Pensie întreţinere. Sentința nr. 3394/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3394/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 6154/200/2013
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 3394
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 26.02. 2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
P.: D. P.
GREFIER: C. M.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect majorare pensie întreținere formulata de reclamanta T. A. L. domiciliata in com. Maracineni, . in contradictoriu cu pârâtul B. F. N. domiciliat in com. Sapoca, . si autoritățile tutelare P. . C. SAPOCA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit reclamanta fiind reprezentata de av. R. E., a raspuns paratul lipsa autoritățile tutelare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru ;procedura de citare este legal îndeplinită după care:
Instanța, în temeiul art. 131 Cod proc. civ., coroborat cu art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 1 și 2 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94 Cod proc. civ. se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Paratul depune la dosar foaie de somer, si certificate de nastere privind pe minorii B. R. G. si B. V. L., precizand ca ajutorul de somer este in suma de 430 lei.
Instanta incuviinteaza in temeiul art. 225 Cod proc civila proba cu inscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formult, exceptii de invocat instanta in temeiul art. 394 Cod proc civila constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Aparatoarea reclamantei avand cuvantul pe fond solicita admiterea cererii asa cum a fost formulata, stabilirea pensiei de intretinere in favoarea minorului B. Vladut F. la nivelul salariului minim net pe economie; cu cheltuieli de judecata.
Paratul avand cuvantul pe fond precizeaza ca este de acord cu cele sustinute de aparatoarea reclamantei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04.04.2013, pe rolul Judecătoriei B.-Secția civilă, sub nr._, reclamanta T. A. L., în calitate de reprezentantă legală a minorei B. Valdut F. ,a chemat în judecată pe pârâtul B. F. N. ,solicitând instanței să dispună majorarea pensiei de întreținere stabilite în favoarea minorului prin sentința civilă nr. 2516/10.05.2005, a Judecătoriei B..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că,prin sentința civilă nr.mai sus mentionata ,pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în beneficiul minorului în suma de 550.000 lei ROL până la împlinirea majoratului minorului.
În prezent nevoile minorului au crescut ,acesta fiind elev la liceu ,asa cum rezulta din adeverinta nr. 905/25.03.2013 .
A solicitat reclamanta ca,la calcularea obligației de întreținere,să se aibă în vedere veniturile actuale ale pârâtului.
Cererea nu este motivata in drept.
În dovedirea alegațiilor sale, reclamanta a solicitat și administrat proba cu înscrisuri, depunând în copie certificată,C.I., sentința civilă nr. 2516/2005 ,pronunțată de judecătoria B. în dosarul nr.1510/2005 ,certificatul de naștere al minor, imputernicire avocatiala, procura judiciara autentica 55/07.01.2010
La solicitarea instanței,reclamanta și-a precizat temeiul de drept al cererii introductive ca reprezentându-l dispozițiile art. 499 cod civil.
La solicitarea instantei . cu adresa nr. 6773/01.10.2013 ancheta psihosociala din care rezulta ca, minorul locuieste impreuna cu bunicii materni, mama fiind plecata in Japonia unde este casatorita minorul fiind un elev cu rezultate foarte bune la invatatura .
Reclamanta precizeaza ca paratul este angajat la . care cu adresa nr. 1038/05.12.2013 depune veniturile nete ale paratului pe ultimile 6 luni.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare dar s-a prezentat în instanță, la termenul de judecata din data de 29.01.2014 aratand ca are cunostinta de cerere ,ca incepand cu data de 13.01.2014 figureaza in somaj și mai are în întreținere alți doi copii,respectiv minorii B. R. G. ,născută la data de 01.03.2012 și B. V. L. ,născut la data de 01.01.2005 si depune in copie certificatele de nastere ale acstora cat si foaia de evidenta privind ajutorul de somaj si data intrarii respectiv 13.01.2014 .
La termenul de astăzi-26.02.2014 aparatoarea ,reclamantei a precizat că solicita majorarea pensiei de întreținere datorată de pârât pentru minorul Vladut F. ,în raport de venitul minim net pe economie, având în vedere că pârâtul mai are în întreținere inca alti doi copii.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
A. Situația de fapt
Minorul B. Vladut F. este fiul reclamantei și al pârâtului fiind născut la data de 10.12.1996, aspect ce reiese din copia certificatului de naștere al acesteia (fila 5).
