Plângere contravenţională. Sentința nr. 1270/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1270/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 13499/200/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR. 1270
Ședința publică din 24.01.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: A. D.
Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect plangere contraventionala, promovata de petenta S.C. G. P. S.R.L., cu sediul in Buzau, . B, mezanin, judetul Buzau, impotriva procesului verbal de contraventie . 12 nr._ intocmit la 21.03.2012 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta S.C. G. P. S.R.L. si intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care arata ca procedura de citare este legal indeplinita, cererea se afla la primul termen de judecata, nu este supusa timbrajului, intimata nu a formulat intampinare insa a inaintat la dosar dovada de comunicare a procesului verbal de contraventie catre petenta, certificat calificat pentru semnatura electronica si plansa foto reprezentand inregistrarea abaterii, partile au solicitat judecarea cauzei in lipsa, potrivit art. 242 pct. 2 Cod pr.civ., după care;
In conformitate cu dispozitiile art. l67 Cod pr.civ. instanta incuviinteaza partilor proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind legala, pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei, constata cauza in stare de judecata si o retine in vederea solutionarii.
I N S T A N T A:
Deliberând asupra cauzei civile, constata următoarele:
Prin plângerea înregistrata sub nr._ din 23.04.2012 pe rolul acestei instanțe, petenta S.C. G. P. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-CESTRIN înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal . 12 nr._ intocmit la 21.03.2012, cu sancțiunea avertismentului si înlăturarea tarifului de despăgubire.
În motivarea plângerii a arătat că are punctul de lucru pe raza localității Maracineni, omițându-se plata rovinietei pentru autoturismul cu număr de înmatriculare_ .
A apreciat cuantumul amenzii ca fiind mare in raport cu fapta comisa si distanta parcursa.
In drept si-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 31 din OG nr. 2/2001.
În dovedirea cererii a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și a anexat plângerii formulate următoarele înscrisuri, în fotocopie: procesul-verbal de contraventie contestat, rovinieta, bonul fiscal, dovada comunicării procesului verbal.
Intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei certificat calificat pentru semnatura electronica, autorizatia de control a agentului constatator si plansa foto reprezentand inregistrarea abaterii.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin procesul-verbal . 12 nr._ intocmit la 21.03.2012 de către intimata CNADR-CESTRIN, petentei S.C. G. P. S.R.L. i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, fiind totodată obligată la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 de euro, reținându-se că la data de 30.09.2011, ora 08:22 la km. 115+80 m pe DN 2, Mărăcineni, B., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, a circulat fără a deține rovinieta valabilă.
Procesul-verbal poate atrage raspunderea contraventionala în condițiile în care a fost legal și temenic întocmit.
Instanta observa ca intre momentul constatarii faptei si primul termen de judecata, OG nr. 15/2002, act normativ ce incrimineaza fapta de a circula fara rovinieta valabila, a suferit o . modificari prin Legea nr. 144/2012.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit prevederilor art. 9 alin.3 stipulând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
Mai mult, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 :” Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.”
Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune pentru viitor cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile.
În stabilirea legii contravenționale mai favorabile, trebuie cercetat dacă noua reglementare vizează regimul sancționator.
Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001 dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar potrivit alin. 2 dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator.
Prin prisma prevederilor legale anterior menționate, se va face aplicarea legii mai favorabile, dispozițiile din noua reglementare urmând să se aplice și cauzelor având ca obiect plângerile contravenționale formulate împotriva proceselor-verbal încheiate de intimata CNADNR-CESTRIN aflate în curs de soluționare.
Așadar, instanța constă că fapta reținută în sarcina petentei corespunde realității, dar în același timp, verificând aplicatia ECRIS, se constată că petenta a fost sancționată în mod repetat pentru fapte similare, iar în mai puțin de 30 de zile, i-au fost întocmite mai multe procese-verbale de contravenție similare, procesul-verbal contestat în prezenta cauză fiind ulterior incheiat.
Astfel, făcând aplicarea legii contravenționale mai favorabile, fără a mai analiza motivele de fapt si de drept invocate în cerere, văzând și dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012, va proceda la admiterea plângerii și la anularea procesul-verbal . 12 nr._ intocmit la 21.03.2012 intocmit de intimata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite actiunea formulata de petenta S.C. G. P. S.R.L., cu sediul in Buzau, . B, mezanin, judetul Buzau, impotriva procesului verbal de contraventie . 12 nr._ intocmit la 21.03.2012 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
Dispune anularea procesului verbal de contraventie . 12 nr._ intocmit la 21.03.2012 de intimata.
Cu recurs in termen de l5 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 24.01.2014.
P., GREFIER,
RED: F.L.
TEHNORED: D.A.
4 ex./13.02.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 22-09-2014,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4293/2014.... → |
|---|








