Plângere contravenţională. Sentința nr. 3210/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3210/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 23456/200/2012*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3210
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.02.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. I.
GREFIER N. A.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul V. G., cu domiciliul in B., . bis jud. B., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, bulevardul I. M., nr.401A, sector 6, București.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul, prin avocat O. Stânga A., lipsă fiind intimata.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată după casarea sentinței civile nr. 7879/13.05.2013, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea soluționării pe fond a plângerii.
Avocat O. Stânga A. pentru petent arată că, față de Decizia de casare a Tribunalului, nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile si acorda cuvântul pe excepția invocată de intimată prin întâmpinare și pe fondul cauzei.
Avocat O. Stânga A. pentru petent solicită respingerea excepției tardivității, admiterea plângerii așa cum a fost formulata, anularea procesului verbal, exonerarea de la plată a amenzii și a tarifului de despăgubire.
Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității invocate de intimată și asupra fondului.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 13.12.2013, după casarea cu trimitere spre rejudecare, instanța fondului a fost reînvestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul V. G., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat în data 10.04.2012, prin care a solicitat anularea procesului verbal.
În motivarea cererii petentul a arătat că procesul verbal este nul întrucât nu a respectat prevederile art. 16 alin 1 din OG 2/2001 referitoare la prezentarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei, precum si pentru nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin 7, respectiv neacordarea posibilității de a menționa eventuale obiecțiuni. De asemenea, petentul a arătat ca procesul verbal nu este semnat de agentul constatator, lucru sancționat cu nulitatea absoluta a acestuia.
Petentul a mai arătat instanței ca nu a avut cunoștința de acest proces verbal pana la comunicarea unei somații de plata de la Administrația Financiara si a învederat instanței ca tariful de despăgubire este aplicat in mod nelegal deoarece a mai fost sancționat pentru aceasta fapta. In subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul raportat la gradul de pericol social al faptei.
In drept, au fost invocate dispozițiile OG 2/2001 si OG 15/2002.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru si de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca tardiva si a înaintat planșa fotografică a abaterii, autorizație de control și certificat calificat pentru semnătura electronică ale agentului constatator și dovada comunicării procesului verbal.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
La termenul din data de 13.05.2013 instanța a admis plângerea și a anulat procesul verbal contestat, reținându-se că răspunderea contravențională a petentului este prescrisă.
Prin decizia civilă nr. 817/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul B., s-a dispus casarea sentinței și trimiterea cauzei la aceiași instanță, în vederea soluționării pe fond a plângerii întrucât a fost soluționat procesul pe baza unei interpretări greșite a naturii juridice a termenului prevăzut de art. 9 alin. 3 din OG 15/2002, fără a intra în cercetarea fondului.
Cauza a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei B..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ din 10.04.2012 petentul V. G. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei si obligat la plata unei despăgubiri in cuantum de 28 euro, întrucât la data de 07.11.2011 vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_ , aparținând petentului, a circulat pe DN 2 km 115 + 80 m, pe raza . fara a deține rovinieta valabila.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Analizând excepția tardivității invocată de intimată, prin actele si lucrările dosarului, instanța constată că:
Procesul verbal de contravenție nu a fost semnat de către petent întrucât nu a fost de față, fiind comunicat petentului prin afișare la domiciliul acestuia, cel indicat de petent în plângere, în data de 26.04.2012, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 16.
Instanța va respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimată, având în vedere modalitatea de comunicare a procesului verbal, respectiv prin afișare, iar nu comunicată prin poștă, cu aviz de primire sau personal și având în vedere decizia în interesul legii nr. 10/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, urmând a fi admisă si cererea de repunere în termen.
Analizând procesul verbal din punct de vedere al legalității, instanța constată că acesta respectă condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din OG 2/ 2001.
Sub aspectul temeiniciei, instanța retine ca, potrivit art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 constituie contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevede ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.04.2012, corespunde realității, în sensul că vehiculul cu nr. de înmatriculare_, deținut de petent, a circulat într-adevăr, la data de 07.11.2012, pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără rovinietă, aspect necontestat, de altfel, de acesta.
Pe de altă parte, între data săvârșirii presupusei contravenției imputate petentului și data soluționării prezentei cauze, actul normativ care prevede și sancționează contravenția, O.G. nr.15/24.01.2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a suferit modificări și completări prin Legea nr.144/23.07.2012, publicata in Monitorul Oficial nr. 509/24.07.2012.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
Principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile a fost transpus în O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, care, la art.12 alin.2, prevede că „dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; în cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.”
Ca urmare a modificării O.G. nr.15/2002, prin Legea nr.144/2012, fapta de a circula fără rovinieta valabila constituie contravenție continua si se sancționează cu amenda, conform art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, in forma actualizata.
De asemenea, potrivit art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 actualizata, in cazurile prevăzute de art. 9 alin. 2, procesul verbal de constatare a contravenției se poate încheia si in lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației si Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, in cazul utilizatorilor străini. Procesul verbal se întocmește si se comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval in care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art.8 alin.1.
Mai mult decât atât, conform art. II din Legea nr.144/2012, tarifele de despăgubire reglementate de art.8 alin.3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr.144/2012, aplicate si contestate in instanța, pana la data de 27.07.2012, se anulează.
Din analiza comparativă a textelor legale mai sus menționate, instanța constată că legea contravențională mai favorabilă petentului este cea în vigoare la momentul pronunțării prezentei hotărâri, care prevede posibilitatea sancționării petentului in termen de 30 de zile, decât o singura data. Prin urmare, instanța va avea în vedere, ca lege aplicabilă cauzei dedusă judecății, prevederile O.G. nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare în forma ulterioara intrării în vigoare a Legii nr.144/2012.
Din verificarea actelor dosarului (f 12), rezultă că petentul a mai fost sancționat anterior prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/21.03.2012, iar prin prisma prevederilor legale anterior menționate, instanța va face aplicarea legii mai favorabile. Se mai retine si faptul ca, anterior întocmirii procesului-verbal de contravenție contestat, petentul a dovedit buna credința, achitând rovinieta cu valabilitate un an.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională formulată de petent în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN și va anula procesul verbal contestat și sancțiunile aplicate.
Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de petent.
Admite plângerea contravențională, formulată de către petentul V. G., cu domiciliul in B., . bis jud. B., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, bulevardul I. M., nr.401A, sector 6, București.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 10.04.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.02.2014.
Președinte, Grefier,
C. I. N. A.
Red. C.I./Tehnored. N.A./4 ex/19.03.2014
Operator de Date Cu Caracter Personal_
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 220/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5123/2014.... → |
|---|








