Pretenţii. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 9429/200/2012
DOSAR NR. 9._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 15.912
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.11.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: N. N.
GREFIER: P. L. S.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta C. I., cu domiciliul în loc. Petroșani, . A, ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. A., cu domiciliul în mun. B., cartier D. 2, ., ..
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 04.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integrantă din prezenta sentința civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 11.11.2013. Prin serviciul registratură pârâtul a depus concluzii scrise.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 15.03.2012, reclamanta C. I. a chemat în judecată pe pârâtul C. A., solicitând obligarea acestuia la plata următoarelor sume: 2380 lei, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 566,71 euro, reprezentând chiria restantă de 500 euro, actualizată la data de 31.12.2011, la un curs de 4,2 lei/euro, suma de 340,02 lei, reprezentând c.valoare utilități în sumă de 300 lei, recunoscute până la data de 05.03.2009, actualizată la data de 31.12.2011, la un curs de 4,2 lei/euro și suma de 270,5 lei, reprezentând cota de ½ din c.valoarea utilităților pe luna aprilie 2009.
S-a solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că pârâtul a locuit în apartamentul proprietatea sa, din mun. București, .. M 20, . 2008 – 2009 și s-a obligat să achite suma de 400 euro chirie lunar, împreună cu numitul B. M. C.. Întrucât nu au achitat chiria, la data de 05.03.2009 au recunoscut sumele restante, în acest sens fiind încheiat un contract de împrumut în data de 05.03.2009 prin care C. A. s-a obligat să achite suma de 600 euro și 600 lei restanță, până cel târziu la data de 15.04.2009, rămânând în continuare în apartament, până la achitarea restanțelor.
După aproximativ o lună, arată că a verificat prezența acestora în apartament și după spargerea ușii, a constatat că cei doi nu mai locuiau acolo.
Precizează că a încercat recuperarea chiriei restante (600 euro recunoscută plus 200 euro pentru luna aprilie 2009) prin notificare înaintată prin avocatul ales, dar nu a primit nici un răspuns.
De asemenea, arată că a formulat și plângere penală, dar prin Rezoluția din dosarul nr. 1058/P/2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul C. A., plângerea formulată împotriva rezoluției fiind respinsă pe motivul că are la dispoziție acțiunea civilă pentru recuperarea prejudiciului.
Mai arată că pârâtul s-a obligat la plata în întregime a sumei datorate, dar a achitat numai parțial din aceasta, rămânând sumele de mai sus de achitat.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Odată cu cererea, s-a depus, în copie, înscrisul sub semnătură privată intitulat „Contract de împrumut” din data de 05.03.2009 (fila 4), o înștiințare din data de 13.04.2009 (fila 5), notificarea nr._/22.03.2010 (fila 6), Rezoluția nr. 1058/P/2011 (fila 7 – 8), referat cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală (Fila 9), comunicare (fila 10), rezoluția de respingere a plângerii nr. 1289/II/2/2011 (fila 11), actualizare indice de inflație (fila 12 – 14).
Reclamanta a solicitat preschimbarea termenului de judecată, cererea fiind respinsă prin încheierea de ședință din data de 30.03.2012.
Legal citat, pârâtul C. A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.
Arată că a închiriat împreună cu numitul B. M. apartamentul din mun. București, plata chiriei fiind în valoarea de 400 euro pe lună. La data luării în folosință a apartamentului, arată că au achitat fiecare chiria în curs, respectiv, 200 euro de persoană, precum și o garanție de 200 euro.
Până în luna ianuarie 2009, precizează ă nu au existat întârzieri sau restanțe în ceea ce privește achitarea chiriei și a utilităților, dar din cauza faptului că nu a mai încasat salariul, nu a mai putut achita chiria. Din bună credință, arată că s-a angajat împreună cu celălalt colocatar să achite sumele restante.
La data de 18.03.2011, arată că reclamanta a formulat plângere împotriva sa, iar mama sa a luat legătura telefonic cu reclamanta, stabilind de comun acord să îi trimită prin poștă și prin transfer bancar bani, astfel încât aceasta să renunțe la plângere, iar conflictul să fie stins.
Timp de 3 luni, arată că mama sa au trimis reclamantei suma de 300 euro și 300 lei, iar în fața organelor de urmărire penală, reclamanta a recunoscut că i-a fost achitată întreaga sumă restantă și nu mai are nicio pretenție, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva sa.
De asemenea, se arată că suma de 200 de euro, dată ca garanție, nu i-a fost restituită și nici bunurile sale, rămase în apartamentul reclamantei, nu au fost recuperate.
Solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
Odată cu cererea, s-a depus în copie, factura M._/12.04.2011, pentru suma de 300 lei (fila 26), confirmare de primire (fila 27), chitanță depunere numerar pentru suma de 100 euro din data de 25.05.2011 (fila 26), chitanță depunere numerar pentru suma de 200 euro, din data de 30.03.2011 (fila 27).
La data de 28.01.2013, instanța a citat reclamanta cu mențiunea să achite taxă judiciară de timbru de 250,24 lei și timbru judiciar de 3 lei, aceasta conformându-se, conform chitanței de la fila 33.
Prin răspunsul la întâmpinare depus în cauză, reclamanta a arătat că pârâtul nu recunoaște pretențiile sale, deși la dosar se află contractul de împrumut prin care a recunoscut datoria pe care o are de achitat, dar și chitanțele care sunt în dosar atestă că întreaga sumă nu este achitată.
