Plângere contravenţională. Sentința nr. 914/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 914/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 26025/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR. 914

Ședința publică din data de 21.01. 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. P.

GREFIER: C. M.

Pe rol judecarea cauzei avand ca obiect plângere contravențională formulata de petentul C. I. domiciliat în Buzau, ., ., jud. Buzau impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/19.12.2011 incheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRU DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul C. I. lipsa intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRU DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că actiunea este la primul termen, scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar ;intimata a depus la dosar inscrisuri si plansa foto;

Procedura de citare este legal indeplinita, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin.2 din OG nr. 2/2001.

Instanta in temeiul art. 167 Cod proc civila incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisurile aflate la dosar ca fiind utile, pertinente si concludente in solutionarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat instanta in baza art. 150 Cod proc civila constata terminata cercetarea judecatoreasca si retine cauza spre solutionare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin plângerea contravenționala înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.09.2012 sub nr._, petentul C. I. a solicitat, în termen legal, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/19.12.2011 încheiat de intimată si in subsidiar inlocuirea amenzii cu avertisment..

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 26.06.2011 a circulat cu autoturismul proprietate personala pe DN 2 Km 115+80m cu auto nr._ fără a detine rovinietă valabila.

Petentul precizeaza ca sanctiunea aplicata este nelegala si netemeinica, procesul verbal fiind lovit de nulitate absoluta din urmatoarele motive: procesul verbal nu este semnat ; semnatura electronica invocata nefiind in concordanta cu disp. Lg 455/2001 si a Normelor Metodologice de aplicare a acesteia si nu cuprinde toate mentiunile cerute de OUG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

Precizeaza petentul ca in perioada lunii iunie 2011 nu a avut achitata rovinieta pentru auto_ situatie remediata la data de 05.09.2011, cand a achitat rovinieta pentru o perioada de 12 luni, respectiv 05.09._12.

În drept sunt invocate disp. art. 31 din OG 2/2001 .

În sustinere solicita proba cu inscrisuri .

În dovedirea plangerii petentul a depus la dosar :procesul verbal de contraventie, dovada comunicarii acestuia, certificat inmatriculare auto, carte identitate petent, bon fiscal din 05.09.2011, rovinieta valabila 05.09._12, bon fiscal din 10.09.2012, rovinieta valabila 10.09._13.

In aceasta perioada petentul a fost sancționat de un agent constatator din cadrul CNADNR-CESTRIN, cu amenda in cuantum de 250 lei si tarif de despagubire de 28 EURO ,conform procesului verbal de contraventie R11 nr._ /19.12.2011 în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2002 cu modificările și completările ulterioare, reținându-se în cuprinsul acestuia că, autovehiculul categoria A înmatriculat cu nr._ aparținând petentului, ar fi circulat pe DN 2 Km 115+80m, . fără a detine rovinietă valabila.

Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum si prevederilor art. 15 alin. 1 lit. m din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petent este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.

Fiind legal citată, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat la judecarea cauzei si nu a solicitat administrarea de probe, insa a depus la dosar adresa nr._/07.11.2012 a depus certificat calificat, autorizatie control ,plansa foto, iar la data de 11.12.2012 cu adresa nr._ a depus raport cautare procese verbale din care rezulta ca petentul a fost sanctionat in data de 16.08.2011 ,12.12.2011 cu cate 1 proces verbal de contraventie ; in data de 19.12.2011 cu 3 procese verbale ; in data de 11.01.2012 cu 2 procese verbale;in data de 31.01.2012 cu 2 procese verbale si in data de 22.02.2012 cu 4 procese verbale pentru auto_ , fiecare cu amenda de 250 lei si tarif de despagubire de 28 EURO ,pentru ca a circulat fara a detine rovinieta valabila.

.Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ /19.12.2011 incheiat de intimata, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 de lei și obligata la plata contravalorii tarifului de despăgubire in cuantum de 28 euro, întrucât in data de 26.06.2011 pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni, a fost depistat vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, care circula fără a deține rovinietă valabilă.

Din inscrisurile depuse de intimata rezulta ca pentru aceeasi fapta petentului

i-au mai fost incheiate mai multe procese verbale de contraventie, un total de 13 procese verbale in perioada 16.08._12.

Procesele-verbale de contravenție au fost încheiate în lipsa petentui și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

Potrivit dispozițiilor art. 34 al (2) din OG 2/2001 instanța investita cu soluționarea plângerii contravenționale verifica legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție si hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție instanța constata ca acesta nu conține nici un viciu de forma care potrivit art. 17 din OG 2/2001 ar atrage nulitatea absoluta.

Pe fondul cauzei, la data încheierii proceselor verbale contestate, în ceea ce privește normele legale aplicabile, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituia contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevedea ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.

Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revenea în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definea noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se putea face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se putea încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Ulterior încheierii procesului-verbal în discuție, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.

In acest sens, conform art. 8 alin. 1, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 a fost abrogat.

Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini; procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.

În aceeași măsură, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituitie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Conform art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.

In aceeasi masura, prin Decizia nr. 228/ 2007 pronuntata de Curtea Constitutionala, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.

Pentru a pronunta aceasta solutie, in considerentele deciziei s-a retinut ca sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. De asemenea, osancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.

F. de aceste dispozitii legale, instanta constata ca, prin Legea nr. 144/2012, modificandu-se O.G. nr. 15/ 2002, cu privire la contravențiile săvârșite anterior sub imperiul legii vechi, aceasta are caracterul unei legi contraventionale mai favorabile, care retroactivează.

În acest sens, pe de o parte, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.

Pe de altă parte, în cazul faptelor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru fapte similare. Este evident astfel, că, în situația în care, după încheierea unui astfel de act sancționator, contravenientului i s-ar mai întocmi un alt proces verbal de contravenție, acesta ar fi lovit de nulitate absolută.

În cauza de față, examinând actele dosarului, instanat constata ca, din plansa foto depusa de intimata la fila 10 din dosar, rezulta un alt loc de producere al faprtei respectiv localitatea Romanesti, jud. Prahova si un al numar de inmatriculare respectiv_ ,fata de locul mentionat in procesul verbal de contraventie respctiv . si auto nr._ .

In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal instanta constata ca prezenta cauza trebuie sa ofere garantiile procesuale recunoscute si garantate de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care face parte din dreptul intern si are prioritate in temeiul art. 20 alin 2 din Constitutie.

Ca urmare petentului ii sunt recunoscute si garantiile specifice in materie penala din art. 6 al Conventiei printre care si prezumtia de nevinovatie, astfel ca sarcina probei revine intimatei, iar de o eventuala situatie indoielnica beneficieaza persoana acuzata.

Pentru toate aceste considerente ,instanta aprecieaza ca intimata nu a dovedit temeinicia procesului verbal ,nefiind rasturnata prezumtia de nevinovatie de care beneficieaza petentul ,intrucat s-a creat o stare de indoiala ,asupra veridicitatii constatarii, plansa foto depăusa de intimata la fila 10, dovedeste fara putinta de tagada ca numarul masinii „_ „si locul „Romanesti ,jud. Prahova” sunt cu totul altele decat cele retinute prin procesul verbal de contraventie . nr._/19.12.2011.

Pe de alta parte efectuând cercetări în baza de date ECRIS cat si registrul documente 2012 depus la dosar, fila 12 de intimata, instanța constată că petentul a fost sancționat cu mai multe procese verbale, primul incheiat la data de 16.08.2011 ,iar celelalte trei, incheiate in intervalul 12.12._12 de intimată, pentru o faptă similară.

Având în vedere cele de mai sus instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal în discuție și toate măsurile dispuse în baza acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite plângerea contravențională formulata de petentul C. I. domiciliat în Buzau, ., ., jud. Buzau impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/19.12.2011 incheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRU DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6.

Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ /19.12.2011 încheiat de intimată cat și a masurilor dispuse prin acesta .

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 21.01.2013.

PRESEDINTEGREFIER

red.. D.P.

tehnored. C.M./4 EX/07.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 914/2013. Judecătoria BUZĂU