Plângere contravenţională. Sentința nr. 8930/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8930/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 4654/200/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8930
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 21.05.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE – B. M. – A.
GREFIER – T. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul M. I. - ., în contradictoriu cu intimata I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE- SECȚIA POLIȚIA RURALĂ BECENI - B., J. B.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, dosarul a fost supus procedurii de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de dispozițiile art. 200 C.proc.civ.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. 1 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 94 pct.4 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 238 alin. 1 C.proc.civ., instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, în vederea soluționării într-un termen optim și previzibil, la 30 de zile.
Instanța, având în vedere faptul că petentul a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu un martor, dar până la acest termen nu a indicat martorul, decade petentul din proba testimonială cu un martor.
Instanța, deliberând, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar, în temeiul art. 255-258 N. C. proc. civ., ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
În temeiul art. 389 N. C. proc. civ. deschide dezbaterile, în temeiul art. 394 N. C. proc. civ. declară închise dezbaterile, și, având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, în temeiul art. 411 N. C. proc. civ., alin. (1) reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile, constata urmatoarele:
Prin plangerea inregistrata sub nr._ /06.03.2013 pe rolul acestei instante, petentul M. I., in calittae de administrator al ., a solicitat in contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B. anularea procesului-verbal . nr._/23.02.2013 iar in subsidiar inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment.
In motivarea plangerii a aratat ca a fost sanctionat de un agent constatator deoarece nu a intocmit planul de paza pentru punctul de lucru situat in ., in incinta caminului cultural.
A invederat ca inca de la infiintarea punctului de lucru, a fost intocmit planul de paza, inregistrat sub nr. 647/19.11.2012, in aceeasi perioada fiind incheiate si contracte de prestari servii prin dispecerat specializat monitorizare si interventie rapida la obiectiv.
A apreciat de asemenea ca procesul-verbal nu poate face dovada prin el insusi a existentei faptei, a autorului acesteia si a vinovatiei, acest proces-verbal fiind doar actul prin care persoana este acuzata de savarsirea contraventiei, in cauza fiind facuta dovada contrara si astfel rasturnata prezumtia de temeinicie a acestuia.
A solicitat ca instanta sa aiba in vedere la pronuntarea solutiei si dispozitiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 si fata de gradul de pericol social redus al faptei sa procedeze la inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea avertismentului.
In drept a invocat dispozitiile OG nr. 2/2001 si Legea 333/2003.
In dovedirea plangerii a inteles sa se foloseasca de proba cu inscricuri.
A atasat plangerii formulate urmatoarele inscrisuri, in fotocopie: proces-verbal . nr._/23.02.2013, carte de identitate, plan de paza, adresa, contract de prestari servicii, certificat de inregistrare.
Intimatul a formulat intampinare, solicitand respingerea plangerii.
A invederat ca in data de 23.02.2013 lucratori din cadrul Sectiei 2 Beceni au efcetuat un control privind modul de asigurare a pazei la punctul de lucru al ., din satul Luncile, ., ocazie cu care a constatat ca administratorul societatii, nu a avizat planul de paza pentru obiectivul din . atentionat anterior in repetate randuri privind intocmirea corespunzatoare a acestuia.
Cu privire la planul de paza invocat de petent, a aratat ca acesta a fost intocmit si inaintta spre avizare, insa procedand la verificarea obiectivului, s-a constatat ca nu sunt indeplinite conditiile legale pentru acordarea avizului, sens in care s-a propus aviz negativ si s-a stabilit termen pentru remedierea deficientelor constatate, insa nici la aceasta data nu s-au facut remedierile.
Au precizat ca in incinta localului s-au produs in repetate randuri incidente.
In drept a invocat dispozitiile art. 205 - 208 C.p.c.
Au depus la dosarul cauzei raport, referat verificari, fisa interventie,
Instanta a incuviintat pentru petent proba cu inscrisuri considerand-o concludenta, pertinenta si utila solutionarii cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/23.02.2013 petentului i-a fost aplicata sanctiunea amenzii contraventionale in cuantum de 2000 lei retinandu-se ca la data de 23.02.2013, ora 23.50, in calitate de administrator al . nu a intocmit planul de paza pentru punctul de lucru situat in ., jud. Buzau, in incinta caminului cultural unde functioneaza un bar cu program de discoteca inca din luna noiembrie 2012
In sarcina petentului s-a retinut incalcarea regulilor prevazute de art. 60 lit. c din Legea 333/2003, potrivit careia „Constituie contravenții la prezenta lege următoarele fapte: neîntocmirea planului de pază, conform art. 5 alin. (3), sau a celui de transport de bunuri ori valori, conform art. 26 alin. (1), și neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în acestea ori a măsurilor stabilite de unitatea de jandarmi”
Conform art. 61 alin. 1 lit. b, Contravențiile prevăzute la art. 60 se sancționează după cum urmează: cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, contravențiile prevăzute la lit. a)-d) și f);
Potrivit art. 5 alin. 1, Paza se organizează și se efectuează potrivit planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc, cu avizul de specialitate al poliției. Acest aviz este obligatoriu pentru fiecare caz de modificare a planului de pază.
În primul rând, instanța, din oficiu verificând forma procesului verbal de contravenție, reține că agentul constatator este competent în raport cu art. 15 alin. 2 din OUG 2/2001. De asemenea, instanța constată că procesul vebal constestat cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și 17 din OG 2/2001, mentiunile desprecare petentul face vorbire ca lipsesc din cuprinsul procesului verbal nefiind din cele care atrag sanctiunea anularii acestuia.
