Plângere contravenţională. Sentința nr. 3282/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 3282/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 5513/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3282

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 25.02.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – P. E.

GREFIER – C. E. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta C. M. cu domiciliul în Buzau, ..138, jud. Buzau, in contradictoriu cu intimatii I. DE POLITIE JUDETEAN BUZAU cu sediul in Buzau, .-10, . SUCURSALA BUZAU cu sediul in Buzau, . intervenientul N. I. F. cu domiciliul in . Buzau în privința procesului verbal de contravenție . nr._/07.03.2013, încheiat de intimat.

La apelul nominal făcut în ședință publică a raspuns petenta, lipsa fiind celelalte parti.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează ca prezenta cauza se afla la al treilea termen de judecata, procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Petenta C. M., posesoare a CI . nr._ solicita lasarea cauzei la a doua strigare, pentru audierea martorului incuviintat.

La reluarea cauzei au raspuns petenta si martorul S. F. A., lipsa fiind celelalte parti.

Dupa identificare si sub prestare de juramant, dupa ce i s-a pus in vedere ca marturia mincinoasa se pedepseste de legea penala cu inchisoare se procedeaza la audierea martorului S. F. A. propus de petenta, posesor al CI . nr._, raspunsurile fiind consemnate si atasate la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin 1 și 3 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acorda cuvantul pe fondul cauzei.

Petenta solicita admiterea plangerii asa cum a fost formulata si anularea procesului verbal incheiat. Arata ca atunci cand a ajuns la politie situatia era deja stabilita. Un agent i-a cerut sa scrie in procesul verbal ca avea o zgarietura la masina. Petenta a specificat faptul ca a facut aceasta mentiune la solicitarea acestuia.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 20.03.2013 petenta C. M. a formulat plangere contraventionala impotriva procesului verbal de contravenție . nr._/07.03.2013 incheiat de Politia Municipiului Buzau, solicitand anularea acestuia ca netemeinic si nelegal, exonerarea de la plata amenzilor stabilite si inlaturarea masurii de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule cu consecinta restituirii permisului de conducere.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că in data de 7.03.2013, ora 16,30, se deplasa cu autoturismul proprietate personala inmatriculat sub nr._ pe . Al.M., cu tranzitarea rondului de la Obor. A oprit autoturismul pentru a se asigura ca poate intra in rond fara pericol, a acordat prioritate autoturismului cu nr._, care dupa ce a trecut de jumatatea masinii sale spre dreapta. A oprit obstructionandu-i trecerea. Sustine petenta ca a acordat prioritate la inca doua masini ce intrasera in rond din stanga sa si in clipa in care a vrut sa puna masina in miscare, ridicand usor piciorul de pe ambreiaj, a observat autoturismul_ in dreapta masinii sale si in momentul urmator soferul autoturismului a iesit din masina adresandu-i injurii. La acel moment, ea nu a stius ce s-a intamplat, intrucat masina sa nu avea nimic, iar cealalta era foarte putin zgariata. Daca exista o coliziune, tabla s-ar fi infundat, nu s-ar fi zgariat.

In concluaie, solicita anularea procesului verbal si pe cale de consecinta exonerarea sa de la plata amenzilor stabilite si restituirea permisului de coinducere retinut in mod arbitrar si abuziv.

In drept, plângerea contravenționala a fost întemeiata pe dispozițiile OG 2/_, aprobata cu modificari prin Lg.nr.180/2002, pe cele ale OG 195/2002 si Regulamentul de aplicare a OG nr.195/2002 aprobat prin HG nr.85/2003.

In dovedirea plangerii, intelege sa se foloseasca de proba cu martori si alte probe admise de instanta.

Intimatul a depus întâmpinare solicitand respingerea plangerii ca neintemeiata si mentinerea sanctiunilor aplicate.

Arata intimatul ca la data de 07.03.2013, la sediul unitatii s-a prezentat numitul N. I. F., care a declarat ca a fost implicat . soldat cu pagube materiale, produs in intersectia in sens giratoriu a .. Chiristigii din mun. Buzau, solicitand eliberarea documentelor de constatare aratand ca a condus autoturismul marca Opel cu nr._ . La scurt timp, la sediul politiei s-a prezentat si petenta care a declarat ca a fost implicata in evenimentul rutier. Rezultatul testarii alcoolscopice a conducatorilor auto a fost negativ. In baza declaratiilor acestora, a schitelor desenate si a constatarilor agentului de politie s-a stabilit ca in data de 7.03.2013, ora 16,30, petenta conducea autoturismul marca Hiunday Tucson cu nr._ pe . Al. M. catre . la intersectia in sens giratoriu cu . acordat prioritate de trecere si a acrosat la partea din dreapta spate autoturismul marca Opel cu nr._ care circula in interiorul intersectiei in sens giratoriu, din directia .. Chiristigii. Avariile autovehiculelor au fost mentionate in declaratiile tip si in autorizatiile de reparatii emise si inmanate conducatorilor auto. Petenta a fost sanctionata cu 6 puncte de amenda in cuantum de 450 lei, fiindu-i retinut permisul de conducere in vederea suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru 30 de zile, aceasta semnand procesul verbal de luare la cunostinta cu propriile obiectiuni, fiindu-i inamatata o copie a procesului verbal si o dovada inlocuitoare a permisului cu valabilitate 15 zile.

