Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 30/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 24318/200/2012
DOSAR NR_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.06.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. A.
GREFIER N. A.
Pe rol, cererea având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial formulată de reclamanta T. C. - G. cu domiciliul în B., cartier Micro 5 - Aleea Neptun, ., ., în contradictoriu cu pârâtul O. I. S. cu domiciliul în B., cartier Micro 5 - Aleea Neptun, ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns nicio parte.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arata că prin încheierea de ședință din data de 01.04.2013 judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 alin.1 Cod procedură civilă și că la data de 08.05.2014 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru discutarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA:
Asupra acțiunii civile, formulate de reclamanta T. C. - G. în contradictoriu cu pârâtul O. I. S., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.05.2012, având ca obiect pretenții,
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 01.04.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.1 Cod procedură civilă, nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților,
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod proc.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu,
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii,
Instanța, în baza art. 248 și urm. Cod proc. civ., urmează a costata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu.
În temeiul art. 248 și 252 C. constată perimată de drept cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta T. C. - G. cu domiciliul în B., cartier Micro 5 - Aleea Neptun, ., ., în contradictoriu cu pârâtul O. I. S. cu domiciliul în B., cartier Micro 5 - Aleea Neptun, ., ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.06.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. A. N. A.
Red. C.I./Tehnored.N.A.
4 ex/04.07.2014
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1629/2014. Judecătoria BUZĂU | Pensie întreţinere. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria BUZĂU → |
|---|