Precizează că nu este adevărat că ar fi recunoscut că s-a achitat întreaga sumă în fața organului de poliție și nici nu sunt dovezi în acest sens.
Nici afirmația că pârâtului i-au rămas bunuri în apartament nu este adevărată, deoarece tatăl pârâtului a intrat în forță în apartament și a luat aceste bunuri.
Din contratul de împrumut rezultă că pârâtul datorează suma de 600 euro și 600 lei, până la data de 05.03.2009 și întrucât nu a plecat din apartament datorează și chiria pentru perioada 05.03.2009 – 05.04.2009, în sumă de 200 euro și utilitățile consumate.
Odată cu răspunsul la întâmpinare, a depus și o declarație a numitei M. D. (fila 36), precum și celelalte acte deja depuse.
S-a solicitat luarea interogatoriului pârâtului, răspunsurile acestuia aflându-se la fila 41.
La data de 20.05.2013, instanța a solicitat reclamantei să depună la dosar contractul de închiriere, acesta aflându-se la filele 56 – 58.
Prin încheierea de ședință din data de 09.09.2013, instanța a solicitat reclamantei să facă dovada c.valorii utilităților consumate de către pârât, iar reclamanta a arătat că suma a fost recunoscută de către pârât, depunând totodată și chitanța nr._09 (fila 64),, chitanța nr. 626/28.04.2009 și nr. 1007/04.03.2009 (fila 65).
Pârâtul a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu încălcarea prevederilor Legii nr. 571/2003 (Codul Fiscal), potrivit cărora contractul se înregistrează la Administrația Finanțelor Publice din raza teritorială a imobilului in termen de 15 zile de la data semnării contractului dintre chiriaș și proprietar în scopul luării în evidența fiscală și a perceperii impozitului aferent, reclamanta a încheiat la data de 16.07.2008, un contract de închiriere având ca obiect imobilul situat în mun. București, .. M 20, ..
Părțile contractuale au fost, reclamanta, pe de o parte, în calitate de proprietar, iar pârâtul C. A. și B. M. C., în calitate de chiriași.
Conform clauzelor acceptate, chiria era de 400 euro lunar, chiriașii trebuind să achite și suma de 200 lei lunar reprezentând c.valoarea întreținerii. De asemenea, s-a menționat că la momentul semnării contractului pârâtul în cauză nu avea nici un fel de datorie față de reclamantă, în timp ce celălalt locatar, B. M., avea de achitat o restanță de 600 euro.
Având în vedere că în mod evident, relațiile contractuale atunci urmau să se desfășoare, nefiind justificată „restanța” menționată, se confirmă susținerile pârâtului potrivit cărora, la momentul încheierii contractului, a achitat o sumă de bani, cu titlu de garanție.
Actul sub semnătură privată, încheiat la data de 05.03.2009, intitulat „contrat de împrumut”, atestă în mod nereal faptul că reclamanta i-a împrumutat pârâtului suma de 600 euro și 600 lei.
Conform susținerilor reclamantei, coroborate cu cele ale pârâtului, această sumă reprezenta chirie restantă neachitată de către cei doi, conform contractului de închiriere menționat.
D. urmare, ideea unui împrumut susținută în continuare de către reclamantă nu este justificată.
La obligațiile cu pluralitate de subiecte, divizibilitatea drepturilor și obligațiilor constituie regula, în dreptul civil, iar numai prin excepție, obligațiile sun solidare sau indivizibile.
Solidaritatea nu poate fi prezumată, aceasta trebuind să rezulte din convenția părților sau dintr-o dispoziție specială a legii, astfel după cum art. 1034 – 1056 CC 1864, aplicabil în cauză, o prevăd.
Contractul de închiriere menționat nu instituie o obligație solidară pentru plata chiriei între pârâtul din prezenta cauză și numitul B. M..
D. urmare, fiecare în parte trebuia să achite ½ din c.valoarea chiriei menționate în contract.
În condițiile recunoscute de părți că suma așa zis împrumutată reprezenta chirie neachitată, în mod logic, fiecare în parte nu trebuia să achite decât jumătate din suma recunoscută.
La data de 18.03.2011, reclamanta a formulat plângere penală împotriva pârâtului, plata sumelor (300 lei și 300 euro), fiind efectuată ulterior acestui moment și după notificarea acestuia prin intermediul unui avocat, conform notificării nr._/22.03.2010, respectiv la datele de 30.03.2011, 12.04.2011 și 25.05.2011, fapt de natură să confirme, atât susținerile pârâtului că a achitat partea sa de chirie, dar și cele menționate în cuprinsul Rezoluției procurorului, potrivit cărora, pârâtul achitase până la acel moment suma de 200 euro, urmând ca ulterior să achite partea sa de chirie restantă.
Pârâtul nu poate fi obligat singur să achite diferența de chirie, chiar dacă a semnat contractul nereal de împrumut, deoarece reclamanta are la îndemână, acțiunea contractuală, prin care poate solicita obligarea la plata diferenței de chirie restantă pe celălalt chiriaș.
Pentru aceste motive, instanța va respinge acțiunea ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea înregistrată sub nr._, având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta C. I., domiciliată în mun. Petroșani, ., ., jud. Hunedoara, în contradictoriu cu pârâtul C. A., domiciliat în mun. B., cart. D. 2, ., ., ca fiind nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 11.11.2013
P. GREFIER,
N. N. P. L. – S.
Red. NN/tehnored. PLS/4 ex/28.11.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013.... → |
|---|
