Plângere contravenţională. Sentința nr. 1001/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1001/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 5024/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ NR. 1001
Ședința publică de la 21.01.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. L. A.
Grefier: I. D.
Pe rol fiind judecarea plângerii contraventionale formulate de petentul B. G. - B., D. II, ., . în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B. - B., CHIRISTIGII, nr. 8-10, J. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul personal, lipsă fiind intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, actiunea este la primul termen de judecată.
Instanta procedează la idenificarea petentului C. R. A., acesta legitimându-se cu CI, ., nr._, CNP_.
Nemaifiind alte cereri de formulat si nici alte probe de administrat, instanța, apreciază cauza în stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii contraventionale astfel cum a dost formulată. Anularea procesului verbal de contraventie.
INSTANTA
La data de 11.03.2013, sub nr.5024, s-a înregistrat pe rolul instanței plângerea contravențională formulată de petentul B. G. împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/8.03.2013, încheiat de IPJ B., solicitând anularea acestuia.
În motivare, a arătat că depășirea a efectuat-o regulamentar, după ce a trecut de trecerea de pietoni și în segmentul de drum unde marcajul longitudinal era discontinuu.
În drept, a invocat art.118 din OUG 195/2002 și art.31 și urm. din OG 2/2001.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri.
Intimatul a formulat Întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 8.03.2013, petentul, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe . mun.B., din direcția cartier D. către S. Sporturilor, ajungând la marcajul pietonal din dreptul . efectuat manevra de depășire a autoturismului cu nr._, care circula regulamentar în aceeași direcție, încălcând astfel marcajul pietonal semnalizat corespunzător prin indicator și marcaj aplicat în mod vizibil pe carosabil.
Petentul a menționat în procesul verbal de contravenție faptul că nu are obiecțiuni, ceea ce echivalează cu o recunoaștere a contravenției reținute în sarcina sa.
Având în vedere că cele menționate în procesul verbal de contravenție au la bază propriile constatari ale agentului constatator, consemnate in raportul agentului constator care, are atributii in acest sens in conformitate cu dispozitiile art. l09 al. 1 din ROUG l95/2002, iar petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute, instanța va respinge plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. G. - B., D. II, ., . în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B. - B., CHIRISTIGII, nr. 8-10, J. B..
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2014.
P. GREFIER
Tehnored.ALA/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6527/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 7348/2014. Judecătoria BUZĂU → |
|---|








