Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 7473/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2013
Ședința publică de la 15 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. I.
Grefier M. E.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, promovată de petenta . SRL cu sediul în . împotriva procesului verbal de contravenție . 11 nr._ din 19.09.2011 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN cu sediul în sector 6, București, .. 401A.
La apelul nominal făcut in ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că acțiunea este la primul termen de judecată, este scutită de taxa de timbru conform dispozițiilor Legii nr. 146/1997 actualizate, cu norme de aplicare, procedura este legal îndeplinită, prin serviciul registratură, intimata a depus copie a adresei nr. 6633/21.06.2010 emisă de Biroul român de metrologie legală, copie a certificatului calificatemis de CERTSIGN SA privind semnătura electronica a agentului constatator și planșa fotografică cu constatarea contravenției, nu s-a depus întâmpinare.
Instanța, verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 1 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ. și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale, după care:
Instanța, în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.03.2012, sub nr._, petenta . SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, anularea procesului verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din 19.09.2011.
În fapt, petenta a arătat în esență că prin procesul verbal . 11 nr._ din 19.09.2011 a fost sancționată de către un angajat al intimatei cu plata amenzii în cuantum de 250 lei și obligarea achitării unei despăgubiri în cuantum de 118,21 lei.
În drept, plângerea a fost motivată pe dispozițiile OG 15/2001.
În dovedirea plângerii, s-au atașat fotocopii de pe procesul verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din 19.09.2011, certificat de înregistrare.
Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . 11 nr._ din 19.09.2011, petenta a fost sancționată cu amenda de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petenta a fost obligată și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, adică 118,21 lei.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că, a achitat contravaloarea rovinietei pe o perioadă de 12 luni.
Prezentul litigiu trebuie să prezinte garanțiile procesuale recunoscute și garantate de Art. 6 din convenția Europeană a Drepturilor Omului (care fac parte din dreptul intern în baza art. 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală). Asta deși contravențiile au fost dezincriminate, în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele Engel contra Olandei, Lutz contra Germaniei, Lauko contra. Slovaciei și Kaubec contra Slovaciei), acestea intră în sfera „acuzațiilor în materie penală", la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. La această încadrare conduc două argumente l." Norma juridică ce sancționează astfel de fapte are un caracter general, adresându-se tuturor comercianților de produse aceizabile, 2. Amenda, sancțiunea urmărește un scop preventiv represiv. Curtea europeană a drepturilor omului a considerat cu alte ocazii ( cauzele EANADY c. SLOVACIEI, ZILIBERBERG c. MOLDOVEI. MASZINI c. ROM | NIEI.; hotărârea din 21.09.2006), că aceste criterii (care sunt alternative iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta are în sensul art. 6 din Convenție caracter penal.
Pe cale de consecință, petentei îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală printre care și prezumția de nevinovăție, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nefăcând prin el însuși dovada existenței faptei, a autorului acestuia și a vinovăție, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G nr. 15 /2002 si pe dispozițiile OG 2/2001.
In conformitate cu prevederile art. 242 din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea prezentei plângeri si în lipsa noastră.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat și nici nu a formulat întâmpinare, dar a depus planșe fotografice și certificate calificate.
Cu privire la excepția tardivității invocată de intimată prin întâmpinarea nr._/ex/31.10.2013 se constată că petentei i-a fost comunicat procesul verbal în termenul legal de 15 zile de la data emiterii.
Conform art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, impotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor prin care s-a aplicat sancțiunea amenzii, se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.
Potrivit art. 27 din suscitatul act normativ, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face si prin afișare la domiciliul, operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Având în vedere modul de calcul al termenelor procedurale stabilite pe zile, conform art. 101 alin. 1 din codul de procedură civilă și ținând cont că data comunicării procesului verbal de contravenție către petent a fost 23.02.2012, rezultă că aceasta a formulat plângere contravențională în termenul prevăzut de lege de 15 zile respectiv 02.03.2012.
Având în vedere cele expuse, instanța constată că petenta nu a depășit termenul de formulare a acțiunii, motiv pentru care va respinge excepția tardivității plângerii contravenționale invocata de intimată prin întâmpinare.
Avându-se în vedere pericolul social al faptei săvârșite (art. 5, alin. 5 din OG nr. 2/2001), precum și dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța constată ca sancțiunea aplicată petentei a fost bine individualizată.
În temeiul art. 167 și urm C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă dezlegării pricinii.
Potrivit art. 34 O.G. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost dezincriminate, chiar acceptând că, în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele A. c. României, Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kaubec c. Slovaciei), acest gen de contravenție ar intra în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO, acest fapt nu înseamnă că, mutatis mutandis, toate instituțiile de drept penal se aplică și în materie contravențională, ci semnifică doar că prezentului litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Prin urmare, instituțiile incidente în materie penală referitoare la aplicarea sancțiunii nu sunt aplicabile în materie contravențională, ci numai garanțiile procesuale, cum ar fi dreptul la apărare, prezumția de nevinovăție etc.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că, potrivit articolului 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în temeiul căruia a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 750 lei, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează să verifice dacă situația de fapt reținută în cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă și sancționată contravenția.
În conformitate cu prevederile art. 1 lit. b) utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Petenta nu a făcut dovada achitării rovinietei la data constatării faptei.
Instanța constată că rațiunea legii (ordonanței) este aceea de a fi sancționate persoanele care nu plătesc tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. În acest sens, prin art. 1 alin. 2 se prevede obligativitatea pentru toți utilizatorii români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România. În același articol, alin. 11 din O.G. 15/2002, se prevede că rovinieta matcă și rovinieta electronică. De asemenea, articolul 7 din aceeași ordonanță are următorul enunț: „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.
Astfel, instanța constată că petentul nu avea rovinieta achitată pentru autoturismul său, la data constatării faptei, însă fapta sa are un grad de pericol social redus, în condițiile în care a recunoscut fapta și a înțeles care sunt consecințele săvârșirii acesteia.
Mai mult, petentul a achitat și rovinieta valabilă perioada 22.12._12, astfel cum rezultă din rovinieta depusă la dosar.
Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cărora avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede în mod expres această sancțiune.
În ceea ce privește obligarea petentului la plata tarifului de despăgubire în cunatum de 28 euro, conform art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, instanța apreciază că aceasta nu se impune, de vreme ce petentul nu a produs nicio pagubă intimatei, în condițiile în care folosește o porțiune scurtă din drumul european și până la comunicarea procesului verbal a achitat și contravaloarea rovinietei.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită, și să dispună anularea în parte a procesului verbal de contravenție, în sensul că va înlocui sancțiunea amenzi contravenționale cu avertismentul și va înlătura obligația petentului de plată a tarifului de despăgubire, atrăgând atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite, recomandându-i să respecte pe viitor prevederile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respins excepția tardivității formulării plângerii formulată de intimată.
Admite în parte plângerea promovată de petenta . SRL cu sediul în . împotriva procesului verbal de contravenție .>R 11 nr._ din 19.09.2011 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN cu sediul în sector 6, București, .. 401A.
Anulează în parte procesul verbal de contravenție .>R 1 nr._ din 19.09.2011 în sensul că înlocuiește sancțiunea contravențională amendă 250 lei cu avertisment și exonerează petenta de plata tarifului de despăgubire în sumă de 118,21 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 15.11.2013.
Președinte,Grefier,
Red./I.V.C-tin
Tehnored./E.M./21.11.2013/ 4 ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 29/2013.... → |
---|