
P. plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.11.2012, sub nr._, petenta S.C. P. 94 SA a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._/14.11.2012.
În motivarea plângerii sale, petenta a arătat că a vândut autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ încă din 04.03.2011, numitului C. A., care nu și-a îndeplinit obligația de a înmatricula autovehiculul pe numele său.
În drept, a invocat dispozițiile art.31 și urm. și 47 din OG nr.2/2001, art.10 din OG nr.15/2002.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar planșa foto.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, în copie, procesul verbal de constatare a contravenției contestat, dovada comunicării acestuia, factura fiscală nr._/04.03.2011, referat, planșa foto.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
P. procesul verbal de contravenție . nr._/14.11.2012 încheiat de un agent din cadrul intimatului C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petenta S.C. P. 94 SA a fost sancționat cu amendă în cuantum de 750 de lei în temeiul art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România reținându-se că la data de 24.10.2012, ora 06.17, pe DN2, km. 115+80 în localitatea Mărăcineni, jud. B., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Din factura fiscală nr._/04.03.2011 (f.7) și referatul de la fila 8 din dosar, instanța reține că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost înstrăinat de petentă către numitul C. A. la data de 04.03.2011.
Așadar, instanța constată că încă de la data de 04.03.2011, petenta nu mai este proprietarul autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ .
Potrivit art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, revine în exclusivitate utilizatorilor români. Astfel, petenta nemaiavând în proprietate autoturismul este evident că nu mai este utilizatorul acestuia și nu mai are obligația de a achita rovinieta. Mai mult potrivit art. 3 alin. 3 din OG 15/2002 obligația de a solicita înscrierea/eliminarea vehiculelor în/din baza de date revine utilizatorilor acestora, prin urmare revine cumpărătorului obligația de a-și înmatricula autoturismul pe numele său și nu petentei care are calitatea de vânzător.
P. urmare, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, nefiind întrunit elementul material al contravenției, întrucât petenta nu a circulat cu autoturismul respectiv pe drumurile naționale, acesta nemaiavând în proprietate autoturismul la data comiterii faptei.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită și să dispună anularea procesului verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. P. 94 SA - prin administrator P. F., cu sediul în mun. B., .. 6, județul B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A, împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._/14.11.2012.
Anulează procesul verbal de contravenție și toate măsurile luate prin acesta.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.01.2013.
Președinte, Grefier,
C. E. V. C.
Red. C.E../Tehn.C.V/4 ex/05.02.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3065/2013.... → |
---|