Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 7444/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.06.2014

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE: C. A. M.

GREFIER: N. E. D.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul T. V., cu domiciliul în municipiul B., .. C276, județ B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/07.05.2013, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în municipiul B., .-10, județ B..

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura este legal îndeplinita, cauza este la primul termen de judecata, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, dosarul a fost supus procedurii de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată, conform dispozițiilor art. 200 C.proc.civ., după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material în temeiul art. 94 Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 107 Cod procedură civilă să soluționeze prezenta cauză.

În baza art. 238, instanța având în vedere probatoriile ce se administrează în cauze similare, încărcătura de dosare pe rolul acestui complet de judecată, apreciază că durata cercetării procesului este de 1-3 luni.

În baza art. 255-258 C.pro. civ. încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar și înregistrarea video, apreciind ca fiind legale, pertinente, utile și concludente în soluționarea cauzei.

În baza art. 244 Cod proc. civ declară cercetarea procesului încheiată și fixează astăzi termen în ședință publică pentru soluționarea cauzei.

În baza art. 392 Cod proc. civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare având în vedere solicitarea părților de soluționare a cauzei în lipsă.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, reține următoarele:

Prin cererea introdusă la această instanță la data de 08.05.2013 si înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Buzau, petentul T. V. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la 07.05.2013 de intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDEȚEAN B., solicitând admiterea acțiunii, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 300 de lei precum și de la aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

In fapt, prin plângerea formulată petentul a învederat instanței ca la data de 07.05.2013 a fost sancționat cu amendă în sumă de 300 lei pe motiv că nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton ce traversa drumul public pe o trecerea de pietoni în municipiul B.. In motivarea cererii formulate petentul arata ca deoarece este cetatean italian nu cunoaste limba romana astfel incat nu a inteles de ce a fost oprit de catre agentii de politie si pentru ce a fost sanctionat. Mai arata ca nu a savarsit nicio fapta contraventionala si nu este de acord cu cele mentionate in procesul verbal, agentul de politie avand obligatia de a-i aduce un traducator autorizat in limba italiana pentru a intelege motivele sanctionarii sale. S-a mai invocat si lipsa verificarii metrologice a aparatului radar cu ajutorul caruia a fost constatata fapta.

In ceea ce priveste legalitatea procesului verbal petentul a invocat faptul ca acesta nu cuprinde ocupatia si locul de munca al contravenientului, precum si mentionarea martorului si relatarile acestuia, fapt ce atrage nulitatea procesului verbal contestat.

In drept au fost invocate prevederile O.G. 2/2001.

La cererea formulata au fost atasate urmatoarele inscrisuri: copie de pe pasaportul petentului, procesul verbal contestat, dovada inlocuitoare a permisului de conducere.

Plângerea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar, in temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 având în vedere legislația în vigoare la momentul formulării plângerii.

In termen legal. I.P.J. B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare I.P.J. B. a susținut că la data de 07.05.2013, în jurul orelor 10:17, petentul, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_ .. B., din directia Bld. Unirii, catre Braila la trecerea de pietoni aflata la intersectia cu . acordat prioritate de trecere unui pieton aflat pe trecerea de pietoni, pe sensul de deplasare al vehiculului, trecerea de pietoni fiind semnalizată prin indicatoare rutiere și marcaj pietonal. Abaterea a fost înregistrată cu instalația de supraveghere video a traficului rutier montata pe autospeciala politiei MAI_, fiind constatata in mod direct si de catre agentul constatator

S-a solicitat judecarea în lipsă.

În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 205-208 C.proc.civ.

În probațiune a fost depusă înregistrarea video a faptei contravenționale, atestata operator radar.

În cauza în temeiul art. 258 NCPC instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse de către ambele părți și proba cu înregistrarea video depusă de către intimat.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța va reține următoarea situație de fapt și de drept:

Prin procesul verbal de contravenție CP, nr._ încheiat la 07.05.2013 de către I.P.J. B., petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în suma de 300 lei si 5 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 din ROUG nr. l95/2002 R, și sancționată de art. 100 al. 3 lit. b din OUG 195/2002 retinandu-se că la data de 07.05.2013, în jurul orelor 10:17, petentul, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_ .. B., din directia Bld. Unirii, catre Braila la trecerea de pietoni aflata la intersectia cu . acordat prioritate de trecere unui pieton aflat pe trecerea de pietoni, pe sensul de deplasare al vehiculului, trecerea de pietoni fiind semnalizată prin indicatoare rutiere și marcaj pietonal.

Ca măsură tehnico-administrativă s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile.

Petentul a semnat procesul verbal întocmit arătând că nu înțelege să formuleze obiecțiuni.

Potrivit dispozitiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, înainte de a proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal contestat, instanța are obligația de a verifica dacă plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal. În speță instanța constată că plângerea analizată a fost formulată înăuntrul termenului legal 15 zile de la înmânarea procesului verbal.

Cat priveste controlul de legalitate, instanta constata ca procesul-verbal respecta dispozitiile imperative ale legii, nefiind incidenta niciuna dintre cauzele de nulitate absoluta prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contraventie contine mentiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei savarsite, data comiterii acesteia si semnatura agentului constatator. Acesta a fost semnat de către petent care a arătat că nu înțelege să formuleze obiecțiuni.

Intanta va inlatura ca neintemeiate apararile petentului potrivit carora procesul verbal atacat nu contine mentiuni privitoare la ocupatia si locul de munca al contravenientului precum si la mentionarea martorului si a sustinerilor acestuia, fapt sanctionat cu nulitatea. Pentru a decide in acest sens, instanța reține că prin Decizia nr. XXII/ 19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că nerespectarea la încheierea unui proces-verbal a altor dispoziții legale decât cele prevăzute de art.17 din OG nr. 2/2001, se sancționează cu nulitatea relativă, fiind necesară dovada existenței unei vătămări suferite de petent și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal. Or elementele a caror lipsa este invocata de catre petent nu se numara printre cele enumerate in mod expres in cuprinsul art. 17 din O.G. 2/2011, astfel incat contravenientul avea obligatia de a indica care este vatamarea suferita prin nementionarea acesteia. Cum petentul nu a indicat o astfel de vatamare, nu poat fi retinuta nulitatea procesului verbal. Mai mult din moment ce petentul a semnat procesul verbal contestat, nu mai era necesare si semnarea acestuia de catre un martor asistent, sustinerile sale in acest sens fiind total nefondate.

Potrivit art. 135 din ROUG nr. l95/2002 R, coroborat cu art. 100 al. 3 lit. b din OUG 195/2002constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.

Cat priveste controlul de temeinicie, a procesului verbal contestat instanța constată că acesta este pe deplin întemeiat, fapta contravențională pentru care a fost sancționat petentul fiind probată în conformitate cu prevederile legale cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic. Astfel din înregistrarea video depusă la dosarul cauzei de către intimat rezultă fără nici un dubiu că acesta nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat in traversarea strazii pe marcajul pietonal situat pe sensul sau de mers.

Nu pot fi retinute apararile formulate de petent potrivit carora fiind cetatean italian nu cunoaste limba romana si nu a inteles motivele pentru care a fost oprit de catre agentul de politie si a fost sanctionat contraventional. Instanta retine ca desi intradevar petentul este cetatean italian, fapt atestat de catre copia de pe pasaport atasata la fila 3 din dosar, acesta a indicat ca loc de corespondenta o adresa din orasul Buzau situat in Romania unde a fost citat in prezentul litigiu. Totodata acesta a semnat procesul verbal intocmit in limba romana fara a uza de dreptul de a formula obiectiuni, semnand totodata si plangerea contraventionala redactata tot in limba romana. Mai mult la momentul sanctionarii sale contraventionale acesta conducea un autoturism fabricat in Romania. Din toate aceste elemente coroborate poate fi dedusa prezumtia rezonabila ca petentul cunoaste limba romana . pentru a fi constient de motivul pentru care a fost oprit de catre agentul de politie si sanctionat contraventional.

In ceea ce priveste lipsa certificatului de verificare metrologica a aparatului radar, instanta retine ca fapta pentru care a fost sanctionat petentul a fost constatata in mod direct de catre agentul de politie fiind filmata doar cu ajutorul instalatiei de inregistrare video operata in baza atestatului nr._/21 – 11.05.2010, fila 15 din dosar. Asadar acest tip de fapta contraventionala nu este necesar a fi constatata cu ajutorul unor mijloace tehnice verificate metrologic, sustinerile petentului in acest sens urmand a fi inlaturate.

Pentru aceste motive instanța respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată și menține ca fiind pe deplin legal și temeinic procesul verbal contestat.

Instanța ia act că niciuna din părți nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul T. V. cu domiciliul în municipiul B., .. C276, județ B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN BUZAU, cu sediul în municipiul B., .-10, județ B..

Menține ca legal și temeinic întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/07.05.2013.

Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.06.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. A. M. N. E. D.

Red.: CAM

Tehnored.: NED

4ex./ 30.06.2014 Operator de date cu caracter personal înregistrat în registrul de evidența sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU