Pensie întreţinere. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 12/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 9907/200/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12.11.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. C.

GREFIER: G. I.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect majorare pensie de întreținere, formulată de reclamanta CHIAGA L., reprezentant legal al minorului T. S. V., ambii cu domiciliul în mun. B., ., . etaj 3, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul T. C., cu domiciliul in mun. Buzau, ., jud. Buzau, și cu Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei mun. B., cu sediul în mun. B., jud. B..

Prezenta si dezbaterile au avut loc in sedinta din data de 5.11.2014, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 12.11.2014.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 21.05.2014, reclamanta CHIAGA L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul T. C. și cu Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei mun. B., majorarea pensiei lunare de întreținere stabilite în favoarea minorului T. S. V. prin Sentința civilă nr. 2796/ 13.04.2011 pronunțată de Judecătoria B. – Secția civilă, în dosarul nr._, de la 137 lei lunar la procentul de 25%, prin raportarea la veniturile realizate de pârâtul T. C. de la .. De asemenea, s-a solicitat infiintarea din oficiu a popririi asupra veniturilor paratului.

In motivarea actiunii s-a aratat ca pensia de intretinere a fost fixata la suma de 137 lei lunar, raportat la venitul minim pe economie, dar, in prezent, paratul este angajat cu contract de munca pe perioada nedeterminata, i-au crescut veniturile si nu are alti copii in intretinere.

În dovedirea cererii, s-au depus, în fotocopii, CI reclamanta, certificat de nastere minor, sentinta civila nr. 2796/13.04.2011 a Judecatoriei Buzau,

Actiunea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 de lei.

Desi legal citat, paratul T. C. nu a formulat întâmpinare, insusindu-si materialul probator solicitat de reclamanta.

. a depus la dosar adeverinta de venituri ale paratului, pentru perioada octombrie 2013-septembrie 2014.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Art. 6 alin. 6 cod civil prevede ca dispozițiile legii noi sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi.

In acest sens, art. 499 alin. 1 prevede ca tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

Art. 525 alin. 1 prevede că minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.

Art. 530 alin. 2 stipulează că dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani.

Potrivit art. 529 alin. 1 întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, alin. 2 stabilind că, atunci când întreținerea este datorată de părinte pentru un copil, ea se stabilește până o pătrime din venitul său lunar net.

Art. 531 alin. 1 prevede că, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei iar alin. 2 ca pensia de întreținere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației.

Potrivit art. 532 alin. 1 pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.

In aceeasi masura, art. 51 din Legea nr. 71/ 2011 prevede ca dispozițiile art. 531 din Codul civil privind modificarea și încetarea pensiei de întreținere sunt aplicabile și în cazul pensiilor de întreținere stabilite prin hotărâre judecătorească anterior intrării în vigoare a Codului civil.

In cauza de fata, prin Sentința civilă nr. 2796/ 13.04.2011 pronunțată de Judecătoria B. – Secția civilă, în dosarul nr._/200/2010 ( dosar filele 7-12 ) s-a desfacut casatoria dintre reclamanta si parat, a fost incredințat reclamantei minorul T. S. V., născut la 22.01.2003, si a fost obligat pârâtul la plata pensiei de intretinere in favoarea minorului, in suma de 137 lei lunar, incepand cu data introducerii cererii si pana la majoratul copilului. La stabilirea cuantumului pensiei, instanta a avut in vedere venitul minim pe economie.

Din adeverința nr. 4695/28.10.2014, emisă de . fila 35 ) rezulta ca pârâtul T. C. este angajat al acestei societati comerciale, iar in intervalul octombrie 2013 – septembrie 2014 a realizat un venit net mediu lunar de 849 lei.

Având în vedere că, pe baza datelor din certificatul de naștere . nr._ ( dosar fila 6 ), rezultă că la data introducerii prezentei cereri, copilul partilor avea vârsta de 11 ani și 4 luni cat si faptul că este elev, instanta apreciază ca el este îndreptățit în continuare la întreținere din partea tatălui său, în temeiul dispozițiilor legale sus-menționate.

Or, având în vedere nevoile materiale ale minorului, care sunt în creștere, ținând cont de nivelul dezvoltării psiho-fizice al acestuia și de necesitățile materiale impuse de urmarea cursurilor unei scoli din orașul reședință de județ, cât și de faptul că valoarea maximă până la care pârâtul poate fi obligat să plătească pensie de întreținere ( 212 lei) este mai ridicată decât cea avută în vedere la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 2796/13.04.2011 a Judecatoriei Buzau.

În ceea ce privește momentul până la care pârâtul poate fi obligat la o astfel de plată, instanța reține că raportarea se va face la împlinirea vârstei majoratului, urmând ca, dacă fiul partilor va continua studiile, să sesizeze instanța cu o acțiune de obligare a pârâtului la plata în continuare a întreținerii, pentru acest motiv.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozitiilor legale enumerate, instanța va majora pensia de întreținere pe care pârâtul o prestează în baza Sentinței civile nr. 4794/ 18.10.2006 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr. 6264/2006, în favoarea reclamantului, născut la 08.06.1996, de la suma de 137 lei lunar, la procentul de 25 % din veniturile nete realizate de acesta, cu începere de la data introducerii cererii – 21.05.2014 și până la majoratul minorului.

In ceea ce priveste infiintarea popririi, instanta retine ca, potrivit art. 780 si urmatoarele Cpciv, aceasta masura nu poate fi dispusa de instanta, din oficiu, ci la cererea creditorului, de catre un executor judecatoresc. In aceste conditii, va fi respins capatul de cerere privind infiintarea popririi asupra veniturilor paratului.

Având în vedere principiul disponibilității procesului civil, în temeiul art. 453 alin. 1 Cpciv, instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite in parte cererea formulată de reclamanta CHIAGA L., reprezentant legal al minorului T. S. V., ambii cu domiciliul în mun. B., ., . etaj 3, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul T. C., cu domiciliul in mun. Buzau, ., jud. Buzau, și cu Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei mun. B., cu sediul în mun. B., jud. B..

Majorează pensia de întreținere pe care pârâtul o prestează în baza Sentinței civile nr. 2796/13.04.2011 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._/200/2010, în favoarea minorului T. S. V., născut la 22.01.2003, de la 137 lei lunar la procentul de 25 % din veniturile nete realizate de acesta, cu începere de la data introducerii cererii – 21.05.2014 și până la majoratul minorului.

Executorie de drept, potrivit art. 448 alin. 1 pct. 4 Cpciv.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecata.

Cu apel în 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecatoria Buzau.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. C. I. G.

Red CC/Tehnored CC

4 ex/ 21.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria BUZĂU