Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3251/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3251/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 830/200/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR.3251
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 25.02.2014
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE: P. E.
GREFIER: C. E. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect ordonanta presedintiala, formulata de reclamantul C. C. cu domiciliul în municipiul B., .. 23, județul B., în contradictoriu cu paratele C. DE A. SA B., cu sediul în B., . FGH, județul B., . ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .-6, sector 4 București, ., prin AFEE B., cu sediul în B., .. 3, județul B..
Judecarea are loc fara citarea partilor.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că prezenta cauza se află la primul termen de judecată, reclamantul a depus la dosar inscrisuri, precizari, paratele . SA si . au formulat intampinari la care au anexat inscrisuri, reclamantul a depus raspuns la intampinari si concluzii scrise, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin.1 din Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 3 și 4 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material, în temeiul art. art. 997 si art.107 Cod procedură civilă raportat la art. 94 lit. a Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 997 si art.107 Cod procedură civilă raportat la art. 126 alin. 1 Cod procedură civilă.
Instanta, in baza art.255 si 258 C.p.c., incuviinteaza proba cu inscrisurile atasate la dosar, apreciindu-le concludente, pertinente si utile cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin 1 și 3 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 16.01.2014, astfel cum a fost precizată, reclamantul C. C. a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, fără citarea părților, să fie obligate pârâtele . SA B., . România SA, ., prin AFEE B., la plata contravalorii folosinței, proprietății sale, cu câte 100 lei, pe lună fiecare pârâtă, sumele să fie calculate pe ultimii trei ani, și din care pârâtele să rețină ceea ce reclamantul datorează fiecăreia dintre pârte.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâtele nu vor să înțeleagă că datorează folosind proprietatea lui, cu accesul la întreținerea utilajelor de măsurarea a consumului, încasarea și comunicarea cu un nr. de 9 clienți pe care îi deservesc.
A arătat că face dovada proprietății sale cu Ordinul Prefectului, și că nici un dintre clienții pârâtelor nu are vreun drept pe care pârâtele să îl folosească. A mai precizat că pentru proprietatea sa aflată în zona I, plătește impozit, în valoare de două milioane pe lună.
În precizările la cerere reclamantul a arătat că pârâtele îi opresc vineri 31.01.2014, consumul de apă, în calitate de proprietar al terenului pe care își fac comercializările fiecare, ocupat abuziv. Solicită ca instanța să înțeleagă marele pericol în care se află joi, 31.01.2014, când s-a hotărât să i se oprească consumul de apă.
Într-o altă precizare la cerere reclamantul a mai arătat că sumele solicitate i se cuvin în baza dreptului de proprietate asupra terenului ce este folosit în interesul comercial al pârâtelor în mod abuziv, așa cum rezultă și din Decizia Tribunalului B. nr. 211/2000 precum și din Decizia Curții de apel Ploiești nr. 1878/2000. a arătat că are dreptul la justiție pentru ca pârâtele să nu îi poată deconecta serviciile sale de apă, lumină, gaze, continuându-și comercializarea pe terenul săi către alți 9 clienți, ce locuiesc la nr. 19.
Pârâta . SA B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului. A arătat că pentru admiterea ordonanței președințiale trebuie îndeplinită condiția caracterului urgent a măsurilor ce trebuie luate, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei cauze iminente și care nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executării.
În speță nu rezultă caracterul urgent al cererii datorită faptului că reclamantul solicită plata unor sume de bani. Acțiunile în pretenții nu pot face obiectul cererii de ordonanță președințială. Reclamantul nu a făcut dovada unei cauze iminente care nu s-ar putea repara și care ar putea fi prevenită prin admiterea cererii, admiterea cererii nu este de natură a înlătura o posibilă piedică ce s-ar ivi cu prilejul executării.
În subsidiar în situația în care instanța va aprecia că sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, arată că invocarea faptului că pe proprietatea reclamantului se află anumite componente ale sistemului de alimentare cu apă, branșamente, nu are relevanță, întrucât potrivit art. 5 alin. 2 din Legea 51/2006, operatorii, furnizorii, prestatorii de servicii de utilități publice, au dreptul de servitute legală asupra sistemelor de utilități publice, destinate realizării serviciilor, coroborat cu art. 26 alin. 2 din legea 241/2006, dreptul de servitute se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței sistemului de alimentare cu apă.
Pârâta ., prin AFEE B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii. A arătat că reclamantul nu a fost deconectat de la furnizarea energiei electrice, nu au existat și nici nu există litigii cu privire la recuperarea energiei electrice, în aceste condiții cele pretinse de reclamant în cerere sunt total neadevărate. Din analiza facturilor anexate rezultă că reclamantul nu a achitat soldul pe ultimele trei luni, și urmează a fi avizat pentru neachitarea la termen a energiei furnizate, conform prevederilor contractului dintre părți și numai ca urmare a neachitării după preavizare va fi deconectat.
