Pretenţii. Sentința nr. 6517/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 6517/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 24622/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA Nr. 6517/2013

Ședința publică de la 17 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect pretenții formulata de reclamantul C. G.,domiciliat în ., județul B. în contradictoriu cu părătul F. E.- A. PRINCIPAL DIN C. SECȚIEI 3 P B., JUDETUL B..

La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns pârâtul F. E., lipsa fiind pârâtul C. G..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca procedura de citare este legal îndeplinită, cererea dedusa judecății se află la primul termen de judecată, reclamantul nu s-a conformat dispozitiilor stabilite de instanta, în sensul de a timbra cererea cu taxa judiciara de timbru în cuantum de 201 lei si timbru judiciar in valoare de 3 lei, după care:

Se procedeaza la legitimarea pârâtului F. E., posesor al C.I. . nr._, CNP -_.

Pârâtul prezent invedereaza instantei că știe pentru ce este chemat în judecata si nu este de acord cu acțiunea .

Instanta, față de faptul ca reclamantul nu s-a conformat dispozitiilor instantei de a timbra cererea dedusa judecatii cu taxa judiciara de timbru în cuantum de 201 si timbru judiciar în valoare de 3 lei, invoca din oficiu exceptia de netimbrare a cererii si acorda cuvântul cu privire la aceasta .

Pârâtul F. E., având cuvântul, lasă la aprecierea instantei cu privire la exceptia invocată.

După strigarea cauzei ,dar până la sfârșitul ședintei de judecata se prezinta reclamantul C. G..

Instanța ,face referire la faptul că reclamantul trebuie sa timbreze prezenta cerere taxa judiciara de timbru în cuantum de 201 si timbru judiciar în valoare de 3 lei.

Reclamantul prezent învederează instantei ca are pe rolul instanței 7 dosare ,ca va plati, însa numai esalonat si nu are posibilitatea să formuleze cerere de ajutor public judiciar .

INSTANȚA

Asupra prezentei actiuni civile.

Prin cererea formulata la data de 30.08.2012 si inregistrata pe rolul instantei sub nr._, reclamantul C. G. a chemat in judecata paratul F. E., pentru ca instanta prin hotararea ce o va pronunta sa îl oblige la plata sumei de 2.500 lei, intrucat acesta nu a respectat legea.

In fapt, reclamantul invedereaza instantei ca are in cercetare penala 4 dosare ce urmeaza a fi cercetate de parat, ca a fost la Postul de politie B., pentru a discuta cu privire la aceste dosare, ca paratul i-a spus care are presiune de la cineva mai

In dovedirea cererii reclamantul a depus la dosar referat nr.1141/ VIII/1/2011, adresa nr. R /2846 din 23.12.2010 .

Instanta ,prin rezolutia judecatorului a dispus citarea contestarorului cu mentiunea ca pana la primul termen de judecata sa depuna dovada achitarii taxei judiciare de timbru de 201 lei si a timbrului judiciar în valoare de 3 lei, sub sanctiunea anularii cererii ca netimbrata.

Întrucat,reclamantul nu s-a conformat dispozitiilor instantei, la termenul de judecata din 17.04.2013, instanta a invocat din oficiu exceptia de netimbrare a cererii.

Analizand actele si inscrisurile dosarului, instanta va retine urmatoarele:

Potrivit art. 137 Cod pr.civ. instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, cat si asupra acelora de fond, care fac de prisos cercetarea in total sau in parte a fondului cauzei.

Conform art. 20 al. l din Legea nr. l46/l997, privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat, iar daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal in momentul inregistrarii cererii, ori daca pe parcursul procesului apar elemente care determina o valoare mai mare, instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata, pana la primul termen de judecata, iar potrivit art. 20 al. 3, neindeplinirea obligatiilor de plata, la termenul stabilit, se sanctioneaza cu anularea actiunii sau cererii.

In speta, instanta constată ca la termenul de judecata din data de 17.04.2013, contestatorul nu s-a conformat celor dispuse, in sensul ca nu a achitat taxa de timbru in valoare de 201 lei si timbru judiciar in valoare de 3 lei - aferenta cererii de chemare in judecata, desi a fost citat in acest sens, sub sanctiunea anularii cererii ca netimbrata.

Prin urmare, instanta, avand in vedere dispozitiile art. l8 - 20 din Legea l46/l997, privind taxele judiciare de timbru, va admite exceptia de netimbrare a cererii, invocata din oficiu si va anula cererea ca netimbrata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează ca netimbrată, acțiunea formulata de reclamantul C. G.,domiciliat în ., județul B. în contradictoriu cu părătul F. E.- A. PRINCIPAL DIN C. SECȚIEI 3 P B., JUDETUL B..

Definitiva.

Cu recurs in termne de 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.M.

Tehnored.C.C.

4 ex.

29.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6517/2013. Judecătoria BUZĂU