Plângere contravenţională. Sentința nr. 7938/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7938/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 28146/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 7938
Ședința publică din data de 13.05. 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. P.
GREFIER: C. M.
Pe rol judecarea cauzei avand ca obiect plângere contravențională formulata de petentul D. M. domiciliat în . impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/28.11.2011 incheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRU DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns petentul D. M. ,lipsa intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRU DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că actiunea este la primul termen, scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar ;intimata a depus la dosar inscrisuri si plansa foto .
Procedura de citare este legal indeplinita, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Petentul precizeaza ca locuieste in . ca a circulat fara rovinieta.
Instanta in temeiul art. 167 Cod proc civila incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisuri ca utila ,pertinenta ,concludenta cauzei.
Instanta din oficiu invoca exceptia tardivitatii formularii plangerii si acorda cuvantul pe aceasta exceptie.
Petentul avand cuvantul pe exceptie lasa la aprecierea instantei si pe fond solicita admiterea plangerii si anularea procesului verbal de contraventie.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 24.10.2012, petentul D. M. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . 11 nr._/28.11.2011 încheiat de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN și a sancțiunii aplicate, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.
În motivarea plângerii, petentul arata că, în data de 01.06. 2011 ora 17:42 a circulat cu auto nr._ in zona localitatii Maracineni, si a fost sancționat cu amenda contravenționala in suma de 250 lei, si tarif de despagubire de 28 euro, pe motivul ca a circulat, cu autoturismul proprietatea sa, fara a deține rovinieta valabila, fiind incheiat procesul verbal in data de 28.11.2011.
Petentul precizeaza ca locuieste in . a veni in oras este nevoit sa treaca prin camerele de filmare pentru rovinieta amplasate pe DN 2 km 115+80 m Maracineni, jud. Buzau, iar conform legii rovinieta este obligatorie numai pentru drumurile nationale, el circuland zilnic pe drumuri judetene.
Arata ca a achitat roviniete pentru zilele in care a circulat pe drumurile nationale conform bonurilor fiscale eliberate de OMV Petrom Marketing SRL.
Petentul considera ca a fost victima unei erori, fapta savarsita nu prezinta un pericol social solicita transformarea amenzii aplicate cu sanctiunea avertisment.
Plangerea nu este motivata in drept.
In sustinerea plangerii au fost depuse: proces verbal contraventie, imputernicire avocatiala, carte identitate.
Intimata, legal citată, nu s-a prezentat dar a depus la dosar cu adresa nr._/25.04.2013 inscrisuri si plansa foto .
La termenul de judecata din data de 13.05.2013, instanta din oficiu invoca exceptia tardivitatii formularii plangerii si a pus-o in discutie, petentul lasand la aprecierea instantei.
Analizând mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Analizand cu prioritate exceptia tardivitatii potrivit art. 137 Cod proc civila, instanta o va admite ca intemeiata, pentru urmatoarele considerente: la data de 28.11.2011 a fost incheiat procesul verbal contestat R 11 nr. _/28.11.2011 pentru fapta petrecuta in data de 01.06.2011 ora 17:24 in localitatea Maracineni, jud. Buzau, proces verbal incheiat in lipsa petentului.
Potrivit art. 31 din OG 2/2001 impotriva procesului verbal se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia.
Art. 27 din OG 2/2001, statueaza regula comunicarii procesului verbal prin posta cu aviz de primire sau prin afisare la domiciliul sau sediul contravenientului.
Potrivit art. 47 prevederile din OG 2/2001 se completeaza cu prevederila Codului de procedura civila. Cum OG 2/2001 nu prevede nimic privind modalitatea afisarii procesului verbal, aceasta se completeaza cu disp. art. 92 alin 1 Cod proc civila.
Petentul arata ca a primit in termen legal procesul verbal contestat la domiciliul din acte.
Ca urmare, instanta apreciaza ca procesul verbal contestat a fost comunicat petentului in mod legal in termen de 30 de zile de la incheiere, iar acesta a formulat plangerea la data de 24.10.2012 cu mult peste termenul legal de 15 zile prevazut de art. 31 din OG 2/2001.
In aceste conditii va admite exceptia tardivitatii formularii plangerii invocata din oficiu si va respinge plangerea .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite exceptia tardivitatii formularii plangerii invocata din oficiu.
Respinge plangerea contravențională formulata de petentul D. M. domiciliat în . impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/28.11.2011 incheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRU DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6.
Definitiva.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare .
Pronuntata in sedinta publica astazi 13.05.2013.
PRESEDINTEGREFIER
red. D.P.
tehnored. C.M. /4 ex/06.06.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 23/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8861/2013.... → |
---|