Curatelă. Sentința nr. 9464/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9464/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 19432/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9464
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.05.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - M. S.
GREFIER - I. A. C.
MINISTERUL PUBLIC A FOST REPREZENTAT DE
PROCUROR D. G.,
DIN C. PARCHETULUI DE PE L. JUDECĂTORIA B.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect „punere sub interdicție” formulată de petenta M. R., domiciliat în com. Blăjani, ., în contradictoriu cu intimata-bolnavă P. G., cu domiciliul în com. Blăjani, ., respectiv Autoritatea tutelara Primaria C. Blăjani, jud.Buzau.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-bolnavă P. G.- prin avocat C. I., lipsă fiind petenta M. R. - personal și Autoritatea tutelară P. C. BLĂJANI.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța, având în vedere faptul că cercetările efectuate de către P. de pe lângă Judecătoria B. au fot finalizate prin depunerea raportului de expertiză psihiatrică, repune cauza pe rol.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul pe fond, reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată.
Apărătorul intimatei solicită, având în vedere actele medicale depuse la dosar, concluziile expertizei și ale referatului înaintat de P. de pe lângă Judecătoria B., apreciază că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 164 cod civil și solicită punerea sub interdicție a intimatei-bolnave și numirea petentei în calitate de tutore a al acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public solicită, având în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv referatul întocmit de procurorul care a procedat la efectuarea cercetărilor prealabil în cauză, referatul întocmit de membrii colectivului de sprijin al autorității tutelare din cadrul Primăriei Municipiului B. și raportul de expertiză medico legală psihiatrică, apreciază ca fiind întemeiată cererea formulată de petentă motiv pentru care solicită admiterea acesteia, să se dispună punerea sub interdicție a intimatei- bolnave, desemnarea petentei în calitate de tutore al acestuia, iar de la data rămânerii definitive a hotărârii, aceasta să fie comunicată autorității tutelare, Direcției de Sănătate Publică B. și să fie înscrisă în registrul special aflat la Judecătoria B..
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 07.11.2013, sub nr._, petenta M. RADAa solicitat instituirea curatelei asupra intimatei P. G., avand in vedere că acesta nu poate să îsi administreze bunurile si să îsi apere interesele, datorită afectiunilor de care suferă.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea cererii formulate, petentul a arătat că întelege să se folosească de proba cu înscrisuri. In acest sens, a depus, în copie, la dosarul cauzei următoarele acte: certificat de încadrare în grad de handicap nr. 6467/31.10.2013, cartea sa de identitate, carte de identitate intimat, bilet de ieșire din spital, examen psihologic, scrisoare medicală (filele 4-21).
Cererea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, conform art.29 lit.e din OUG nr. 80/2013.
Autoritatea tutelară - P. comunei Blăjani a depus la dosarul cauzei, la solicitarea instanței, referatul de anchetă psihosocială (fila 29).
La solicitarea instantei, a fost numit pentru intimata-bolnava, aparator din oficiu av. C. I. (împuternicire nr.197/09.01.2014 - fila 41).
La termenul de judecata din data de 23.01.2014 (fila 43), instanta a dispus suspendarea cauzei, instituirea unei curatele speciale pentru bolnava P. G., având CNP_, posesor al B.I. ., nr._, domiciliată în ., jud. B., și a numit-o curator al acesteia pe petenta M. R., având CNP_, posesor a C.I. ., nr._, domiciliată în ., jud. B., pentru a o reprezenta în fața tuturor instituțiilor statului, îngrijire, ridicare indemnizații și administrarea bunurilor, până la realizarea procedurilor de punere sub interdicție a bolnavei.
La solicitarea Parchetului de pe langa Judecatoria Buzau, s-a întocmit de catre Serviciul Judetean de Medicina Lega Buzau, raportul de expertiza medico-legala psihiatrica nr.97/13.03.2014 (fila 54), în ceea ce o privește pe bolnava.
Astfel, la data de 29.05.2014, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol. La același termen de judecata, instanța a recalificat obiectul acțiunii ca fiind „punere sub interdicție” și nu „curatelă”, având în vedere solicitările de la dosarul cauzei și actele medicale depuse la dosar.
Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța reține:
Petenta M. R. a solicitat instituirea curatelei asupra intimatei P. G., pentru a-i putea administra bunurile și pentru a-l putea reprezenta în fața instituțiilor.
Instituirea curatelei se impune în cazurile enumerate în cuprinsul art.178 din Codul civil, în cazul de față, în funcție de motivele medicale invocate, instanța urmând a analiza dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, persoana, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator sau dacă, din cauza bolii sau din alte motive, persoana, deși capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare.
Din analiza textelor enunțate reiese indubitabil că persoana trebuie să fie capabilă, însă din cauza infirmității să nu-și mai poată reprezenta interesele. În cauză, astfel cum rezultă din raportul de anchetă psihosocială efectuat de către Autoritatea tutelară – P. comunei Blăjani (fila 29), starea de sanatate a intimatei-bolnave este una precara, comunica doar prin semne si monosilabic, depinde de ajutorul altor persoane pentru satisfacerea nevoilor personale, precum si in administrarea bugetului personal. Bolnavul a fost incadrat in gradul de handicap grav, ce necesita asistent personal, conform certificatului de incadrare in grad de handicap nr.6467/2013, cu valabilitate permanenta, eliberat de fosta Comisie de Expertiza Medicala a Persoanelor cu Handicap pentru Adulti din cadrul Consiliului Judetean Buzau.
