Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 14/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 29930/200/2011

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.10.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE C. I.

GREFIER N. A.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravenționala formulată de petentul M. C., cu domiciliul în B., ., ., J. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - C E S T R I N, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

La apelul nominal făcut in ședința publică nu a răspuns nicio parte.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Instanța, potrivit disp. art. 137 rap. la art. 166 cod proc. civ, invocă din oficiu excepția autorității de lucru judecat cu privire la procesul verbal contestat și în temeiul art. 137 alin. 2 cod proc. civ, unește această excepție cu fondul, rămânând în pronunțare pe excepție și pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 29.12.2011 petentul M. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/05.12.2011, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în fapt, a fost sancționat contravențional reținându-se că la data de 08.06.2011, autoturismul înmatriculat pe numele său cu nr._ a fost surprins, în timp ce circula pe DN2 km 115+80, fara a avea rovinieta valabila și a fost sancționat cu amenda in cuantum de 250 lei si o despăgubire in cuantum de 28 euro. Fiind nevoit să plece de urgență, în interes de serviciu, întrucât mașina de serviciu prezenta defecțiuni, a utilizat mașina personală, deși cunoștea că nu are rovinietă valabilă la acel moment. După acest incident a achitat rovinieta pentru o perioadă de un an. Nu a săvârșit fapta cu intenție.

În drept, plângerea nu a fost motivată.

La dosarul cauzei s-au depus în copie, procesul-verbal de constatare a contravenției, rovinietă, ordin de deplasare.

Ulterior, în completare, petentul a depus precizări la plângerea contravențională, criticând procesul verbal ca fiind întocmit fără respectarea disp. art. 17 din OG 2/2001.

Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art. 115-118 C. proc. civ, dar a depus la dosarul cauzei imagini foto detaliu captate de camera video tip ANPR și certificat calificat al agentului constatator.

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/05.12.2011, petentul M. C. a fost sancționat cu amenda de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă, pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petentul fost obligat și la plata tarifului de despăgubire de 28 Euro.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.

Potrivit art. 137 cod proc. civ, instanța analizează cu prioritate excepțiile ce fac de prisos cercetarea fondului cauzei. Astfel, Instanța, analizând procesul-verbal și efectuând cercetări în sistemul ECRIS, a constatat că petentul a mai solicitat printr-o altă plângere, anularea acestuia, judecarea respectivei plângeri fiind soluționată în cadrul dosarului nr._/200/2011, prin sentința civilă nr. 8249/16.05.2013 pronunțată de Judecătoria B.. Această sentință privește procesul verbal de contravenție . nr._/05.12.2011, urmând astfel ca prezenta instanță, în baza disp. art. 166 cod proc. civ, să constate excepția autorității de lucru judecat față de acest proces verbal.

In ceea ce privește eventuale motive de nelegalitate, având în vedere excepția mai sus analizată, cât și soluția de admitere a acesteia, instanța nu va mai supune analizei legalitatea procesului verbal contestat, cu atât mai puțin fondul cauzei, admiterea excepției făcând de prisos cercetarea fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția autorității de lucru judecat invocată de instanță, față de sentința civilă pronunțată în dosarul nr._/200/2011 în privința procesului verbal de contravenție . nr._/05.12.2011, încheiat de intimată.

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. C., cu domiciliul în B., ., ., J. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - C E S T R I N, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, pentru autoritate de lucru judecat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.10.2013.

Președinte, Grefier,

C. I. N. A.

Red. C.I./Tehnored. N.A.

4 ex/07.11.2013

Operator de Date Cu Caracter Personal_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria BUZĂU