Plângere contravenţională. Sentința nr. 2127/2013. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2127/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 4296/200/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU – SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 2127
SEDINTA PUBLICĂ DIN 6.02.2013
INSTANTA CONSTITUITĂ DIN
P. P. C.
GREFIER P. A.
Pe rol fiind plângerea contravențională formulată de petentul L. G. C. – domiciliat în comuna Cernătești, . B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B. în privința procesului-verbal de contravenție . nr._/24.01.2012 încheiat de intimat prin Biroul Rutier B..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul L. G. C., lipsă fiind intimatul .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura este lega îndeplinită, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2011.
S-a comunicat petentului un exemplar de pe întâmpinare depusă de intimat, iar acesta a precizat că nu solicită acordarea unui termen cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
A mai arătat petentul că nu are cereri de formulat în probațiune și că își menține declarația din procesul verbal de contravenție.
Instanța, având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, declară închise dezbaterile, constată încheiată cercetarea judecătoreasca și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată ,precizând că nu solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată și că în opinia sa intimatul ar trebui să probeze săvârșirea faptei .
I N S T A N T A:
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată la data de 7.02.2012 sub nr._ petentul L. G. C. a formulat contestație împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/24.01.2012 încheiat de intimatul I. Județean de Poliție B. prin Biroul Rutier .
În motivarea cererii sale petentul arată că în data de 24.01.2012 în jurul orei 16,30, conducea autoturismul Skoda O. cu nr.de înmatriculare_ iar la intersecția străzilor Constituției cu Transilvaniei a fost tras pe dreapta de către un agent de poliție, care,i-a reproșat faptul că nu a utilizat centura de siguranță, fapt ce nu este adevărat.
Petentul a atașat la dosar copie de pe procesul verbal de contravenție . nr._/24.01.2012, cartea de identitate a petentului.
Intimatul deși legal citat nu s-a prezentat în instanță însă a atașat la dosar întâmpinare, raport întocmit de agentul de circulație, fișa de cazier contravențional a petentului și a solicitat respingerea plângerii formulate cu mențiunea că petentul a luat cunoștință pe bază de semnătură de conținutul procesului verbal și a efectuat propriile mențiuni prin înscriere olografă ocazie cu care a devenit recalcitrant față de agentul de politie.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, constată că plângerea a fost depusă la instanță la data de 07.02.2012 personal de către petent (fila 3). Petentul a formulat plângere în termen legal calculat de la data comunicării actului contestat (24.01.2012), astfel că instanța va aprecia că data înregistrării prezentei plângeri se circumscrie termenului legal de 15 zile libere prevăzut de art. 101 alin. 1 C.proc.civ. cu referire la art. 103 alin. 2 - art. 104 C.proc.civ.
Verificând înscrisurile din dosar, instanța învestită cu soluționarea plângerii, cu respectarea dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001, analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii. Față de aceste prevederi legale, instanța reține în fapt și în drept următoarele:
Cu privire la legalitatea procesului-verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din OG 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese, respectiv: numele, prenumele și calitatea agentului constatator (agent șef de poliție M. C. din cadrul Biroului Rutier B.), numele, prenumele și domiciliul contravenientului (L. G. C. – domiciliat în comuna Cernătești, . B.), fapta săvârșită (fapta de a nu purta centura de siguranță), data comiterii acesteia (24.01.2012) și semnătura agentului constatator (indescifrabilă la rubrica „agent constatator”).
De asemenea, procesul-verbal de contravenție . nr._/24.01.2012 încheiat de intimat a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 19 alin. 1 din OG nr.2/2001, în sensul că actul constatator a fost semnat de primire de contravenient personal, acesta făcând personal obiecțiuni în sensul că „nu sunt de acord ” (fila 16).
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța constată pentru început că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Aceasta deoarece, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost dezincriminate, în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele A. c. României, Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kaubec c. Slovaciei), acest gen de contravenție (referitoare la circulația pe drumurile publice) intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO. La această încadrare conduc două argumente: 1. norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor); 2. amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv.
Curtea europeană a drepturilor omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, c. Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție caracter penal.
Instanța apreciază, de asemenea, că lipsa gravității pedepsei aplicate petentului (140 lei) nu poate priva o contravenție de caracterul său inerent penal (în accepțiunea Curții europene a drepturilor omului – Cauza Ozturc c. Germaniei).
Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
Față de cele de mai sus, instanța reiterează faptul că textul Convenției Europene a Drepturilor Omului (la fel și jurisprudența Curții) face parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar, în raport de dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În acest sens instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției (lizibil scris și legal întocmit) nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.
Beneficiind de prezumția de nevinovăție, petentul nu era obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenind agentului constatator, orice îndoială profitând persoanei acuzate de săvârșirea contravenției (in dubio pro reo).
Pe de altă parte, dar tot sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat, instanța va mai reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, în anumite condiții acesta face dovada situației de fapt până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În lumina acestor principii și a dispozițiilor art. 1203 cod civil (N.R. – conform art. 220 alin. 1 lit. a din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, la data intrării în vigoare a Codului civil 2009 s-a abrogat Codicele civil (sau Codul civil din 1864), publicat în Monitorul Oficial nr. 271 din 4 decembrie 1864, nr. 7 din 12 ianuarie 1865, nr. 8 din 13 ianuarie 1865, nr. 8 din 14 ianuarie 1865, nr. 11 din 16 ianuarie 1865, nr. 13 din 19 ianuarie 1865, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dispozițiilor art. 1169 - 1174 și 1176 - 1206, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010), instanța va prezuma temeinicia celor constatate personal de agentul constatator, având în vedere calitatea acestuia de funcționar al unui organ de stat, fapt ce nu contravine principiului prezumției de nevinovăție atâta timp cât petentului i se asigură condiții de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție, cu respectarea garanțiilor specifice dreptului la un proces echitabil.
Stabilind prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție, revine petentului să producă dovezi prin care să demonstreze o situație de fapt contrară. Petentul însă nu a produs vreo dovadă, rezumându-se numai la afirmația că cele consemnate de agentul de poliție nu corespund realității.
Prin urmare, petentul nu a răsturnat prezumția de veridicitate a procesului verbal, care apare în aceste condiții ca temeinic.
Mai mult, conform art. 109 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier.
Așa cum rezultă din raportul de serviciu întocmit de agentul șef de poliție M. C. (fila 15), acesta a constat personal, direct și nemijlocit, în exercitarea atribuțiilor de serviciu săvârșirea contravenției pentru care s-a întocmit procesul-verbal de contravenție contestat.
Sub aspectul condițiilor de fond, se constată că fapta reținută în sarcina petentului constituie contravenție și a fost corect încadrată juridic.
Astfel, conform art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.
Art. 99 alin. 1 pct. 8 din OUG nr. 195/2002 prevede că nerespectarea obligației pasagerilor aflați într-un autovehicul de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranță omologate constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni, respectiv cu 2 sau 3 puncte-amendă, potrivit art. 98 alin. 4 lit. a din același act normativ.
Art. 34 din O.G. nr. 2/2001 prevede că instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște asupra sancțiunii aplicate. Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța constată, potrivit fișei de cazier contravențional auto – filele 17-18, că petentul a mai fost sancționat pentru fapte contravenționale identice de încă două ori numai în perioada 27.10._12, fiind evidentă conduita neregulamentară a petentului în trafic cu privire la obligația stabilită prin art. 36 din OUG nr. 195/2002. Așa fiind, instanța, reținând caracterul repetitiv al faptei de același gen și conduita conducătorului auto, va aprecia că sancțiunea constând în amenda contravențională de 140 lei și 2 puncte de penalizare corespunzător pericolului social al faptei săvârșite de acesta. În acest context, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru a determina petentul să se abțină de la săvârșirea unor fapte de același gen în împrejurările reținute.
Pe fondul celor expuse, constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională.
Dispozițiile art. 118 alin. (31) din OUG nr. 195/2002 republicată au fost declarate neconstituționale prin D.C.C. nr. 500/2012.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituție, „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Astfel fiind, prezenta hotărâre, este definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă și poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din OG nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul L. G. C. – domiciliat în comuna Cernătești, . B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B. în privința procesului-verbal de contravenție . nr._/24.01.2012 încheiat de intimat prin Biroul Rutier B..
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.02.2013.
P., GREFIER,
| ← Pretenţii. Sentința nr. 542/2013. Judecătoria BUZĂU | Reexaminare sanctiune contraventionala. Decizia nr. 2260/2013.... → |
|---|
