Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 28/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 18015/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E.-C. V.
GREFIER: S. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. F., cu domiciliul în ., . și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA CESTRIN SA, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul P. F. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA CESTRIN SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată după ce a fost parcursă procedura prealabilă, nu s-au depus la dosar înscrisuri noi, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin.1 din Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material și teritorial în temeiul art. 10 indice 1 din OG nr. 15/2002.
Deliberând asupra cererii de repunere pe rol, în temeiul dispozițiilor art. 155 ind. 1 alin. 2 Cod procedură civilă, va repune cauza pe rol și deliberând asupra probelor solicitate, în temeiul dispozițiilor art. 255 Cod de procedură civilă, apreciind că acestea sunt admisibile și utile pentru soluționarea cauzei, încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar și apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile, constata următoarele:
Prin plângerea înregistrata sub nr._ /28.05.2012 pe rolul acestei instanțe, petentul P. F. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-CESTRIN anularea procesului-verbal . nr._/02.05.2012.
În motivarea plângerii a arătat că a fost proprietarul autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, ce a fost înstrăinat la 10.11.2011 numitului P. C.-N., fiind si radiat din evidentele sale fiscale.
În dovedirea cererii a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri.
A anexat plângerii formulate următoarele înscrisuri, în fotocopie: procesul-verbal . nr._/02.05.2012 (fila 8), certificat de atestare fiscala (fila 10), fisa de inmatriculare.
Intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului-verbal . nr._/02.05.2012.
Instanta a suspendat la data de 05.09.2014 judecata cauzei pentru neindeplinirea de catre petent a dovezii de radiere a autovehiculului din evidentele sale fiscale.
Cauza a fost repusa pe rol la termenul de judecata din 28.11.2014.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/02.05.2012 încheiat de către intimata CNADR-CESTRIN (fila 5), petentului P. F. i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, fiind totodată obligata la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 de euro, reținându-se că la data de 17.01.2012, ora 15:28 la km. 115+80 m pe DN 2, Mărăcineni, B., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinieta valabila.
Procesul-verbal poate atrage raspunderea contraventionala în condițiile în care a fost legal și temenic întocmit.
În ceea ce privește legalitatea instanta observă că la încheierea acestuia au fost respectate dispozitiile art. 16 si 17 din OG nr. 2/2001.
Motivele invocate de petent în plangerea formulată vizează temeinicia actelor sancționatorii, purtând asupra înstrăinării autovehicului anterior datei reținute ca data a savarsirii faptei contraventionale.
Instanta observă că potrivit dispozitiilor art. 7 din OG nr. 15/2001 responsabilitatea achitarii tarifului de utilizare si detinerii rovinietei valabile revine utilizatorului autovehiculului, acesta fiind definit prin prevederile art. 1 lit. b din același act normativ ca fiind persoana fizica sau juridica înscrisa în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.
Din sentinta civila nr. 5216/29.04.2013 pronuntata de Judecatoria Botosani in dosarul nr._/200/2012 (fila 39) rezultă că petentul a deținut în proprietate autoturismul marca Mercedes, cu numar de inmatriculare_ până la data de 10.11.2011.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 „în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”. Astfel, obligația de a solicita transcrierea dreptului de proprietate incumba dobânditorului, iar nu vânzătorului petent, care odată cu înstrăinarea autoturismului a fost exonerat de obligația achitării tarifului de utilizare a drumurilor naționale pentru autovehiculul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
În consecința, reținând că la data de 17.01.2012 petentul nu mai avea calitatea de utilizator al autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, instanța va admite plângerea și va anula procesul-verbal . nr._/02.05.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plangerea privind pe petentul P. F., cu domiciliul în ., . și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA CESTRIN SA, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6.
Anuleaza procesul-verbal . nr._/02.05.2012.
Cu recurs la Tribunalul Buzau în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E.-C. VLADSIMONA N.
RED.ECV.
TEHNORED. ECV și NS.
4 EX./22.12.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2372/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5231/2014.... → |
|---|








