Plângere contravenţională. Sentința nr. 5635/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 5635/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 4835/200/2012

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR.5635

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 3.04.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

P.: P. CRENGUȚA

GREFIER: P. A.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulata de petentul B. R. A. – domiciliat în Valea Adâncă, . in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul in municipiul București, .. 401 A, sector 6, în privința procesului-verbal de constatare a contravenției . 12 nr._ din data de 11.01.2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecata, cererea este scutita de taxa judiciara de timbru, procedura este legal îndeplinită, petentul a depus precizări la plângere și intimata planșa foto captată de camera video tip ANRP, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2011.

În temeiul art. 167 alin.1 Cod proc.civ., instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile aflate la dosar, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare .

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 10.02.2012, petentul B. R. A. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . 12 nr._ din data de 11.01.2012. încheiat de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN și a sancțiunii aplicate sau înlocuirea cu avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în fapt, la data de 17.07.2011, a împrumutat autoturismul său cu nr. de înmatriculare_ numitului A. S. N., astfel că, personal, nu se face vinovat de săvârșirea contravenției .

În drept, plângerea contravențională a fost întemeiată pe dispozițiile OG 15/2002 și OG 2/2001 .

A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea plângerii, a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus în copie: procesul-verbal contestat, buletin de identitate, certificatul de înmatriculare a autoturismului, cartea de identitate a autoturismului, declarație autentificată a numitului A. S. N., cartea de identitate a numitului A. S. N..

Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat și nici nu a formulat întâmpinare, dar a depus planșe fotografice și certificate calificate.

În temeiul art. 167 și urm C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă dezlegării pricinii.

Analizând mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Pe data de 17.07.2011, ora 19,36, locul DN 2 KM 115+80 m, loc. Mărăcineni, jud. B., vehiculul cu numărul de înmatriculare_, a circulat fără a deține rovinieta valabilă. Din baza de date verificată de către intimată a reieșit că autoturismul este proprietatea petentului R. A. B..

Potrivit art. 34 O.G. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că, potrivit articolului 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în temeiul căruia a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 250 lei, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează să verifice dacă situația de fapt reținută în cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă și sancționată contravenția.

În conformitate cu prevederile art. 1 lit. b) utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

Petentul nu a făcut dovada achitării rovinietei, dara a specificat că la data de 17.07.2011, a împrumutat autoturismul său cu nr. de înmatriculare_ numitului A. S. N., iar acesta din urmă a omis să plătească rovinieta.

Susținerea petentului este confirmată prin declarația autentificată dată de A. S. N. (filele 21-22).

Instanța constată că rațiunea legii (ordonanței) este aceea de a fi sancționate persoanele care nu plătesc tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. În acest sens, prin art. 1 alin. 2 se prevede obligativitatea pentru toți utilizatorii români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România. În același articol, alin. 11 din O.G. 15/2002, se prevede că rovinieta matcă și rovinieta electronică. De asemenea, articolul 7 din aceeași ordonanță are următorul enunț: „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.

Potrivit art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, revine în exclusivitate utilizatorilor români. Întrucât petentul nu a folosit vehiculul în data de 17.07.2011 este evident că nu este utilizatorul acestuia și nu avea obligația de a achita rovinieta, autovehiculul fiind încredințat spre folosință unei alte persoane, care a confirmat că în perioada respectivă a utilizat autoturismul.

Prin urmare, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, nefiind întrunit elementul material al contravenției, întrucât petentul nu a circulat cu autoturismul respectiv pe drumurile naționale, la data de 17.07.2011, așa cum a rezultat din probele administrate.

Intre data constatării săvârșirii acestei, 17.07.2011, si data judecării prezentei cauze, 3.04.2013, OG nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost sancționat petentul a fost modificată prin Legea nr. 144/2012. Ca urmare a acestui act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă ( art. 8 alin.2, în variantă modificată), art. 9 alin.3 statuând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

De asemenea, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).

Potrivit art.15 alin.2 din Constitutia Romaniei coroborat cu art. 12 din OG nr. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; in cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită, și să dispună anularea procesului verbal de contravenție.

Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul B. R. A. domiciliat în Valea Adâncă, . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN cu sediul în București, .. 401 A, sector 6 în privința procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012 încheiat de intimată.

Dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012 încheiat de intimată și a tuturor măsurilor aplicate în baza acestuia.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.04.2013.

PREȘEDINTEGREFIER

Red. P.C.

Tehnored. P.A.

4 exemplare/23.04.2013

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5635/2013. Judecătoria BUZĂU