Pretenţii. Sentința nr. 980/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 980/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 27615/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 980
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Grefier C. O.
Pe rol judecarea cauzei Comercial privind pe reclamantul G. C., cu domiciliul în B., ., . în contradictoriu cu pârâta R. C., cu domiciliul în B., ., ., având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta R. C., lipsă fiind reclamantul G. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, acțiunea nu a fost timbrata, cu toate că prin rezoluția președintelui de complet i s-a pus în vedere creditoarei să timbreze cu taxa de timbru în sumă de 2745 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 5 lei, nu achitat taxa de timbru și timbrul judiciar potrivit dispozițiilor instanței, prin serviciul registratură reclamanta a depus întâmpinare ce a fost comunicată reclamantului, după care:
Instanța procedează la identificarea pârâtei R. C., posesoare al CI . nr._.
Instanța, pune în discuție excepția netimbrării acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, conform prevederilor art. 137 alin.1 C.proc.civ. cu referire la art. 2 alin.1 lit.f din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 9 alin.2 din OG nr. 32/1995 raportat la art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 și va acorda cuvântul pe excepție.
Pârâta, având cuvântul pe excepție, arată că lasă la aprecierea instanței.
În temeiul art. 150 C.proc.civ., instanța declară dezbaterile închise și retine cauza spre soluționare pe excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /_ din data de 05.12.2011, reclamantul G. C. a chemat în judecată pe pârâta R. C. pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să o oblige pe acesta la plata sumei de_ EURO, reprezentând contravaloare autoturism marca Mercedes Benz_ cu număr de înmatriculare_ și la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, acesta a arătat că în luna august 2008 a achiziționat de la pârâtă autoturismul marca Mercedes Benz_ cu număr de înmatriculare_ pentru suma de_ EURO. La data cumpărării acesta era defect și se afla pentru reparații în service auto .. Ulterior achitării autoturismului, s-a deplasat la service cu numitul Alchikh Yasin Abed, care i-a înmânat cheia de contact, la service a achitat contravaloarea reparațiilor. Mai arată că o perioada de timp a folosit autoturismul, apoi l-a înstrăinat numitului S. C.. Pârâta a sesizat Poliția Municipiului B., reclamând că a furat autoturismul, dar în urma cercetărilor, s-a dispus scoaterea de sub urmărire.
Autoturismul a fost restituit pârâtei, dar aceasta nu a fost obligată să-i restituie contravaloarea acestuia.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe prevederile art.1516 și urm. C.civ. și art.274 C.pr.civ.
Cererea nu a fost timbrată.
În dovedirea celor susținute, reclamantul nu a depus înscrisuri.
Legal citată, pârâta s-a prezentat în instanță și a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 1141 alin.2 C.proc.civ., prin care a invocat excepția de netimbrare, excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefiind întemeiată.
Potrivit rezoluției dispuse la înregistrarea dosarului, reclamantul a fost citat cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 2745 lei și timbrul judiciar mobil în valoare de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii.
La termenul de astăzi, 22.01.2013, instanța a pus în discuție excepția de netimbrare a acțiunii, în temeiul art. 137 alin.1 C.proc.civ. cu referire la art. 2 alin.1 lit.f din Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin.2 coroborat cu art. 9 alin.2 din OG nr. 32/1995 raportat la art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997.
Analizând actele dosarului prin prisma excepției de ntimbrare a acțiunii, cu respectarea dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În acest sens, instanța menționează că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de legea respectivă, și se taxează în mod diferențiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege. De asemenea, art. 3 alin. 1 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 146/1997, subliniază că sunt plătitori ai taxelor judiciare de timbru toate persoanele fizice și persoanele juridice. În ceea ce privește timbrul judiciar, din interpretarea art. 1 alin. 1 și alin. 2 din O.G. 32/1995, acțiunilor și cererilor adresate instanțelor judecătorești li se va aplica timbru judiciar mobil, în valoarea prevăzută de lege.
Așadar, în materia taxelor de timbru și a timbrului judiciar, regula este timbrarea cererilor și acțiunilor. Scutirea de la plata acestor taxe constituie excepția, iar potrivit unui principiu esențial al dreptului, excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare (exceptio est strictissimae interpretationis .>
Pornind de la aceste reguli de drept, instanța analizează excepția ridicată din oficiu verificând dacă în cazul de față acțiunea a fost timbrată corespunzător.
Astfel, instanța remarcă faptul că acțiunea, cu soluționarea căreia este sesizată, a fost exercitată pe calea unei cereri în pretenții, evaluabile în bani. Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru stabilește la art. 2 alin. 1 litera f modul de calcul al acțiunilor evaluabile în bani, cea în cuantumul solicitat de reclamant, taxându-se cu 2745 lei. Deși, dând eficiență rezoluției dispuse la primirea dosarului, reclamanta a fost citată cu mențiunea de a achita această taxă de timbru, sub sancțiunea anulării cererii, citația fiind primita la data de 07.12.2012, acesta nu s-a conformat dispoziției instanței și a nu a achitat taxa de timbru datorată.
Cât privește timbrul judiciar mobil, acesta este reglementat de OG nr. 32/1995. Potrivit art. 3 alin. 1, cererile de chemare în judecată, adresate instanțelor judecătorești, se timbrează cu timbru judiciar în valoare de 3.000 lei, în cazul în care se solicită soluționarea în fond a cauzei, și în valoare de 1.500 lei, când cererile au ca obiect exercitarea unei căi de atac. Alineatul al doilea are următorul enunț: „În cazul în care cererile prevăzute la alin. (1), indiferent dacă privesc fondul sau o cale de atac, au ca obiect o valoare mai mare de 1.000.000 lei, se aplică timbre judiciare de 15.000 lei, dacă valoarea este de peste 10.000.000 lei, se aplică timbre judiciare de 30.000 lei, iar dacă valoarea este de peste_ lei, se aplică timbre judiciare de 50.000 lei.” Din interpretarea coroborată a celor două alineate, rezultă că se va aplica timbru judiciar de 0,3 lei doar în cazul cererilor și acțiunilor neevaluabile în bani.
În cazul de față, reclamanta a învederat că pretențiile solicitate sunt de_ EURO. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. 2 din OG nr. 32/1995, reiese că acestei cereri trebuia să i se aplice un timbru judiciar mobil în valoare de 5 lei (50.000 ROL).
Față de toate cele de mai sus, se observă că acțiunea este netimbrată, iar în ciuda măsurilor dispuse de instanță încă de la înregistrarea acțiunii pe rolul Judecătoriei B., reclamantul nu s-a conformat obligației menționate în citațiile comunicate acestuia.
În ceea ce privește sancțiunea care intervine în această situație, instanța observă prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 conform cărora, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii.
Potrivit art. 9 alin 1 din Ordonanța Guvernului privind timbrul judiciar, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. Alineatul al doilea stabilește că în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Pentru toate motivele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va admite excepția de netimbrare și va anula acțiunea formulată de reclamantul G. C. împotriva pârâtei R. C. ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de netimbrare a cererii.
Anulează cererea formulată de reclamantul G. C., cu domiciliul în B., ., . în contradictoriu cu pârâta R. C., cu domiciliul în B., ., ., J. B., ca netimbrată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.01.2013.
Președinte,Grefier,
Red.NA
Dact.OC
4ex/05.02.2013
← Uzucapiune. Sentința nr. 367/2013. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2432/2013.... → |
---|