Prin sentința civilă nr. 2516/10.05.2005,pronunțată de judecătoria B.,în dosarul nr.1510/2005 ,pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în beneficiul minorului în suma de 550.000 lei ROL lunar pana la majoratul acestuia.
Cu privire la situația materială a pârâtului, instanța reține că, acesta, în prezent, nu este angajat ci se afla in somaj incepand cu data de 13.01.2014 asa cum rezulta din documentul de la fila 45, iar reclamanta a solicitat recalcularea pensiei de întreținere raportat la venitul minim net pe economie.
B. Norme juridice aplicabile în cauză
Potrivit art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Conform prevederilor art. 487 Cod civil, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia, iar potrivit art.499 alin.1 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar să dea întreținere copilului minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională
De asemenea, art.529 cod civil prevede că, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar art.531 Cod civil, stabilește că, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei. Prin urmare, pentru a fi modificat cuantumul pensiei de întreținere, este necesar să se schimbe cuantumul veniturilor debitorului acestei obligații sau necesitățile celui ce primește pensia de întreținere, respectiv minorul.
În cazul de față, instanța constată că, în decursul ultimilor noua ani (de la momentul stabilirii pensiei de întreținere) au crescut necesitățile minorului,având în vedere vârsta acestuia și contextul economic actual.
Cât privește mijloacele de plată ale pârâtului, la dosar nu există probe din care să reiasă obținerea unor venituri periodice de către acesta însă, având în vedere faptul că pârâtul este apt de muncă, instanța apreciază că, ar trebui să realizeze cel puțin salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată,în cuantum de 850 lei,astfel cum rezultă din art.1 din HG nr.871/2013 („(1) Incepând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de baza minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar... …”), însă instanța va avea în vedere valoarea netă a acestor venituri, respectiv suma de 663 lei.
Pentru stabilirea în concret a pensiei de întreținere, instanța va da eficiență cotelor reglementate de art. 529 alin. 2 Cod civil, dispoziție legală conform căreia „când întreținerea este datorată de părinte,ea se stabilește până la o treime din venitul său lunar net pentru doi copii” si ½ pentru trei sau mai multi copii.
Astfel, prin aplicarea cotei de 50% din venitul net minim pe economie, se va obține cuantumul de 456 lei care ar trebui să revină lunarcelor trei minori si prin impartire la trei se obtine suma de 152 lei pentru un minor, motiv pentru care va recalcula pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului conform sentinței civile nr. 2516/2005 ,a Judecătoriei B.-Secția civilă,pronunțată în dosarul nr.1510/2005 ,de la suma de 55 lei la suma de 152 lei ,în favoarea minorului B. Vladut F. ,născută la data de 10.12.1996, începând cu data introducerii acțiunii - 04.04.2013 și până la data împlinirii vârstei majoratului de către beneficiarul obligației de întreținere,dacă nu intervin alte modificări.
Pe cale de consecinta va admite cererea va dispune majorarea cuantumului pensiei de intretinere de la 55 lei la 152 lei incepand cu data de 04.04.2013 si pana la majoratul minorului B. Vladut F. nascut la data de 10.12.1996 si pana la majoratul minorului, obligatie stabilita in sarcina paratului B. F. N..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea având ca obiect majorare pensie întreținere formulata de reclamanta T. A. L. domiciliata in com. Maracineni, . in contradictoriu cu pârâtul B. F. N. domiciliat in com. Sapoca, . si autoritățile tutelare P. . C. SAPOCA.
Dispune majorarea cuantumului pensiei de intretinere de la 55 lei la 152 lei incepand cu data de 04.04.2013 si pana la majoratul minorului B. Vladut F. nascut la data de 10.12.1996 si pana la majoratul minorului, obligatie stabilita in sarcina paratului B. F. N..
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare .
Pronuntata in sedinta publica astazi 26.02.2014.
PRESEDINTEGREFIER
red. D.P.
tehnored. C.M./4 EX/25.03.2014
| ← Curatelă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU | Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 6/2014. Judecătoria... → |
|---|








