Curatelă. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 8884/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.10.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - M. S.
GREFIER - I. A. C.
MINISTERUL PUBLIC A FOST REPREZENTAT DE
PROCUROR R. G.
DIN C. PARCHETULUI DE PE L. JUDECĂTORIA B.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect „punere sub interdictie” formulată de petentul C. V., cu domiciliul în com. Tisău, ., în contradictoriu cu intimații CIMPEANU I., cu domiciliul în com. Tisău, ., C. C., cu domiciliul în B., ., ., Autoritățile tutelare P. M. B. și P. C. TISĂU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații C. I. - prin avocat D. Reliana în substituirea dlui avocat G. M., C. C. - prin avocat P. R., lipsă fiind petentul C. V. și Autoritățile tutelare P. M. B. și P. C. TISĂU.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
La solicitarea instantei de judecata, partile arata ca nu mai au cereri de formulat.
Instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul intimatului- bolnav CIMPEANU I. solicită, față de interesele clientului său, admiterea acțiunii, să se dispună punerea sub interdicție a intimatului și numirea petentului în calitate de tutore.
Apărătorul intimatului-bolnav C. C. solicită, față de interesele clientului său, admiterea acțiunii, să se dispună punerea sub interdicție a intimatului și numirea petentului în calitate de tutore.
Reprezentanta Ministerului Public solicita admiterea actiunii, astfel cum a fost precizata, numirea petentului, in calitate de tutore al intimaților- bolnavi.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 13.03.2012, sub nr._, petentul C. V. a solicitat instituirea curatelei asupra intimaților C. I. și C. C. și numirea sa în calitate de curator al acestora.
În motivarea cererii, a arătat că, în fapt, intimații sunt frații săi, persoane adulte cu handicap și au nevoie de reprezentare în relațiile cu instituții, la administrarea și ridicarea drepturilor bănești, precum și la dezbaterea succesiunii.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea cererii formulate, petentul a depus, în copie, acte de stare civilă, certificate de încadrare în grad de handicap (filele 4-12).
La solicitarea instanței s-a efectuat referatul de anchetă psihosocială de către Autoritatea tutelară-P. comunei Tisău (filele 23-32), Autoritatea tutelară – P. municipiului B. comunicând, prin adresa depusă la termenul din 12.04.2012 (fila 34), că intimatul C. C. locuiește în fapt, tot pe raza comunei Tisău.
Legal citați, intimații nu s-au prezentat în instanță, dar au fost reprezentat de apărător din oficiu.
La termenele din 29.03.2012 și 12.04.2012, instanța a pus în discuție necesitatea punerii sub interdicție a intimatului și instituirea tutelei, scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la P. de pe lângă Judecătoria B., în vederea efectuării cercetărilor, în temeiul art.30 din Decretul nr.32/1954.
Petentul și-a precizat cererea în sensul că solicită să fie numit în calitate de curator special provizoriu până la finalizarea cercetărilor de către P. de pe lângă Judecătoria B. pentru a se stabili dacă se impune punerea sub interdicție a intimaților.
Prin Incheierea de sedinta din data de 12.04.2012 (fila 36), instanta l-a numit pe petentul Cimpeanu V. in calitate de curator al intimatilor-bolnavi Cimpeanu I. si C. C., pentru ingrijirea si reprezentarea, precum si pentru administrarea bunurilor intimatilor. De asemenea, instanta a dispus scoaterea cauzei de pe rol si inaintarea dosarului Parchetului de pe langa Judecatoria Buzau, pentru a efectua cercatrile prevazute de art.30 din Decretul nr.32/1954.
La termenul de judecata din data de 18.09.2014, instanta a repus cauza pe rol, avand in vedere ca P. de pe langa Judecatoria Buzau a înaintat instantei de judecata raportul de expertiza medico-legala psihiatrica nr.254/07.11.2012 (fila 40), respectiv nr.253/07.11.2012 (fila 44).
La data de 03.10.2014, instanta s-a deplasat la domiciliul bolnavilor din com.Tisau, ., in vederea audierii bolnavilor, incheiindu-se in acest scop un proces verbal, atasat prezentului dosar (fila 90).
Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța reține:
Petentul C. V. a solicitat instituirea curatelei asupra intimaților C. I. și C. C., pentru a le putea administra bunurile și pentru a-i putea reprezenta în fața instituțiilor.
Instituirea curatelei se impune în cazurile enumerate în cuprinsul art.178 din Codul civil, în cazul de față, în funcție de motivele medicale invocate, instanța urmând a analiza dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, persoana, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator sau dacă, din cauza bolii sau din alte motive, persoana, deși capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare.
Din analiza textelor enunțate reiese indubitabil că persoana trebuie să fie capabilă, însă din cauza infirmității să nu-și mai poată reprezenta interesele. În cauză, astfel cum rezultă din certificatele depuse la dosar (filele 7-10), intimații sunt persoane încadrate în grad de handicap grav permanent, suferind de oligofrenie, iar din rapoartele de anchetă psihosocială efectuate de către Autoritatea tutelară-P. comunei Tisău (filele 23-32), intimații sunt dependenți de alte persoane și necesită îngrijire permanentă.
De asemenea o condiție impusă de art.182 din Codul civil este aceea ca intimatul să-și exprime consimțământul atât pentru instituirea curatelei cât și cu privire la persoana desemnata a fi curator în vederea reprezentării sale și, având în vedere starea sa medicală, există dubii cu privire la faptul că ar putea exprima un consimțământ valabil.
