Revendicare imobiliară. Sentința nr. 5030/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 5030/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 11324/200/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 5030/2013

Ședința publică de la 25 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. P.

Grefier Cocuța B.

Pe rol se afla judecarea acțiunii civile având ca obiect revendicare imobiliara formulată de reclamantii E. E., domiciliata in comuna Cernatesti, . Buzau, L. A., domiciliata in comuna Sapoca, . Buzau, S. B., domiciliat in . Buzau in contradictoriu cu paratii T. C., T. M., ambii domiciliati in ..

La apelul nominal făcut in ședința au raspuns reclamantii E. E., L. A., paratii T. C., T. M., a lipsit reclamantul S. B..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată după suspendarea acestuia în baza art. 242 al.1 pct. 2 C.pr.civ., în data de 27.02.2012, după care:

Se identifica partile prezente dupa cum urmeaza: T. M., CNP_, L. A. CNP_, E. E. CNP_, T. C._ .

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită, instanța de judecată, în temeiul art. 252 alin. 2 C.pr.civ., invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și acorda cuvantul partilor pe excepție potrivit art 137 alin 1 C.p.civ.

Reclamanta E. E. avand cuvantul pe exceptie arata ca s-a impacat cu paratii, cam in urma cu 1 an si ceva de zile, situatie in care i-a comunicat aparatorului ca intelege sa –si retraga actiunea.

Reclamanta L. A. avand cuvantul pe exceptie arata ca s-a impacat cu paratii..

Paratul T. C. invedereaza instantei ca s-a impacat cu reclamantii.

Parata T. M. invedereaza instantei ca s –a impacat cu reclamantii.

Instanta retine cauza in vederea pronuntarii pe exceptie.

INSTANȚA,

Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, această excepție de procedură, peremptorie și absolută, instanța reține următoarele:

Potrivit art 248 C.p.civ, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Din textul menționat rezultă că rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt două elemente esențiale care definesc perimarea procedurală, dar și o prezumție de desistare de la judecată.

Conform art 101 alin 3 C.p.civ, termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare, iar alin 5 din același text legal prevede că termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.

În aceeași măsură art 102 alin 1 C.p.civ prevede că termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.

În speță, suspendarea judecății cauzei a fost dispusă prin încheierea din data de 27.02.2012-, în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 C.p.c., pentru lipsa partilor legal citate.

Din actele dosarului, instanța va reține, că din motive imputabile părților cauza nu a fost repusă pe rol în termenul de un an prevăzut de art 248 alin 1 C.p.civ, ceea ce are drept consecință perimarea cererii.

Potrivit art. 252 Cod procedura civila perimarea se poate constata si din oficiu.

Având în vedere că, in cauza de față, nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an din culpa părții, instanța urmează a admite excepția analizată și a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de perimare a acțiunii invocată din oficiu

În baza art 248 C.p.civ și art 252 C.p.civ constată perimată acțiunea civilă având ca obiect revendicare imobiliara formulată de reclamantii E. E., domiciliata in comuna Cernatesti, . Buzau, L. A., domiciliata in comuna Sapoca, . Buzau, S. B., domiciliat in comuna Cernatesti, . Buzau in contradictoriu cu paratii T. C.., T. M., ambii domiciliati in ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.03.2013.

P. GREFIER,

Red.P.F.

Tehnored. P.F./ 7 ex.

04.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 5030/2013. Judecătoria BUZĂU