Plângere contravenţională. Sentința nr. 922/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 922/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 26062/200/2012
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU-JUDETUL BUZAU
SENTINTA CIVILA NR. 922
SEDINTA PUBLICA DIN 21.01.2013
INSTANTA CONSTITUITA DIN:
P. D. P.
GREFIER C. M.
Pe rol fiind judecarea plangerii contraventionale formulata de petentul T. I. domiciliat in Buzau, ., ., jud. Buzau impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/07.09.2012 intocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN BUZAU –SECTIA POLITIE 3 B. cu sediul in Buzau, .-10, jud. Buzau.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns petentul, lipsa intimatul.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta care arata ca actiunea este la primul termen ,scutita de taxa judiciara de timbru; intimata a depus la dosar intampinare .
Procedura de citare este legal indeplinita.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Instanta procedeaza la idenzificarea petentului T. I.- CNP_ si inmaneaza acestuia intampinarea de care petentul ia la cunostinta.
Petentul solicita incuviintarea probei cu inscrisurile aflate la dosar si proba testimoniala cu numitul S. F..
Instanta in temeiul art. 167 Cod proc civila in temeiul art. 167 Cod proc civila incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisurile aflate la dosar si pentru petent proba testimoniala numitul S. F. in sala ca utile, petinente si concludente cauzei.
Dupa identificare si dupa ce i se atrage atentia ca marturia mincinoasa se pedepseste de legea penala cu inchisoare ,instanta sub prestare de juramant in temeiul art. 193 Cod proc civila procedeaza la audierea martorului S. F. propus de petent, declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat, instanta in temeiul art. 150 Cod proc civila constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Petentul avand cuvantul pe fond solicita admiterea plangerii, anularea procesului verbal de contraventie si a amenzii aplicate prin acesta si restituirea permisului de conducere.
INSTANȚA
Deliberand asupra prezentei plangeri contraventionale.
Prin plangerea inregistrata la aceasta instanta sub nr._ /19.09.2012, petentul T. I. a solicitat in contradictoriu cu intimata Inspectoratul Judetean de Politie Buzau, pronuntarea unei sentinte prin care sa se dispuna anularea procesului verbal ., nr._ /07.09.2012 incheiat de intimata, cat si a masurilor dispuse prin acesta.
In motivarea in fapt a plangerii, petentul arata ca in temeiul art. 120 alin 1 din Reg. pentru aplicarea OUG 195/2002, a fost sanctionat cu 4 puncte amenda in cunatum de 280 lei si retinerea permisului in vederea suspendarii pentru savarsirea contraventiei constand in aceea ca in data de 07.09.2012, a fost depistat conducand auto_, pe . Buzau, circuland dinspre Costesti spre Buzau cu un taxi si in zona statiei Peco Petrom a efectuat manevra de depasire a unui tir care circula in aceeasi directie, incalcand marcajul longitudinal continuu care desparte sensurile de mers.
Petentul precizeaza ca a condus masina pe directia Costesti -Buzau si in apropierea statiei Peco Petrom la . depasit un tir, care circula cu avariile aprinse intentionand sa se opreasca pe partea dreapta, in mod regulamnentar, reintrand pe banda sa de mers ,fara a incalca marcajul longitudinal de linie continua.
Petentul solicita ca agentul constatator sa depuna plansa foto sau DVD-ul pentru a dovedi cele retinute prin procesul verbal .
În drept sunt invocate disp. art. 5, 6, 7 ,31, 34 din OG 2/2001 si jurisprudenta CEDO.
In dovedirea plangerii, petentul solicita proba cu inscrisuri si ca martor clientul care se afla in taxi.
In sustinerea plangerii au fost depuse: procesul verbal de contraventie, act identitate.
Anterior termenului de judecata din data de 21.01.2013, s-a depus intampinarea formulata de intimata prin care se solicita respingerea plangerii intrucat petentul in data de 07.09.2012, a fost depistat conducand auto_, pe . Buzau, circuland dinspre Costesti spre Buzau cu un taxi si in zona statiei Peco Petrom a efectuat manevra de depasire a unui tir care circula in aceeasi directie, incalcand marcajul longitudinal continuu care desparte sensurile de mers.
Aceasta fapta constituie contraventia prev. de art. 120 alin 1 din Reg. pentru OUG 195/2002 republicata, fiind sanctionata cu 4 puncte amenda in suma de 280 lei si retinerea permisului de conducere in vederea suspendarii.
Intimata nu a depus la dosar plansa foto sau DVD .
La termenul de judecata din data de 21.01.2013, instanta a incuviintat si audiat pe numitul S. F., martor propus de petent . Din declaratia acestuia ,instanta retine ca in data de 07.09.2012, petentul a efectuat ca si conducator auto taxi o cursa de la S. spre Buzau si la . zona statiei Peco Petrom in fata taxiului circula un tir, cu avariile aprinse si mult spre partea dreapta a soselei ,iar petentul dupa ce s-a asigurat a efectuat manevra de depasire pe langa tir, fara a depasi banda continua.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma sustinerilor partilor si a probatoriului administrat, constand in inscrisuri instanta va retine urmatoarea situatie de fapt si de drept.
Potrivit disp. art. 34 din OG 2/2001, instanta investita cu solutionarea plangerii, verifica legalitatea si temeinicia procesului verbal si hotaraste asupra sanctiunii.
In ceea ce priveste legalitatea procesului verbal instanta retine ca acesta a fost incheiat potrivit art. 16 si 17 din OG 2/2001 cuprinzand toate mentiunile prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute.
In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal instanta constata ca prezenta cauza trebuie sa ofere garantiile procesuale recunoscute si garantate de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care face parte din dreptul intern si are prioritate in temeiul art. 20 alin 2 din Constitutie.
Ca urmare petentului ii sunt recunoscute si garantiile specifice in materie penala din art. 6 al Conventiei printre care si prezumtia de nevinovatie, astfel ca sarcina probei revine intimatei, iar de o eventuala situatie indoielnica beneficieaza persoana acuzata.
In speta dedusa judecatii instanta retine ca petentul a fost sanctionat contraventional cu suma de 280 lei (c/v a 4 puncte amenda), pentru nerespectarea disp. art. 120 alin 1, din Reg. pentru aplicarea OUG 195/2002 rep. si retinerea permisului de conducere in vederea suspendarii.
In mod cert legea trebuie respectata de toti cetatenii ,savarsirea faptelor care constituie contraventii trebuie constatate si sanctionate, insa nu cu neglijarea drepturilor si libertatilor persoanei, care reprezinta valori supreme si sunt garantate potrivit art. 1 alin 3 din Constitutia Romaniei.
Dovada elocventa a nevinovatiei petentului, consta in faptul ca intimata nu a dovedit prin plansa foto sau DVD pretinsa contraventie retinuta in procesul verbal, iar din declaratia martorului propus de petent, care se afla in taxi impreuna cu ptentul, instanta retine ca petentul a efectuat manevra de depasire a unui tir ce circula foarte incet cu avariile aprinse, si mult pe dreapta sensului sau de mers fara a incalca marcajul longitudinal continu ce desparte cele doua sensuri de circulatie.
Pentru toate aceste considerente ,instanta aprecieaza ca intimata nu a dovedit temeinicia procesului verbal ,nefiind rasturnata prezumtia de nevinovatie de care beneficieaza petentul ,intrucat s-a creat o stare de indoiala asupra veridicitatii constatarii ,martorul aflat in taxi cu petentul declarand ca efectuarea depasirii tirului s-a facut fara incalcarea de catre petent a liniei continue.
Pe cale de consecinta ,instanta urmeaza sa admita plangerea si va dispune anularea procesului verbal de contraventie . nr._ /07.09.2012 si a masurilor dispuse prin acesta incheiat de intimata .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite plangerea contraventionala formulata de petentul T. I. domiciliat in Buzau, ., . impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/07.09.2012 intocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN BUZAU –SECTIA POLITIE 3 B. cu sediul in Buzau, .-10, jud. Buzau.
Dispune anularea procesului verbal de contraventie . nr._ /07.09.2012 si a masurilor dispuse prin acesta incheiat de intimata .
Definitiva.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare .
Pronuntata in sedinta publica astazi 21.01.2013.
PRESEDINTEGREFIER
red. D.P
tehnored. C.M./4 EX/01.02.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6711/2013.... → |
---|