În urma verificării actelor medicale și a concluziilor referatului de anchetă socială, instanța constată că nu se poate reține că intimații C. I. și C. C. ar fi capabili, fiind necesară efectuarea unor cercetări suplimentare, pentru a se determina dacă se impune punerea acestora sub interdicție.
Cu ocazia audierii, instanta a constatat ca nu se poate purta o discutie cu intimatii-bolnavi.
In acest sens, procurorul de caz a dispus expertizarea neuropsihiatrica a bolnavilor, rapoartele nr.254/07.11.2012 (fila 40), respectiv nr.253/07.11.2012 (fila 44), fiind depuse la dosarul cauzei, concluziile acestora fiind in sensul ca „numitii CIMPEANU I. si C. C. nu au capacitatea psihica de a-si manifesta liber vointa si de apreciere critica asupra continutului si consecintelor social-juridice ce decurg din actele sale, neavand capacitatea de exercitiu, sintagma asimilata discernamantului abolit”.
La termenul de judecata din data de 18.09.2014, instanta a dispus recalificarea obiectului actiunii, ca fiind „punere sub interdictie”.
Față de concluziile rapoartelor de expertiza medico-legala psihiatrica, tinand cont de interogatoriul luat din oficiu de catre instanta, intimatilor-bolnavi, instanța apreciază că intimatii-bolnavi nu au discernamantul necesar pentru a-si îngriji interesele, sens în care instanta va admite cererea având ca obiect „punere sub interdictie” formulată de petentul C. V. în contradictoriu cu intimații CIMPEANU I. si C. C., respectiv Autoritățile tutelare P. M. B. și P. C. TISĂU, astfel cum a fost precizata.
De asemenea, instanta va dispune punerea sub interdicție a intimatilor bolnavi C. I. – identificat cu CI . nr._, CNP_, domiciliat in ., si C. C. – identificat cu CI . nr._, CNP_, domiciliat în Buzau, ., ., jud.Buzau, cu resedinta in com.Tisau, ..
La data ramanerii definitive a prezentei hotarari judecatoresti, se va institui tutela asupra bolnavilor C. I. si C. C..
Instanta va dispune si numirea pe petentul C. V., identificat cu CI . nr._, CNP_, în calitate de tutore al intimatilor bolnavi C. I. si C. C., pentru ocrotirea acestora.
Se va comunica prezenta hotarari, dupa ramanerea definitiva, serviciului de stare civila la care nasterea intimatilor bolnavi este înregistrata, pentru a face mentiune pe marginea actului de nastere.
Prezenta hotărâre se va comunica Autorității Tutelare din cadrul Primăriei C. Tisau, jud.Buzau, si Directiei de Sanatate Publica B., la data rămânerii definitive, pentru a institui asupra intimatilor bolnavi o supraveghere medicala permanenta.
In temeiul art.119 alin.4 din Codul civil, hotararea se comunica în scris tutorelui si se afiseaza la sediul instantei de tutela si la Primaria C. Tisau.
Instanta va incuviinta plata onorariului avocatilor din oficiu, av.G. M. V. si P. R., din fondurile Ministerului de Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect „punere sub interdictie” formulată de petentul C. V., cu domiciliul în com. Tisău, ., în contradictoriu cu intimații CIMPEANU I., cu domiciliul în com. Tisău, ., C. C., cu domiciliul în B., ., ., jud. B., Autoritățile tutelare P. M. B. și P. C. TISĂU, astfel cum a fost precizata.
Dispune punerea sub interdicție a intimatilor bolnavi C. I. – identificat cu CI . nr._, CNP_, domiciliat in com.Tisau, ., si C. C. – identificat cu CI . nr._, CNP_, domiciliat în Buzau, ., ., jud.Buzau, cu resedinta in com.Tisau, ..
La data ramanerii definitive a prezentei hotarari judecatoresti, se va institui tutela asupra bolnavilor C. I. si C. C..
Numeste pe petentul C. V., identificat cu CI . nr._, CNP_, în calitate de tutore al intimatilor bolnavi C. I. si C. C., pentru ocrotirea acestora.
Dispune comunicarea prezentei hotarari, dupa ramanerea definitiva, serviciului de stare civila la care nasterea intimatilor bolnavi este înregistrata, pentru a face mentiune pe marginea actului de nastere.
Prezenta hotărâre se va comunica Autorității Tutelare din cadrul Primăriei C. Tisau, jud.Buzau, si Directiei de Sanatate Publica B., la data rămânerii definitive, pentru a institui asupra intimatilor bolnavi o supraveghere medicala permanenta.
In temeiul art.119 alin.4 din Codul civil, hotararea se comunica în scris tutorelui si se afiseaza la sediul instantei de tutela si la Primaria C. Tisau.
Încuviințează plata onorariului avocatilor din oficiu, av.G. M. V. si P. R., din fondurile Ministerului de Justiție.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 16.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. S. I. A. C.
Red. M.S.
Tehnored. M.S.
7 ex./14.11.2014
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
| ← Curatelă. Sentința nr. 28/2014. Judecătoria BUZĂU | Curatelă. Sentința nr. 2269/2014. Judecătoria BUZĂU → |
|---|