De asemenea, o condiție impusă de art.182 din codul civil este aceea ca intimata să-și exprime consimțământul, atât pentru instituirea curatelei, cât și cu privire la persoana desemnata a fi curator, în vederea reprezentării sale.
In speta, având în vedere starea medicală a intimatei-bolnave, există dubii cu privire la faptul că aceasta ar putea exprima un consimțământ valabil.
În urma verificării actelor medicale, a interogatorului luat de instanta intimatei-bolnave, a concluziilor referatului de anchetă socială, instanța constată că nu se poate reține că intimata P. G. este capabil, fiind necesară efectuarea unor cercetări suplimentare, pentru a se determina dacă se impune punerea acesteia sub interdicție.
In acest sens, P. de pe langa Judecatoria Buzau a dispus intocmirea de catre Serviciul Judetean de Medicina Legal Buzau, a unui raport de expertiza medico-legala psihiatrica nr.97/13.03.2014 (fila 54), în ceea ce o priveste pe bolnava, concluiziile acestuia fiind ca „numita P. G. nu are capacitatea psihica de a-si manifesta liber vointa si de apreciere critica asupra continutului si consecintelor social-juridice ce decurg din actele sale, neavand competenta psihica, sintagma asimilata discernamantului abolit”.
Conform art.164 din Noul Cod civil, persoana care nu are discernamantul necesar pentru a se ingriji de interesele sale, din cauza alienatiei sau debilitatii mintale, va fi pusa sub interdictie judecatoreasca.
În temeiul prevederilor legale enunțate mai sus, instanța de judecată va admite cererea având ca obiect „punere sub interdicție” formulată de petenta M. R. în contradictoriu cu intimata-bolnavă P. G., respectiv Autoritatea tutelara Primaria C. Blăjani, jud.Buzau, astfel cum a fost precizata. In acest sens, instanta va dispune punerea sub interdicție a intimatei-bolnave P. G., născută în ., domiciliată în ., legitimată cu BI ..C. nr._, CNP_.
La data ramanerii definitive a prezentei hotarari judecatoresti, se ridică curatela instituită de instanța si se va institui tutela asupra bolnavei P. G..
In aceste conditii, instanta va numi pe petenta M. R., identificat cu CI . nr._, CNP_, în calitate de tutore al intimatei-bolnave P. G., pentru ocrotirea acesteia.
Instanta va dispune comunicarea prezentei hotarari, dupa ramanerea definitiva, serviciului de stare civila la care nasterea intimatei-bolnave este înregistrata, pentru a face mentiune pe marginea actului de nastere.
Prezenta hotărâre se va comunica Autorității Tutelare din cadrul Primăriei . de Sanatate Publica B., la data rămânerii definitive, pentru a institui asupra intimatei-bolnave o supraveghere medicala permanenta.
In temeiul art.119 alin.4 din Codul civil, hotararea se comunica în scris tutorelui si se afiseaza la sediul instantei de tutela si la Primaria .> De asemenea, instanta va încuviința plata onorariului pentru aparatorul din oficiu, av.C. I., D., din fondurile Ministerului de Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect „punere sub interdicție” formulată de petenta M. R., domiciliat în com. Blăjani, ., în contradictoriu cu intimata- bolnavă P. G., cu domiciliul în com. Blăjani, ., respectiv Autoritatea tutelara Primaria C. Blăjani, jud.Buzau, astfel cum a fost precizata.
Dispune punerea sub interdicție a intimatei-bolnave P. G., născută în ., domiciliată în ., legitimată cu BI ..C. nr._, CNP_.
La data ramanerii definitive a prezentei hotarari judecatoresti, se ridică curatela instituită de instanța si se va institui tutela asupra bolnavei P. G..
Numeste pe petenta M. R., identificat cu CI . nr._, CNP_, în calitate de tutore al intimatei-bolnave P. G., pentru ocrotirea acesteia.
Dispune comunicarea prezentei hotarari, dupa ramanerea definitiva, serviciului de stare civila la care nasterea intimatei-bolnave este înregistrata, pentru a face mentiune pe marginea actului de nastere.
Prezenta hotărâre se va comunica Autorității Tutelare din cadrul Primăriei . de Sanatate Publica B., la data rămânerii definitive, pentru a institui asupra intimatei-bolnave o supraveghere medicala permanenta.
In temeiul art.119 alin.4 din Codul civil, hotararea se comunica în scris tutorelui si se afiseaza la sediul instantei de tutela si la Primaria .> Incuviinteaza plata onorariului pentru aparatorul din oficiu, av.C. I., D., din fondurile Ministerului de Justiție.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 29.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. S. I. A. C.
Red. M.S.
Tehnored. IAC
4 ex./11.06.2014
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 3515/2014. Judecătoria BUZĂU | Curatelă. Sentința nr. 28/2014. Judecătoria BUZĂU → |
|---|








