Actiune in regres. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 12369/200/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA Nr._/2014

Ședința publică de la 03 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C. C.

Pe rol fiind solutionarea acțiunii civile având ca obiect actiune in regres formulată de reclamantul F. DE PROTECȚIE AL VICTIMELOR STRĂZII(F.P.V.S.), cu sediul în Bucuresti, ..4040 bis, sector 2 în contradictoriu cu paratul M. I., cu domiciliul în comuna Blăjani, . .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamantul F. DE PROTECȚIE AL VICTIMELOR STRĂZII(F.P.V.S.) si pârâtul M. I..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza dedusa Judecatii se află la primul termen de judecata ,la prezenta cauza s-a atasat dosaurl nr._ /200/2013/a1 al Judecatoriei Buzau, după care ;

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită, în baza rolului activ, în conformitate cu art. 22 al. 2 C.pr.civ., instanța, în temeiul art. art.254 alin.1, art. 255 alin.1 și art. 258 alin.1 C.proc.civ, încuviințează ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrata la data de 23.02.2013 sub nr._ reclamantul F. DE PROTECȚIE AL VICTIMELOR STRĂZII(F.P.V.S.) a chemat in judecată pe pârâtul M. I.,pentru ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata 135.000 lei, cu dobânda penalizatoare aferentă de la data plății despăgubirilor si până la data rambursarii, cu cheltuieli de judecată, ca suma de 135.000 lei se compune din 35.000 lei despagubiri achitate catre G. A., 35.000 lei despagubiri achitate catre G. G., 65.000 lei despagubiri achitate catre O. M., cu cheltuieli de judecata .

In motivarea cererii, reclamanta a învederat că în data de 07.09.2008 numitul M. I. a condus un ansamblu de vehicule format din tractor marca U 650 si o remorcă si a produs un accident de circulatie in urma căruia a rezultat vatamarea corporala a numitului O. M. si decesul numitului G. R. –C., ca inculpatul M. I. a fost trimis in judecata pentru infractiunea de vătămare si ucidere din culpa, ca in cadrul procesului penal s-au constituit parti civile pentru prejudiciul moral si material suferit de G. A., G. G. si O. M., că ulterior producerii accidentului, inculpatul nu a făcut dovada valabilității unei polițe de asigurare RCA pentru autovehiculul condus de acesta, că in baza sentinței penale nr. 1083 /18.10.2012 a Judecatoriei B. si a deciziei penale nr.695/16.05.2013 a Curtii de Apel Ploiesti a fost stabilita vinovatia inculpatului, iar F. a fost obligat la plata de despăgubiri in favoarea părtilor civile G. A., G. G. si O. M., ca in data de 03.06.2013 partile civile prin mandatar au înaintat catre FPVS o cerere prin care solicitau plata despagubirilor stabilite in favoarea lor prin hotararile judecatoresti mai sus mentionate, ca in urma acestei solicitari, FPVS a achitat in data de 07.06.2013 suma de 135.000 lei din care partea civilă G. A. suma de 35.000 lei cu titlu de daune morale, catre partea civila G. G. suma de 35.000 lei cu titlu de daune morale, către parte civila O. M. suma de 65.000 lei din care 45.000 lei daune morale si 20.000 lei daune morale, solicitand fața de cele expuse mai sus admiterea acțiunii așa cum a fost formulata .

La dosar reclamanta a depus la dosar adresa nr. 8330 înaintată pârâtului, procura speciala, încheiere de autentificare nr.4900 din 24.10.2012 ,alte înscrisuri .

La dosar s-a atasat dosarul civil nr._ 72013, având ca obiect reexaminare anulare cerere .

Analizand probele dosarului, instanta a retinut in fapt urmatoarele:

Prin sentința penală nr.1083/212 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ ,sentință rămasă definitivă prin decizia penală nr.695/2013 a Curții de Apel Ploiești, s-a stabilit în sarcina paratulului M. I. –inculpat în dosarul penal menționat- obligatia de plată cu titlu de despăgubiri civile materiale și morale sumele de câte 35.000 lei părților civile G. A. și G. G.,65.000 lei părții civile O. M..

Prin decizia Curții de Apel Ploiești s-a sabilit ca reclamantul să plătească singur sumele acordate cu titlu de despăgubiri civile,iar la solicitarea părților civile plata sumei de 135.000 lei s-a făcut la data de 7.06.2013,conform ordinului de plată aflat la fila 18 dosar.

Potrivit dispozițiilor art.13 din Ordinul CSA nr.1/2008 după plata despăgubirilor F. se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei despăgubite,cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire,precum și dobânda legală aferentă sumelor achitate.

Față de aceste dispoziții,având în vedere și dispozițiile art.25 pct.12,15 din Legea 32/2008,instanța va admite ca întemeiată acțiunea și va obliga pârâtul să plateasca reclamantei suma de 135.000 lei despagubiri, cu dobânda legala penalizatoare prevăzută de OG 13/2001 ce se va calcula de la data plății 07.06.2013 si până la data achitarii

Conform dispozițiilor art. 451-453 Cod procedură civilă va obliga pârâtul și la 3805 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru achitată pentru prezenta acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul F. DE PROTECȚIE AL VICTIMELOR STRĂZII(F.P.V.S.), cu sediul în Bucuresti, ..4040 bis, sector 2 în contradictoriu cu paratul M. I., cu domiciliul în comuna Blăjani, . .

Obliga pârâtul să plateasca reclamantei suma de 135.000 lei despagubiri, cu dobânda legala penalizatoare ce se va calcula de la data plății 07.06.2013 si până la data achitarii și 3805 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.M.M.

Tehnored.M.M.

4 ex.

11.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU