Plângere contravenţională. Sentința nr. 9786/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 9786/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 10751/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9786
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.06.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. I.
GREFIER N. A.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul C. T. cu domiciliul în sector 3, București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, ..401A, sector 6, București.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că acțiunea este la primul termen de judecată, este scutită de taxa de timbru conform dispozițiilor Legii nr. 146/1997 actualizate, cu norme de aplicare, procedura este legal îndeplinită, prin serviciul registratură, intimata a depus adresa prin care solicită comunicarea plângerii, cât și judecarea cauzei și în lipsă.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, modificată prin Legea nr. 2/01.02.2013.
Întrucât ambele părți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar pentru petentă, precum și proba cu planșa foto pentru intimată, apreciindu-le pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 27.03.2012, petentul C. T. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . 12 nr._ din data de 22.02.2012.
În fapt, petentul a arătat că a înstrăinat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ din data de 09.08.2011 prin contract de vânzare-cumpărare, astfel că nu el a săvârșit fapta contravențională.
În drept, plângerea nu a fost motivată.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță prin reprezentant pentru a formula apărări, însă a depus la dosar planșa foto aferentă procesului verbal contestat, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, în copie, procesul verbal de contravenție contestat, dovada comunicării procesului verbal, chitanță impozit, proces verbal de scoatere din evidență mijloace transport, contract de vânzare-cumpărare vehicul folosit.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 22.02.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . 12 nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea că la data înscrisă în procesul verbal autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat petentului sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligată la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemului Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Din contractul de vânzare cumpărare (f 4 doar), instanța constată că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost înstrăinat de către petent numitului P. Ș. C., la data de 28.02.2011. Așadar, instanța constată că încă de la data menționată petentul nu mai este proprietarul autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ .
Potrivit art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, revine în exclusivitate utilizatorilor români. Așadar petentul nemaiavând în proprietate autoturismul este evident că nu mai este utilizatorul acestuia și nu mai are obligația de a achita rovinieta. Mai mult potrivit art. 3 alin. 3 din OG 15/2002 obligația de a solicita înscrierea/eliminarea vehiculelor în/din baza de date revine utilizatorilor acestora, prin urmare revine cumpărătorului obligația de a-și înmatricula autoturismul pe numele său și nu petentului care are calitatea de vânzător și a dat dovadă de diligență radiind vehiculul din evidențele fiscale de pe numele său.
Prin urmare, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, nefiind întrunit elementul material al contravenției, întrucât petentul nu a circulat cu autoturismul respectiv pe drumurile naționale, aceasta nemaiavând în proprietate acest autoturism la data comiterii faptei.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită, și să dispună anularea procesului verbal de contravenție contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul C. T. cu domiciliul în sector 3, București, ., ., .>în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, ..401A, sector 6, București.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . 12 nr._ din data de 22.02.2012 emis de intimată și a măsurilor dispuse prin acesta.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2013.
Președinte, Grefier,
C. I. N. A.
Red. C.I./Tehnored. N.A.
4 ex/20.06.2013
Operator de Date Cu Caracter Personal_
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6743/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9762/2013.... → |
---|