Plângere contravenţională. Sentința nr. 7385/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7385/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 10384/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.7385
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 30.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – P. E.
GREFIER – I. D. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul R. Ș. A., cu domiciliul in B., . B, . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în București, Sector 6, .. 401 A., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/22.02.2012, emis de către intimată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit, petentul R. Ș. A. și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, acțiunea este scutită de taxă de timbru, iar intimata prin serviciul registratură a depus la dosar proba foto obținută în sistemul SIEGMCR, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:
Prin plângerea contravențională formulată de petentul R. Ș. A., a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/22.02.2012
În fapt a arătat că în primul rand și invocă excepția prevăzuta de art.16, alin.l din OG nr.2/2001 potrivit căruia „organul constatator trebuie sa cuprindă in conținutul procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost săvârșita, precum si arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații lor si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite". Astfel cum reiese si din procesul verbal, agentul constatator nu respecta prevederile legale, acesta limitandu-se sa redea textul aplicabil nefacand o descriere a faptei in termini concreți. Solicită instanței sa se constate ca nu a fost stabilite in mod clar toate împrejurările in urma cărora s-a aplicat sancțiunea contravenționala, respectiv aspecte care sa duca la individualizarea presupusei contravenții. Aspectele consemnate în procesul verbal urmează a fi probate în ceea ce privește existenței faptei, a gravității acesteia, a modalității săvârșirii acesteia, în vederea individualizării judiciare, dar ceea ce nu s-a consemnat în procesul-verbal nu poate fi completat mai târziu sau rectificat ori adăugit, întrucât în această modalitate s-ar încălca în mod flagrant normele care reglementează regimul juridic al contravențiilor dar și drepturile omului, în general, prin „fabricarea" ulterioară de „probe" în susținerea unor aspecte neconsemnate în procesul verbal. Astfel, față de dispozițiile art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001, care precizează că procesul verbal de constatare a contravenției trebuie să cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale cu indicarea tuturor aspectelor care ar conduce la o corectă individualizare a faptei, în situația dedusă judecății s-au încălcat dispozițiile legale menționate, împrejurare în care procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 22.02.2012 pentru o pretinsă faptă săvârșită în . de drept. In al doilea rand invocă excepția nulității absolute a procesului verbal, nulitate prevăzuta de art. 16, pct.7 din O.G. nr.2/2001, potrivit căruia in momentul întocmirii procesului verbal, agentul constatator este obligat sa aducă la constinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiectiuni care sunt consemnate distinct in procesul verbal la rubrica „alte mențiuni"sub sancțiunea nulității procesului verbal. Solicită să se aibă în vedere faptul ca, in procesul verbal nu este menționata rubrica destinata eventualelor obiectiuni, astfel ca lipsa acestei rubrici trebuie sa fie considerata ca fiind o nerespectare a articolului arătat mai sus, atrăgând astfel nulitatea procesului verbal de contravenție. În al treilea rand invocă excepția prevăzuta de art. 19 alin. l din OG nr.2/2001 potrivit căreia „in cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor".
Lipsa semnăturii unui martor care sa confirme situația de fapt cu privire la desfășurarea evenimentelor atrage nulitatea procesului verbal. De asemenea, înțelege sa invoce excepția nulității absolute a procesului-verbal de contravenție intrucât acest document nu este semnat de agentul constatator. Potrivit dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001 "Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu". Analizând textul procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției, adresate de CNADNR, a constatat cu ușurință că, semnătura agentului constatator ce atrage nulitatea procesului verbal lipsește cu desăvârșire, ceea ce antrenează automat sancțiunea nulității absolute. Mențiunea din cuprinsul procesului-verbal de contravenție conform căreia „documentul a fost generat si semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 "nu poate fi acceptata, întrucât potrivit art. 4 al. 1 pct. 2 din Legea 455/2001 prevede ca înscrisurile în formă electronică destinate a fi citite prin intermediul „unui program informatic sau al altui procedeu similar", acest document nu i-a fost transmis pe cale electronica ci in format electronic, el trebuind sa fie semnat olograf. In lipsa semnăturii olografe, procesul-verbal de contravenție este nul absolut. Solicită instanței sa se constate că, în dreptul românesc, deși contravențiile nu fac parte din legea penală, în lumina jurisprudenței C.E.D.O. (cauzele Engel contra Olandei, Lutz contra Germaniei, Lauko contra Slovaciei și Kaubec contra Slovaciei), acestea intră în sfera „acuzațiilor în materie penală", la care se referă primul paragraf al art. 6 C.E.D.O. Pe cale de consecință, petentei îi sunt recunoscute și garanțiile specifice materiei penală, din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție.
Beneficiind de prezumția de nevinovăție, contravenientul nu este obligat sa-si dovedească
nevinovația, sarcina administrării probelor revenind agenților constatatori, orice îndoială profitând persoanei acuzate de săvârșirea contravenției (in dubio pro reo). De asemenea, urmează să se țină cont și de faptul că, procesul verbal de constatare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției. Un alt aspect deosebit de important pe care solicită să se aibă în vedere este faptul ca, fiind de totală bună credință, a achitat de indata, imediat ce a luat la cunostiinta ca nu se află in legalitate contravaloarea rovinietei, prezentând la dosar dovezi în acest sens. În aceste condiții, urmează să se constate că scopul urmărit de legiuitor prin instituirea estor sancțiuni contravenționale a fost atins, iar aplicarea unei astfel de amenzi apare ca justificată și excesivă, ajungându-se în această modalitate la o dublă sancționare. Potrivit art. 21 alin 3 din OG 21 2001 „ sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tinandu-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului ". F. de modul concret al săvârșirii pretinsei contravenții, cat si pentru faptul ca a achiziționat rovinieta CNADNR seria_, de bună voie, apreciază ca se justifica înlocuirea sancțiunii aplicate cu cea a avertismentului, in baza art. 7 alin. 3 din O.G. 2/2001.Mai mult decât atât, solicita instanței sa aiba in vedere faptul ca, potrivit dispozițiilor art. 5 din O.G. 2/2001, avertismentul reprezintă una dintre sancțiunile contravenționale principale, iar aplicarea unei astfel de sancțiuni în cazul de față ar respecta întru-totul cerințele.