In drept, au fost invocate disp. art.205-208 C.p.c.

In sustinerea intampinarii intimatul a depus raport din 07.03.2013 si declaratii.

In cauza a fost citat si celalalt conducator auto implicat in accident, N. I. F. si societatea de asigurari . Sucursala Buzau.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: procesul verbal de contravenție . nr._/07.03.2013 f 4, raport din 07.03.2013 f.15-16, declaratie petenta f.21, declaratie N. I. F. f.24, cazier f.27, precum si proba testimoniala, fiind audiat martorul S. F. A., propus de petenta.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 07.03.2013 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul IPJ B., procesul verbal de contravenție . nr._/07.03.2013, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 101 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002, constând în aceea ca la data de 07.03.2013, orele 16,30, în Municipiul B., petenta a condus autoturismul marca Hyundai cu nr. de înmatriculare_, pe . B., din direcția Al. M. către . la intersecția în sensul giratoriu cu . Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, nu a acordat prioritate de trecere și a acroșat la partea din dreapta spate autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_, condus de numitul N. I. F. care circula în interiorul intersecției în sensul giratoriu din direcția .. Chiristigii.

Pentru acest motiv i s-a aplicat petentei sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 450 lei și i s-a reținut permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce.

Petenta a semnat procesul verbal, însă la rubrica „ alte mențiuni” s-a menționat că nu este de acord cu cele menționate în procesul verbal, nu este de acord ca celălalt autoturism să beneficieze de asigurare.

Analizând procesul verbal din punct de vedere al legalității, instanța constată că acesta respectă condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG 2/ 2001.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal instanța reține din declarația martorului audiat în cauză că la data respectivă petenta circula dinspre Banca Ț., și la intersecția cu sens giratoriu din zona Episcopiei, a pătruns puțin în sensul giratoriu și s-a oprit pentru a acorda prioritate mașinilor ce circulau prin sensul giratoriu. Martorul a arătat că șoferul unei mașini care venea dinspre OMV sau Bănci, și care circula prin sensul giratoriu, vrând să vireze dreapta pe . a trecut de mașina petentei, care afirmă martorul că ar fi fost oprită, s-a dat jos din mașină și i-a reproșat petentei că i-ar fi lovit mașina în partea dreaptă spate. Instanța nu poate reține declarația martorului în sensul că la momentul pretinsului impact mașina petentei, era oprită, întrucât însăși petenta, atât în declarația dată în fața organelor de poliție, cât și în plângerea formulată a afirmat că „ eu având mașina oprită, pentru acordare de prioritate, văzând că din stânga nu trece nicio mașină, asta după ce autoturismul cu nr._ trecuse, am ridicat ușor piciorul de pe ambreiaj, moment în care am văzut că auto cu nr._ era oprit în intersecție fără motiv „. Prin urmare instanța va înlătura din declarația martorului afirmația că autoturismul petentei era oprit în momentul pretinsului impact, întrucât nu se coroborează cu însăși declarația petentei, și probabil martorul care se afla pe trecerea de pietoni dinspre Pomul V., spre Episcopiei, nu a putut surprinde cu claritate momentul impactului.

În aceste condiții, instanța apreciază că petenta se face vinovată de fapta săvârșită, întrucât nu a respectat obligația de acorda prioritate de trecere, autoturismelor ce circulau prin sensul giratoriu, la momentul pătrunderii în intersecția cu sens giratoriu.

Potrivit art. 57 alin. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 în intersecțiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate față de cele care urmează să pătrundă în intersecție.

Nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, constituie contravenție potrivit art. 101 alin. 3 lit. a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

În consecință, instanța potrivit art. 34 din OG 2/2001 apreciază plângerea petentei neîntemeiată, urmând să o respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulata de petenta C. M., cu domiciliul în B., .. 138, județul B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN, cu sediul în municipiul B., .-10, județul B., cu intervenientul forțat N. I. F., cu domiciliul în Comuna Vadu Pașii . Buzau, și cu societatea de asigurare .- Sucursala B., cu sediul în B., .. 7 A, parter, județul B., impotriva procesului-verbal de contraventie . CP nr._/07.03.2013, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.02.2014.

Președinte, Grefier,

P. E. C. E. M.

Red. P.E../Tehnored.C.M../4 ex/05.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3282/2014. Judecătoria BUZĂU