Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 930/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 17.09.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – P. E.
GREFIER – I. D. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petenta . SRL, cu sediul în municipiul B., ., ., județul B. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, bulevardul I. M., nr.401A, sector 6, București, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/19.12.2011, emis de către intimată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit, petenta . SRL și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, acțiunea este scutită de taxă de timbru, iar intimata nu a depus întâmpinare, după care;
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 10.01.2012, de petenta . SRL a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . 11 nr._/19.12.2011 încheiat de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 28.06.2011, în jurul orei 12:40 autovehiculul proprietatea . SRL. - înmatriculat sub nr._ ar fi circulat în localitatea Mărăcineni, județul B., „fără a deține rovinietă valabilă ", dar arată că a mai fost sancționat și amendat pentru aceiași faptă, a achitat deja amenda pentru un proces verbal primit pentru acestă contravenție, este o persoană de bună credință, își achită în permanență taxele și impozitele, în permanență a avut și are rovinietă valabilă pentru mașinile firmei și nu a săvârșit o faptă care să reprezinte un pericol social, motive pentru care solicită admiterea plângerii, anularea înscrisului contestat și înlăturarea măsurilor inserate în cuprinsul său. Societatea are în obiectul de activitate prestații care implică folosirea în permanență a autovehiculelor de transport pentru care a plătit întotdeauna obligațiile legale - rovinietă, autorizații de transport, autorizații speciale - inclusiv pentru autoturismul_ .
De asemenea, a primit mai multe amenzi pentru aceeași faptă, deși nu a avut prilejul să îndrepte greșeala cauzată doar de faptul că s-a omis neintenționat achiziționarea rovinietei, iar procesele verbale au fost comunicate la limita termenului de șase luni de la comiterea contravenției, ceea ce apreciază ca fiind un abuz de drept.
În drept, plângerea contravențională nu a fost motivată.
În dovedirea plângerii a depus în copie: procesul-verbal contestat, dovada de comunicare a procesului verbal(plicul).
Intimata nu a depus întâmpinare, dar a depus planșa foto cu înregistrarea abaterii și certificat calificat al agentului constatator, autorizația de control și confirmarea de primire din data de 23.12.2011
Instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, în copii, de către petentă: procesul verbal de contravenție . 11 nr._/12.12.2011 (f 4), dovada de comunicare a procesului verbal(plicul), iar de către intimată confirmare de primire din data de 23.12.2011, certificat calificat și autorizație de control și planșă foto.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data 19.12.2011 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . 11 nr._/19.12.2011, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 28.06.2011, ora 12:40, a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, aparținând . SRL, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei, și a fost obligată la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, adică 121,79 lei.
Procesul - verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
În afară de această faptă comisă pe data de 28.06.2011, în sarcina petentei s-a reținut că a mai circulat fără a deține rovinietă valabilă și înainte și după data de 28.06.2011, fiind sancționată contravențional de mai multe ori. Spre exemplu din verificarea sistemului Ecris al instanței, se constată că petenta a mai fost sancționată pentru aceeași faptă prin procesul verbal de contravenție . nr._/21.11.2011 în dosar nr._ .
Intre data constatării săvârșirii faptei, 28.06.2011, si data judecării prezentei cauze, 17.09.2013, OG nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost sancționată petenta a fost modificată prin Legea nr. 144/2012. Ca urmare a acestui act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă ( art. 8 alin.2, în variantă modificată), art. 9 alin.3 statuând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
De asemenea, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).
Potrivit art.15 alin.2 din Constitutia Romaniei coroborat cu art. 12 din OG nr. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; in cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Cum caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator, care este mai favorabil în noua reglementare, acest din urmă regim va fi aplicat petentului.
Având în vedere că procesul verbal de contravenție . 11 nr._/19.12.2011, ce face obiectul cauzei, a fost încheiat la data de 19.12.2011, deci la un interval mai scurt de 30 de zile de la data încheierii procesului verbal de contravenție . nr._/21.11.2011 în dosar nr._ al Judecătoriei B., prin care petenta a fost sancționată pentru aceeași faptă, instanța constată că sunt incidente prevederile art. 9 alin.3 din OG nr.15/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 144/2012, și va dispune anularea procesului verbal, în integralitate.
În temeiul considerentelor expuse, instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată de petentă în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, cu sediul în municipiul B., ., ., județul B. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, bulevardul I. M., nr.401A, sector 6, București.
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/19.12.2011, emis de către intimată
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.09.2013
PREȘEDINTEGREFIER
P. E. I. D. C.
Red. P.E../Tehnored.I.D.C./4 ex/25.09.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 432/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 09/2013.... → |
---|