Intimata nu a depus întâmpinare.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: certificate de înmatriculare pentru autoturismul cu nr.de înmatriculare_, dovada achitării rovinietei pentru auto cu nr. De înmatriculare_ cu termen de valabilitate de al data de 25.09._12, buletin de identitate . nr._, procesul verbal . nr._/22.02.2012– f. 7, procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare pentru procesul verbal contestat, proba foto obținută în sistemul SIEGMCR, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 22.02.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție .._/22.02.2012, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 27.08.2011, ora 13,55 a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2- km 115 + 80 m, pe raza localității Mărăcineni, aparținând petentului R. Ș. A., fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatorului, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 Euro, adică 121,35 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate a procesului verbal de contravenție atacat, invocate de petent instanța le apreciază neîntemeiate pentru următoarele motive:
Nu era necesar ca aprecierea gravității contravenției agentul constatator să menționeze alte împrejurări în descrierea faptei în afară de cele înscrise în procesul verbal, urmare socialmente periculoasă a faptei deducându-se din materialitatea faptei, deci nu au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit art. 19 alin. 1 teza a II-a din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze procesul verbal, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate prin semnătură de cel puțin un martor. În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod (art. 19 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001). Aceste dispoziții de procedură contravențională au fost edictate pentru a împiedica abuzul agenților constatatori prin încheierea de procese verbale de contravenție pentru fapte inexistente. Nerespectarea procedurii prevăzute de art. 19 alin. 1 teza a II- a din O.G. nr. 2/2001 nu atrage în mod automat nulitatea procesului verbal de contravenție, ci numai cu condiția dovedirii unei vătămări, conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (aplicabil și în procedura contravențională conform art. 47 din O.G. nr. 2/2001). Cum fapta reținută în procesul verbal de control a fost dovedită, petenta nu poate justifica vreo vătămare pentru nerespectarea dispozițiilor art. 19 alin. 1 teza a II- a din O.G. nr. 2/2001, astfel încât nu intervine nulitatea procesului verbal de contravenție.
Instanța nu va reține ca întemeiat nici motivul de nulitate a procesului verbal invocat de petent referitor la lipsirea acestuia de posibilitatea formulării obiecțiunilor întrucât, chiar dacă acestea ar fi reale, nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 atrage sancțiunea nulității, care, potrivit dispozițiilor art. 150 alin. 2 Cod procedură civilă (aplicabile și în procedura contravențională potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001), intervine numai cu condiția dovedirii unei vătămări. Cum petentul și-a valorificat dreptul la apărare prin formularea plângerii contravenționale în fața instanței de judecată, unde a avut posibilitatea să supună analizei legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, cu menționarea tuturor obiecțiunilor la procesul-verbal de contravenție, nu poate fi justificată o vătămare a intereselor procesuale ale petentului, astfel încât nu intervine sancțiunea nulității procesului verbal de contravenție.
În ceea ce privește lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că potrivit art.7 din Legea nr.455/2001 „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”. În cauză, procesul verbal se circumscrie acestei reguli, acesta fiind generat și tipărit în mod automat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR, având asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice.
Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție atacat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, în materie.
Pe fond, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autovehiculului (înscris în certificatul de înmatriculare), iar în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietarul autovehiculului.
Prin urmare contestatorul era obligat să dețină rovinieta valabilă la momentul controlului, respectiv la data de 27.08.2011, ora 13,55. Faptul că nu avea rovinietă, rezultă din împrejurarea că petentul nu a făcut dovada achitării rovinietei.
Instanța constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă.
Cu toate acestea, în temeiul art.34 din OG 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională coroborat cu art. 38 alin.3 din același act normativ, care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, având în vedere că petentul a achitat rovinieta ulterior săvârșirii faptei valabilă pentru perioadele 05.09.2011—24.09.2012.
Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cărora avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede în mod expres această sancțiune.
Prin această modalitate de sancționare a contravenientului, instanța apreciază că se pot realiza și scopurile educativ și preventiv ale sancțiunilor contravenționale, urmând să i se atragă atenția petentului, în temeiul art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, asupra pericolului social al faptei săvârșite și să i se recomande să respecte dispozițiile legale.
În ceea ce privește obligarea petentului la achitarea tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, instanța va dispune anularea acestuia, având în vedere dispozițiile art. II din Legea 144/2012, potrivit căruia tarifele de despăgubire prevăzute de OG 15/2002, aplicate și contestate în instanță, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, respectiv 24.07.2012, se anulează.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită numai în parte și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 250 lei aplicată petentului prin procesul verbal mai sus arătat, cu avertisment și va anula tariful de despăgubire în sumă de 28 euro.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de petentul R. Ș. A., cu domiciliul in B., . B, . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul in municipiul București, sector 6, ..401 A.
Anulează în parte procesul verbal de contravenție . nr._/22.02.2012, în sensul că înlocuiește amenda de 250 lei, cu avertisment.
Anulează tariful de despăgubire în cuantum de 28 Euro, adică 121,35 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2013.
Președinte, Grefier,
P. E. I. D. C.
Red. P.E../Tehnored.I.D.C./4 ex/30.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5402/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2013.... → |
---|