Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 20145/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.-JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.09.2013
INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. B.-C.
GREFIER: G. A. – L.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta ., cu sediul in B., cart. Broșteni, ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, sector 6, .. 401 A.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că acțiunea se află la primul termen de judecată, în primă instanță, procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 03.09.2013 prin C. Registratură, intimata a depus la dosar copii de pe procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției, certificatul calificat și imaginea surprinsă de camera video utilizată în vederea recunoașterii automate a nr. de înmatriculare (filele 13- 18 dosar), după care,
Instanța, în temeiul art. 167 Cod proc. civilă încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind-o utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 15.06.2012 petenta . a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 21.05.2012, solicitând anularea acestuia.
În fapt, petenta a arătat în esență că prin procesul verbal . 12 nr._ din data de 21.05.2012, a fost obligată la plata amenzii în cuantum de 1250 lei și la achitarea unei despăgubiri în cuantum de 1.399,90 lei.
Petenta a arătat că societatea efectuează transport public de persoane în conformitate cu Legea nr. 92/2007 și conform art. 3 alin. 1 din OG 15/2002, coroborat cu art. 10 din OMTI nr. 769/01.10.2010, aceasta este exonerată de la plata taxelor.
În drept, a invocat dispozițiile art. 399 alin. 1 din C.proc.civ.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu s-a prezentat in instanta si nu a solicitat administrarea de probe. La solicitarea instantei, a inaintat la dosar adresa nr._/29.08.2013, planșa fotografică a abaterii, certificat calificat pentru semnătura electronică și autorizație de control ale agentului constatator.
În drept au fost invocate disp. art. 242 pct.2 C.proc.civ.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar de către petentă: procesul verbal de contravenție contestat și dovada comunicării acestuia (f.4,7), adresa nr.92/_/23.11.2010, răspunsul la adresa nr.92/_/04.11.2010, lista cu nr. de înmatriculare ale vehiculelor care desfășoară activitatea de transport public local, și de către intimată planșa foto (f.18).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 21.05.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 18.05.2012, ora 08:54, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 1.250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 320 euro, adică 1.399,90 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
În urma verificării cerute de art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost introdusă la data de 15.06.2012, în termenul legal de 15 zile de la data comunicării, 06.06.2012, așa cum rezultă din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de contravenție (f. 7).
Sub aspectul legalitatii procesului verbal de contraventie, instanta constata ca acesta cuprinde mentiunile prevazute de art. l6 – l7 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, care in lipsa ar putea atrage nulitatea absoluta.
Pe fondul cauzei, la data încheierii procesului verbal contestat, în ceea ce privește normele legale aplicabile, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 constituia contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevedea ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revenea în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definea noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se putea face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se putea încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Ulterior încheierii procesului-verbal în discuție, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/2012.
In acest sens, conform art. 8 alin. 1, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 a fost abrogat.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini; procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.
În aceeași măsură, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituitie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Conform art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.
In aceeasi masura, prin Decizia nr. 228/2007 pronuntata de Curtea Constitutionala, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Pentru a pronunta aceasta solutie, in considerentele deciziei s-a retinut ca sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. De asemenea, osancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
F. de aceste dispozitii legale, instanta constata ca, prin Legea nr. 144/2012, modificandu-se O.G. nr. 15/2002, cu privire la contravențiile săvârșite anterior sub imperiul legii vechi, aceasta are caracterul unei legi contraventionale mai favorabile, care retroactivează.
În acest sens, pe de o parte, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.
Pe de altă parte, în cazul faptelor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru fapte similare. Este evident astfel, că, în situația în care, după încheierea unui astfel de act sancționator, contravenientului i s-ar mai întocmi un alt proces verbal de contravenție, acesta ar fi lovit de nulitate absolută.
În cauza de față, examinând actele dosarului și efectuând verificări în sistemul ECRIS, instanța constată că, în intervalul de timp de 30 de zile anterior emiterii procesului verbal contestat, petenta a mai fost sancționată contravențional prin procesul verbal . nr._/21.05.2012, ce face obiectul dosarului nr._/200/2012, pentru fapte similare, câtă vreme procesul verbal contestat prin prezenta plângere a fost încheiat la data de 21.05.2012.
Or, cum, prin procesul verbal contestat, petenta a fost sanctionată în termenul de 30 de zile de la data constatării unor contravenții similare, sancționate prin alte procese verbale de contravenție, se constata ca măsurile dispuse prin intermediul său au devenit lipsite de suport legal prin efectul retroactiv al legii mai favorabile intervenite după încheierea procesului verbal de contravenție în discuție, ceea ce atrage nulitatea sa și a sancțiunilor dispuse prin acesta.
F. de acest motiv de nulitate, instanta nu va mai analiza si celelalte motive de nelegalitate si netemeinicie invocate de petentă prin plangerea contraventionala.
Având în vedere cele de mai sus și observând că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, aplicabilă faptei pentru care petenta a fost sanctionată, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal în discuție și toate măsurile dispuse în baza acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul in B., cart. Broșteni, ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, sector 6, .. 401 A.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/21.05.2012, întocmit de intimată și a măsurilor dispuse în baza acestuia.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.09.2013.
PREȘEDINTE | GREFIER |
A. B. C. | G. A.-L. |
Red. A.B.C./Tehn. G.A.L./22.10.2013/4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2013.... → |
---|