Deoarece și-au îndeplinit obligația de a furniza energie electrică reclamantului conform contractului nu înțelege ce despăgubiri ar datora acestuia.
Reclamantul a depus la dosar concluzii scrise prin care a arătat că a promo9vat acțiunea, pentru că are nevoie să se constate că s-a realizat o greșeală din partea acestor unități, construind pe proprietatea sa utilajele de deservire la imobilele cu nr. 19 și 21, lumină, gaze, apă, în mod nelegal.
Această greșeală este simplu de constatat, cercetând somația din dosar, adresa Primăriei și Deciziile tribunalului B. și a Curții de apel Ploiești. A arătat că atât datoria reclamantului din notificare cât și pretențiile pârâtelor, sunt justificate legal, să intre în bugetul primăriei.
În cauză instanța a administrat la solicitarea părților, proba cu înscrisuri fiind depuse la dosar următoarele înscrisuri: Ordinul prefectului, f 13, Decizia nr. 1878/19.05.2000 a Curții de apel Ploiești, f f 10, Decizia nr. 211/25.02.2000 a Tribunalului B., f 11, 12, sentința civilă nr. 7212/22.10.1999 a judecătoriei B., f 14-15, factură RER, f 16, factură C. de A., f 17, factură E.,f 18, factură gaze, f 19., notificare C. de A., f 24, facturi E., f 58-61,, cerere încheiere contract de furnizare a energiei electrice, f 62, carte de identitare reclamant, f 63, contract de vânzare cumpărare, autentificat sub nr._/24.08.1990 de notariatul de Stat județean B., f 64, contract de furnizare a energiei electrice, 65-69, convenție de consum, f 70, adresa nr. 655/09.01.2013 eliberată de Primăria B..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită să fie obligate pârâtele . SA B., . România SA, ., prin AFEE B., la plata contravalorii folosinței, proprietății sale, cu câte 100 lei, pe lună fiecare pârâtă, întrucât pretinde reclamantul că pe proprietatea sa se află instalațiile de utilități ce deservesc locuințele vecinilor săi, de la nr. 19 și 21, în total 9 familii. Solicită de asemenea reclamantul ca sumele ce vor fi stabilite în sarcina pârâtelor, să fie compensate cu datoriile reclamantului față de pârâte, reprezentând contravaloarea utilităților, lumină, gaze, apă, neachitate de către reclamant. Justifică, reclamantul urgența acestei cererii, prin faptul că prin neplata de către el a contravalorii utilităților, riscă să-i fie sistată furnizarea de energie electrică, apă și gaze.
Pentru a fi admisibilă o cerere de ordonanță președințială trebuie, potrivit art. 996 Cod de procedură civilă să fie îndeplinite trei condiții: urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.
Caracterul vremelnic al ordonanței, constă în faptul că pe calea acestei proceduri nu se pot lua măsuri definitive, care să rezolve în fond litigiul dintre părți. Această condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât obligarea pârâtelor la plata unor sume de bani reprezintă o măsură cu caracter definitiv.
Referitor la condiția neprejudecării fondului, instanța constată că aceasta decurge atât din condiția referitoare la caracterul vremelnic al măsurii ce urmează a fi luată, cât și din prevederea legală potrivit căreia ordonanța poate fi dată și atunci când există judecată asupra fondului. Astfel când soluționează o cerere de ordonanță președințială, instanța nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părți, dar pentru ca soluția să nu fie arbitrară, va cerceta aparența acestui drept.
Astfel, în cauza de față instanța are de cercetat dacă, pârâtele au pe terenul proprietatea reclamantului instalații de utilități, și dacă datorează față de reclamant, contravaloarea lipsei de folosință a terenului proprietatea reclamantului, pe care ar fi situate aceste utilități. Ori toate aceste aspecte țin de fondul cauzei, aceste cercetări neputând fi făcute decât pe calea dreptului comun, și nu pe calea ordonanței președințiale, procedură prin care se pot lua doar măsuri vremelnice, și în cadrul căreia nu poate fi soluționat fondul cauzei. Prin urmare nu este îndeplinită nici condiția neprejudecării fondului.
În ceea ce privește condiția urgenței, instanța apreciază că această condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât prin obligarea pârâtelor la plata unor sume de bani nu se preîntâmpină o pagubă iminentă care nu s-ar putea repara, nu se iau măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere.
Cum, condițiile prevăzute de art. 996 cod procedură civilă trebuie îndeplinite cumulativ, instanța apreciază că cererea de ordonanță președințială este inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul C. C. cu domiciliul în municipiul B., .. 23, județul B., în contradictoriu cu C. de A. SA B., cu sediul în B., . FGH, județul B., . România SA, cu sediul în București, .-6, sector 4 București, ., prin AFEE B., cu sediul în B., .. 3, județul B..
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2014.
Președinte,Grefier,
P. ELENACOMAN E. M.
RED.P.E./TEHNORED.P.E./6EX./27.02.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 338/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6232/2014.... → |
|---|








