Curatelă. Sentința nr. 7146/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7146/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 10686/200/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR.7146
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.04.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – P. E.
GREFIER – C. E. M.
M. P. A FOST REPREZENTAT DE PROCUROR DUTOIU G. DIN C. PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA B.
Pe rol fiind judecarea actiunii civile având ca obiect curatelă formulata de petenta M. S. cu domiciliul în ., județul B., în contradictoriu cu intimata C. N. cu domiciliul în ., județul B. și cu A. T. din cadrul Primăriei Comunei Sărulești, cu sediul în ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta M. S., lipsa fiind intimata bolnavă C. N. reprezentata de avocat B. A. prin substituire pentru avocat Z. M. si A. T. din cadrul Primăriei Sărulești, județul B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că prezenta cauză se află la al doilea termen de judecată, a fost suspendata in data de 29.07.2013, MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau a depus referat si raport de expertiza medico-legala psihiatrica, avocat Z. M. M. a depus cerere de amanare, adeverinta si delegatie, după care:
Instanța ia act de faptul ca a fost intocmit raportul de expertiza medico-legala psihiatrica si acorda cuvantul partilor cu privire la punerea sub interdictie a intimatei si numirea petentei in calitate de tutore.
Petenta M. S., identificata cu CI . nr._, solicita punerea sub interdictie a bolnavei Cimpoiasu Neacsa si numirea sa in calitate de tutore pentru aceasta.
Avocat B. A., pentru intimata, avand in vedere concluziile raportului de expertiza medico-legala, solicita punerea sub interdictie a bolnavei Cimpoiasu Neacsa si numirea petentei in calitate de tutore pentru aceasta.
Reprezentantul Ministerului P., raportat la inscrisurile depuse la dosar si referatul de expertiza medico legala, apreciaza ca intemeiata cererea si pune concluzii in sensul admiterii cererii de chemare in judecata, punerea sub interdictie a intimatei bolnave Cimpoiasu Neacsa, desemnarea petentei in calitate de tutore, urmand ca tutela sa devina efectiva la data pronuntarii hotararii judecatoresti, moment in care se va ridica si curatela speciala provizorie. De asemenea solicita ca la data rămânerii definitive a hotărârii, un exemplar al acesteia sa fie comunicata autorității tutelare – Primăria Comunei Sărulești si Direcției de Sănătate B., urmand a fi transcrisa si in registrul special al instanței.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 02.07.2013, petenta M. S., a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. N. și cu A. T. din cadrul Primăriei Comunei Sărulești, numirea sa în calitate de curator al acesteia.
În motivarea cererii a arătat că numita C. N. este în vârstă de 82 de ani, și a fost diagnosticată cu demență mixtă și vasculară, beneficiază de certificatul de încadrare în grad de handicap NR 3939/20.06.2013, din cauza bolii și bătrâneții se află în imposibilitatea de a-și administra bunurile și a-și apăra interesele. Din acest motiv se impune numirea unui curator al acesteia.
În acest sens, la dosar au fost înaintate în probațiune: copie BI . nr._, copie CI . nr._, certificat de încadrare în grad de handicap nr. 3939/20.06.2013, anchetă socială, înscrisuri medicale din care rezultă că intimata suferă de anumite afecțiuni printre care se numără și boli psihice.
La termenul de judecată din data de 29.07.2013 instanța a calificat cererea de chemare în judecată ca fiind o cerere de punere sub interdicție, dispunând efectuarea modificărilor specifice în programul Ecris.
În temeiul art. 167 și urm. C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă dezlegării pricinii.
La data de 29.07.2013 s-a depus referatul de anchetă socială.
Prin încheierea din data de 29.07.2013 instanța a admis cererea de instituire curatelă.
A numit pe petenta M. S., CNP_, cu domiciliul în . în calitate de curator special pentru intimata C. N., CNP_ cu domiciliul în ., până la soluționarea definitive a prezentei cauze.
A suspendat judecarea cererii de chemare în judecată formulată de petenta M. S., în contradictoriu cu intimata C. N. și cu A. T. din cadrul Primăriei Comunei Sărulești pentru dispunerea unei expertize medico – legale neuropsihiatrice cu privire la intimată, de către P. de pe lângă Judecătoria B..
A înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria B. fotocopii de pe cererea de chemare în judecată și înscrisurile aferente acesteia, cu solicitarea de a dispune efectuarea expertizei în cauză.
Prin adresa nr. 1079/IV/7/2013 P. de pe lângă Judecătoria B. a înaintat rezultatul cercetărilor efectuate solicitând punerea sub interdicție a bolnavei.
În cauză s-a efectuat expertiză medico-legală cu privire la discernământul bolnavei, fiind atașat la dosar raportul de expertiză medico-legală.
S-a efectuat anchetă socială la domiciliul bolnavei, referatul de anchetă socială fiind depus la dosar.
Analizând actele si lucrările dosarului instanta retine următoarele:
Potrivit raportului de expertiza medico-legala psihiatrică nr. A1 PSI/444/3170/ 19.08.2013, întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală B., bolnava C. N. prezintă demență vasculară mixtă ( corticală și subcorticală ) ( F 01.3), și nu are capacitatea psihică de a-și manifesta liber voința și de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor juridice ce pot decurge din faptele sale, neavând capacitatea psihică de a întocmi acte de dispoziție și de a-și exprima capacitatea de exercițiu. Faptul ca bolnava nu are capacitatea psihica de a-si manifesta liber voința si de a aprecia asupra conținutului si consecințelor juridice ce pot decurge din faptele sale a putut fi constatat de către instanța, la momentul ascultării bolnave, când s-a constat că nu se poate dialoga cu aceasta din cauza stării de sănătate.
F. de cele reținute mai sus, instanța urmează ca in baza art. 164 cod civil si art. 935 și următoarele din Codul de procedură civilă, sa admită cererea si să dispună punerea sub interdicție a bolnavei C. N., CNP_ cu domiciliul în ..
De asemenea în temeiul art. 170 cod civil și art. 941 cod procedură civilă, instanța va numi pe petenta M. S., CNP_, cu domiciliul în Comuna Sărulești, . în calitate de tutore pentru intimata bolnavă C. N., CNP_ cu domiciliul în ...
După rămânerea definitiva a hotărârii, aceasta va fi transcrisa la registrul special al instanței si va fi comunicata autorității tutelare – Primăria Comunei Sărulești, si Direcției de Sănătate B., pentru ca aceasta sa instituie asupra celui interzis, potrivit instrucțiunilor Ministerului Sănătății, o supraveghere medicala permanenta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite cererea de punere sub interdicție formulată de petenta M. S., CNP_, cu domiciliul în Comuna Sărulești, . cu privire la bolnava C. N., CNP_ cu domiciliul în ., și în contradictoriu cu A. tutelară din cadrul Primăriei Comunei Sărulești,cu sediul în ..
Dispune punerea sub interdicție a bolnavei C. N., CNP_ cu domiciliul în ..
Numește pe petenta M. S., CNP_, cu domiciliul în Comuna Sărulești, . în calitate de tutore pentru intimata bolnavă C. N., CNP_ cu domiciliul în ..
Dispune ca onorariul în cuantum de 300 lei pentru plata avocatului din oficiu Z. M. să se înainteze din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați B..
După rămânerea definitiva a hotărârii, aceasta va fi transcrisa la registrul special al instanței si va fi comunicata autorității tutelare – Primăria Comunei Sărulești, si Direcției de Sănătate B., pentru ca aceasta sa instituie asupra celui interzis, potrivit instrucțiunilor Ministerului Sănătății, o supraveghere medicala permanenta.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată in ședință publica astăzi, 22.04.2014.
Președinte, Grefier,
P. ELENACOMAN E. M.
Red. P.E./Tehnored. C.E.M.
5 ex/ 30.04.2014
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3250/2014.... | Tutelă. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BUZĂU → |
|---|