În al doilea rând, referitor la condițiile de fond, acestea se subsumează corectei încadrări juridice a faptei și a legalității sancțiunii.
Petentul a invederat ca detine planul de paza pentru punctul de lucru din . inca din anul 2012, depunandu la dosar acest plan.
Din inscrisurile de la dosar reiese ca acest plan de plaza a fost avizat negativ de catre seful Postului de Politie Rurala Beceni la data de 15.01.2013(fila 29), si s-au propus mai multe masuri de securitate de realizat, pana la data de 10.02.2013..
Ulterior acestei date, si pana la data efectuarii controlului, masurile propuse nu s-au realizat.
Chiar daca petenta a incheiat contracte de servicii de paza temporara, totuso petentul nu a intocmit planul de paza prevazut de lege, care sa fie avizat de seful de post.
Retinand aplicabilitatea garantiilor specifice penale prevazute in materie penala de art. 6 din CEDO (avand in vedere scopul pur punitiv al sanctiunii aplicate, precum si caracterul general al normei), instanta constata ca petentul beneficiază în prezenta cauză de prezumția de nevinovăție, care, în conformitate cu jurisprudența CEDO, nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei.
Avand in vedere numarul mare de fapte contraventionale savarsite in domeniul suspus analizei, instanta apreciaza ca plasarea intregii sarcini a probei intimatei ar putea duce la lăsarea nepedepsită a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată.
Mai apreciaza ca faptele constatate ex propriis sensibus de agentul constatator dau nastere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atât timp cât el nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Instanța apreciaza ca atat timp cat procesul-verbal de contravenție conține constatările personale ale agentului constatator, acesta reprezinta un mijloc de proba al situatiei de fapt retinute in cuprinsul sau. In raport de principiile stabilite de Curte, ar fi lipsit de logica sa le fie recunoscut statelor parte la Conventie dreptul de a investi organe administrative cu competenta de sanctionare a unor fapte minore (a se vedea in acest sens cauza Lauko imp. Slovacia, hotarare din 2 septembrie 1998, § 64), fiind conforma Conventiei procedura de aplicare si executare a unei sanctiuni contraventionale pe baza unui act necontestat in fata unei instante, avand implicit si valoare probatorie, iar in momentul formularii unei contestatii judiciare impotriva unui alt act de acelasi gen, acordarea unei relevante probatorii acestuia sa contravina Conventiei.
Petentului i s-a oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. Astfel, desi instanta a incuviintat proba cu inscrisuri la solicitarea petentului, acesta nu a fost de natura a rasturna prezumtia de legalitate a procesului verbal.
Situatia de fapt retinuta in procesul-verbal este confirmata de inscrisurile de la dosar.
In aceste conditii, instanta apreciaza ca in fapt, nu exista plan de paza.
Față de aceste aspecte, instanța reține că fapta, astfel cum a fost descrisă în procesul verbal atacat, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de textele legale citate, atât sub aspect subiectiv, cat și sub aspect obiectiv, sancțiunea fiind legal aplicată, existând și mențiunea posibilității achitării a jumătate din minimul special al amenzii în 48 de ore de la comunicare.
Față de cele expuse, instanța constatată că procesul verbal este legal întocmit.
Referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate.
În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța constată că nivelul amenzii corespunde pericolului social al faptei și conduitei petentului, aceea de a nu realiza un plan de paza in mod legal, desi in incinta localului patrund numeroase persoane a caror siguranta trebuie protejata. Astfel, instanța consideră că urmarea produsă de fapta petentului este producerea unui ridicat grad de pericol social atât pentru clienti, cat și pentru petent însuși, pericol social ce justifică cuantumul amenzii aplicate.
In ceea ce priveste cererea subsidiara, instanta observa ca pe lângă pericolul social generic, avut în vedere de către legiuitor la edictarea normei, instanța are posibilitatea analizării existenței unui pericol social concret, apreciat de la caz la caz, în funcție de circumstanțele în care fapta a fost săvârșită și de circumstanțele care vizează persoana petentului. Existenta unor astfel de circumstante trebuie insa indicate si dovedite de catre petent, simpla afirmatie ca fapta este de o gravitate redusa neputand conduce la aplicarea unei sanctiuni mai usoare.
Mai mult, din analiza insrisurilor de la dosar reiese ca in acel local au fost incidente de natura a vatama integritatea corpotrala a persoanelor, astfel incat gradul de pericol social al faptelor retinute in sarcina sa nu poate fi unul scazut.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
Potrivit principiului disponibilitatii, instanta urmeaza sa ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Prezenta Hotarare se poate ataca cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, instanta competenta in solutionarea apelului fiind Tribunalul Buzau iar cererea de apel se depune la Judecatoria Buzau.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. I. - ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/23.02.2013 întocmit de intimata I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE- SECȚIA POLIȚIA RURALĂ BECENI - B., J. B., ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal contestat și măsurile dispuse prin acesta.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel in 30 zile de la comunicare la Tribunalul Buzau, cererea se depune la Judecătoria Buzau.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2014.
Președinte, Grefier,
B. M. – A. T. C.
Red.BMA 27.06.2014/4 ex.
Tehnored .tc
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9698/2014.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








