Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-09-2014 în dosarul nr. 10413/200/2013

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR._

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 03 septembrie 2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

P.: A. C.

GREFIER: F. L.

Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect plangere contraventionala, promovata de petentul G. C. domiciliat în comuna Lopătari,. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.06.2013 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Plângerea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozitiilor art. 36 din OG nr.2/2001 raportat la art. 15 litera p din Legea nr. 146/1997, si de aplicare a timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care arată că procedura de citare a părților în proces este legal îndeplinită, că dosarul se află la primul termen de judecată având ca obiect plângere contravențională, că plângerea este legal scutită de plata texei judciare de timbru și a timbrului judiciar, că intimatul a formulat și depus întâmpinare, că în prezenta s-a solicitat judecata și în lipsă, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin.1 din Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material, în temeiul art. 94 din Noul Cod procedură civilă raportat la art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale.

Instanța ia act că intimata a solicitat judecata cauzei și în lipsă,conform art.411 Cod procedură civilă.

În temeiul art.258 alin.1 raportat la art.255 și la art.292 cod procedură civilă instanța admite ca întemeiată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei solicitată de părți.

Instanța în temeiul prevederilor art.394 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise,apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

JUDECATA

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 27.06.2013, sub nr._, petentul GIOABA C. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/11.06.2013.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că,autoturismul ce îl detine,înmatriculat sub nr._ ,a circulat numai pe podul peste râul B.,numai în oras si pe DJ203 de la si spre domiciliul familiei sale,neavând altă cale de acces spre municipiul B..

A mai învederat că,de regulă,îsi achizitionează rovinieta atunci când tranzitează drumurile nationale apreciind că,amplasarea camerei foto chiar pe podul care traversează râul B.,este chiar abuzivă.

În opinia petentului,procesul verbal atacat este lovit de nulitate deoarece nu i s-a dat posibilitatea să formuleze obiectiuni.

În ceea ce privește nelegalitatea procesului verbal de contravenție, agentul constatator nu a respectat prevederile art.16 alin.7 (privind neacordarea posibilitatii de a mentiona eventualele obiectiuni).

În drept,plângerea nu este motivată.

Pentru dovedirea alegatiilor făcute,petentul a aratat că întelege să se folosească de proba cu înscrisuri,sens în care a depus fotocopii de pe proces verbal de constatare a contravenției contestat,roviniete(filele 4-6).

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Legal citată, intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN a formulat întâmpinare (fila 15), prin care a solicitat respingerea plângerii formulate de petent ca fiind nefondată și netemeinică, petentul producând un prejudiciu intimatei prin neplata tarifului de despăgubire.

In sustinerea cererii, intimata a depus la dosarul cauzei, în copie, dovada comunicării procesului verbal, plansa foto, certificat calificat (filele 17-20).

Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri, propusă de petent, precum și probele cu înscrisuri si planșa foto, pentru intimată.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție .>R13 nr._/11.06.2013(fila 4) încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 11.06.2013, orele 07:55, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele si adresa contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat emis de Certsign SA – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.

Referitor la pretinsa nerespectare a dispozițiilor art.16 alin.7 din O.G. nr. 2/2001, aceasta nu este sancționată cu nulitatea absolută a procesului verbal, ci ar putea conduce la anularea acestuia (nulitate relativă, virtuală) numai în condițiile art.246(2) C.proc.civ., care impune invocarea și dovedirea de către petent a unei vătămări care să nu poată fi remediată decât prin anularea actului constatator.

Conform art.16 alin.7 din O.G. nr.2/2001, „in momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.”

Pe de alta parte, potrivit Deciziei nr.XXII/19.03.2007 al ICCJ, pronuntata . interesul legii, „nerespectarea cerintelor inscrise in art.16 alin.7 din O.G. nr.2/2001 atrage nulitatea relativa a procesului verbal de constatare a contraventiei.”

Insa, instanta constata ca procesul verbal a fost incheiat la sediul intimatei, din Bucuresti, ..401A, sector 6, si nu la locul si in momentul savarsirii contraventiei, respectiv DN2 km115-80m, Maracineni, jud.Buzau. Prin urmare, nici nu exista posibilitatea fizica ca petentul-contravenient sa îsi expuna eventualele obiectiuni in cuprinsul procesului verbal. Acest fapt nu afectează exercitarea dreptului său la apărare, care este asigurat prin posibilitatea de a-și prezenta obiecțiunile, argumentele și probele pe care le consideră pertinente, prin contestarea procesului verbal în instanță, pe calea unei plângeri contravenționale.

Examinând în continuare temeiniciaprocesului verbal, instanța notează că potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2, de la 250 lei la 500 lei, pentru autoturisme.

Instanța constată că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ deținut de petent, a circulat, într-adevăr, la data de 11.06.2013, orele 07:55, pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără rovinietă, aspect probat prin planșa foto depusă la dosar (filele 19,20).

Cu toate acestea, luând în considerare faptul că sancțiunea contravențională are nu numai un rol de constrângere, ci și unul preventiv-educativ, urmărind ocrotirea relațiilor sociale și formarea unui spirit de responsabilitate, față de dispozițiile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța consideră că nu se justifică menținerea amenzii aplicate de agentul constatator.

Potrivit art. 7 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care fapta este de gravitate redusă, se poate aplica sancțiunea avertismentului, chiar și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să admită în parte plângerea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 250 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/11.06.2013, cu avertisment.

Față de dispozițiile art. 38 alin. 3 rap. la art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi va recomanda să respecte pe viitor prevederile legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite ,în parte, plângerea contraventionala formulată de petentul G. C. domiciliat în . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.06.2013 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Dispune înlocuirea sanctiunii amenzii în cuantum de 250 Ron aplicate petentului, cu sanctiunea avertismentului.

Atrage atentia petentului ca pe viitor sa respecte dispozitiile legale.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.Declaratia de apel,sub sanctiunea nulitătii,se depune la judeătoria B..

Pronuntata in sedinta publica, azi, 03.09.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. A. L. F.

Red. A.C

Tehnored. F.L

Exempl 4/24.09.2014

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria BUZĂU