Plângere contravenţională. Sentința nr. 7968/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7968/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 29253/200/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.7968
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 14.05.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – P. E.
GREFIER – I. D. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul M. A. V., cu domiciliul în municipiu B., bulevardul 1 Decembrie, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. DE STAT ÎN CONSTRUCȚII B., cu sediul în municipiu B., ..17A, județul B., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr. ._/12.12.2011, emis de către intimată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit, petentul M. A. V. reprezentat de avocat M. E. și intimatul I. DE STAT ÎN CONSTRUCȚII B.. Prezent în ședința publică este martorul S. C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la al doilea termen de judecată, la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri noi.
După identificarea martorului în persoana numitului S. C. cu carte de identitate . nr._ cu cod numeric personal_, prezent în sala de judecată, sub prestare de jurământ, instanța îi pune în vedere că, potrivit art. 193 alin. 8 C.pr.civ., mărturia mincinoasă constituie infracțiune și procedează la audierea acestuia, declarația fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Reprezentantul petentului depune în ședința publică planșe foto și plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Pe fondul cauzei reprezentantul petentului solicită anularea procesului verbal, în conformitate cu dispozițiile art.11 din Legea nr.50/1991 unde sunt menționate lucrările pentru efectuarea cărora nu sunt necesare autorizații de construcție. Așa cum reiese și din probatoriu administrat în apartamentul petentului nu a fost efectuată nicio demolare sau vreo construcție pentru care să fie necesară autorizație de construcții, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanța sub nr._ la data de 23.12._ petentul M. A. - V. a formulat în contradictoriu cu I. de Stat in Construcții B. plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/12.12. 2011, întocmit de către organele de control ale Inspectoratului de Stat în Construcții B..
În principal, a invocat excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție, întrucât acesta nu cuprinde toate elementele ce rezulta din interpretarea dispozitilor art. 17 al. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv acesta nu cuprinde descrierea faptei săvârșite din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții cu completarile si modificările ulterioare, in baza căruia a fost sancționat și arată că dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, sunt exprese in acest sens, astfel „ Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constata si oficiu." Din analiza procesului verbal de contravenție arată că se poate observa cu ușurinta faptul ca acesta nu conține fapta pentru care a fost sancționat, ci numai sancțiunea aplicata pentru o fapta care nu este descrisa, sancțiune dispusă in baza art. 26 al. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991, cu amenda de la 1000 lei la 100.000 lei. În cazul in care instanța va aprecia ca aceasta excepție nu este întemeiată pe fond a solicitat sa se admită prezenta plângere pentru următoarele considerente, și anume arată că în fapt, prin procesul verbal de contravenție organele de control au constatat atat faptul ca in incinta apartamentului in care locuiește au fost realizate lucrări de construcții ce nu au putut fi justificate cu documente, respectiv autorizație de construcție. A adus la cunoștința instanței faptul ca nu a demolat niciun perete de rezistență din apartament ci a vrut sa înlocuiască geamurile din lemn cu o ușa mare de termopan pentru a izola sufrageria de balcon. Pentru realizarea unui astfel de schimb se impunea ridicarea părtii ce exista sub geamul de la sufragerie. În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 50/1991 legiuitorul menționează o . lucrări pentru care nu necesita autorizație de contructie astfel, reparații si înlocuiri de tamplarie interioara si exterioara, reparații la instalațiile interioare aferente, reparații si inlocuiri la pardoseli, finisaje interioare, tencuieli, placaje, alte asemenea. Solicită ca instanța, in baza rolului activ sa aprecieze daca faptele reținute in culpa sa au fost săvârșite cu intenție sau nu. Solicită să se aibă în vedere faptul ca a făcut aceste lucrări cu scopul de a inlocui tamplaria interioara existenta cu o alta de actualitate ce izolează mult mai bine. Nu in ultimul rand arată instanței faptul ca fata de împrejurările menționate, fapta ce a fost reținuta in sarcina sa nu prezintă grad de pericol social, nu a fost săvârșita cu intenția de a nu respecta cerințele legii, iar la individualizarea faptei agentul constatator trebuia sa tina cont de gravitatea faptei, de circumstanțele si împrejurările in care a fost săvârșita aceasta. In opinia sa apreciază ca pentru a se retine in sarcina sa condițiile răspunderii contravenționale, fapta săvârșita trebuie sa îndeplinească cumulativ următoarele condiții, sa fie săvârșita cu vinovăție, sa prezinte un grad de pericol social redus, sa fie prevăzuta in legi, decrete sau alte acte normative. Din enumerarea conditiilor, solicită să se aibe in vedere faptul ca in prezenta cauza, contravenția nu întrunește elementele constitutive ale contravenției, asa cum aceasta este definita de dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. În cazul in care instanța va retine in sarcina sa săvârșirea faptei, solicită a se face aplicarea dispozițiilor art. 7 din O.G. 2/2001, respectiv a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale in cunatum de 1000 lei cu sanctiunea "Avertisment". F. de aceste considerente solicita instanței de judecata in principal dmiterea excepției nulității absolute, iar in cazul in care instanța va aprecia că aceasta nu este întemeiata solicită admiterea plângerii asa cum a fost formulata, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 12.12.2011 încheiat de către organele de control ale Inspectoratului Judetean in Construcții B. ca fiind netemeinic si nelegal.
I. de Stat în Construcții, a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție . nr. 453/12.12.2011. Intimata arată că în urma unei petiții adresate instituției lor s-a efectuat un control la adresa din municipiu B., ., etaj 1, apartament 5, unde s-a constatat că petentul a executat lucrări de construcții. O parte dintre lucrările executate - cum ar fi reparații și înlocuiri de tâmplarie, instalații interioare, pardoseli -nu necesitau autorizație de construire, în schimb petentul a realizat și lucrări de construcții a căror realizare este permisă doar în baza unei autorizații de construire/desființare, în lipsa acestui act administrativ. Lucrările executate fară autorizație de desființare au constat în demolarea unui parapet la peretele dintre sufragerie și balcon.Observațiile agentului constatator au fost consemnate detaliat în procesul verbal de control nr. 370/12.12.2011, prin care i s-a adus la cunoștință petentului că urmează să sisteze lucrările pe care le execută fară autorizație și că are obligația să solicite autorizarea ulterioară a lucrărilor deja executate fară autorizație, în temeiul unui expertize tehnice. Fapta de a realiza lucrări de construcții fără autorizație de construire constituie contravenția prevăzută de art. 26 alin. 1 lit. a) din legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, faptă pentru care petentul a fost sancționat, prin pocesul verbal de contravenție . nr. 453/12.12.2011. Prin plângere petentul a arătat că fapta contravențională este insuficient descrisă și că nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, respectiv a realizat numai lucrări de construcții care în temeiul art. 11 din legea nr. 50/199l sunt exceptate de la autorizare. Intimata arată că plângerea este nefundamentată pentru faptul că din cuprinsul procesului verbal de contravenție rezultă care este fapta reținută în sarcina petentului, in plus în procesul verbal de control nr. 370/12.12.2011 constatările agentului instrumentator au fost detaliat consemnate, fiind absolut cert care sunt faptele reținute în sarcina petentului. Precizează că o copie a procesului verbal de control nr. 370/12.12.2011 i-a fost înmânată sub semnătură și petentului.Pe fondul cauzei învederează că potrivit art. 1 din legea nr. 50/1991, efectuarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare. Așadar, norma generală în materie de executare a lucrărilor de construcții impune în mod obligatoriu autorizarea, inclusiv în cazul desființării acestora. Excepțiile prevăzute de art. 11 din legea m. 50/1991 se referă exclusiv la lucrări de reparații sau întreținere și la lucrări, de importanță foarte mică ( zugrăveli,reabilitare energetică la imobile cu maximum trei niveluri, lucrări de restaurare a componentelor artistice ale construcțiilor, lucrări de sondaje geotehnice).Conform art. 8 din același act normativ „Demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea, parțială sau totală, a construcțiilor și instalațiilor aferente construcțiilor, a instalațiilor și utilajelor tehnologice, inclusiv elementele de construcții și susținere a acestora, închiderea de cariere și exploatări de suprafață și subterane, precum și a oricăror amenajări se fac numai pe baza autorizației de desființare obținute în prealabil de la autoritățile prevăzute la art. 4. Autorizația de desființare se emite în aceleași condiții ca și autorizația de construire, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora, potrivit legii, cu excepțiile prevăzute la art. 11". Rezultă că se pot executa fară autorizație de desființare doar lucrările prevăzute de art. 11 din legea nr. 50/1991, în speță petentul a demolat un perete, ceea ce impunea obținerea în prealabil a autorizației de desființare. Învederează că susținerea din plângere potrivit căreia a executat numai lucrări care nu necesitau autorizarea nu corespunde adevărului, petentul limitându-se la a enumera doar acele care lucrări care într-adevăr nu impuneau obținerea autorizației de construire, omițând să arate că a procedat și la desființarea peretelui dintre sufragerie și balcon. În ce privește solicitarea ca amenda să fie înlocuită cu avertisment, au precizat că potrivit art. 26 alin. 6 din legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în cazul contravențiilor prevăzute de acest act normativ, nu se aplică sancțiunea avertisment. Pentru motivele arătate au solicitat respingerea plângerii ca nefundamentată și menținerea procesului verbal de contravenție . nr. 453/12.12.2011 ca legal și temeinic încheiat.
În cauză instanța a administra proba cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei: procesul verbal de contravenție . nr._/12.12. 2011 (f. 6,7), proces verbal de control din data de 12.12.2011, f 13, planșe foto, f 28-31, plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, f 32, proba testimonială cu martorul S. C., a cărui declarație consemnată a fost atașată la fila 27 din dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de ..12. 2011, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții B., procesul verbal de contravenție . nr._/12.12. 2011, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 constând în aceea că în incinta apartamentului nr. 5, bl. 2 E, . Mărunțișu C. s-au efectuat lucrări de construcție, fără autorizație de desființare a acestora.
Pentru acest motiv, i s-a aplicat petentului o amenda in cuantum de 1000 lei.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate a procesului verbal de contravenție atacat, invocate de petent instanța le apreciază neîntemeiate pentru următoarele motive:
Instanța apreciază că fapta este suficient descrisă în procesul verbal, fiind respectate dispozițiile art. 16 din OG 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța reține din declarația martorului, audiat în cauză, coroborată cu planșele foto anexate la dosar, că petentul a scos ușa și geamul de la sufrageria apartamentului său, extinzând astfel camera cu balconul.
Potrivit art. 8 din Legea 50/1991 demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea, parțială sau totală, a construcțiilor și instalațiilor aferente construcțiilor, a instalațiilor și utilajelor tehnologice, inclusiv elementele de construcții de susținere a acestora, se fac numai pe baza autorizației de desființare obținute în prealabil de la autoritățile prevăzute la art. 4.
De vreme ce petentul a dezafectat ușa și geamul dintre sufragerie și balcon instanța apreciază că pentru aceste lucrări, era necesar ca petentul să obțină autorizația de desființare a acestora.
Cu toate acestea, în temeiul art.34 din OG 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională coroborat cu art.38 alin.3 din același act normative, care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, având în vedere că petentul nu a efectuat lucrări de mare amploare, a dezafectat doar ușa și geamul dintre sufragerie și balcon, lucrări ce nu pun în pericol rezistența construcției.
Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cărora avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede în mod expres această sancțiune.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată doar în parte, urmând să o admită în parte, și să dispună anularea în parte a procesului verbal de contravenție, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale cu avertismentul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea, formulată de către petentul M. A. V., cu domiciliul în municipiu B., bulevardul 1 Decembrie, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. DE STAT ÎN CONSTRUCȚII B., cu sediul în municipiu B., ..17A, județul B..
Anulează în parte procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/12.12.2011, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 1000 lei cu avertismentul.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.05.2013
Președinte, Grefier,
P. E. I. D. C.
Red. P.E../Tehnored. I.DC../4 ex/13.06.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9/2013. Judecătoria BUZĂU | Pretenţii. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria BUZĂU → |
---|