Plângere contravenţională. Sentința nr. 9875/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 9875/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 4143/200/2012

DOSAR NR ._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9875

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 05.06.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – V. A. M.

GREFIER – T. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta I. I. S. A., cu sediul în mun. Pitești, .. 38, .. B, ., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ ARGEȘ, cu sediul în mun. Pitești, ., județ Argeș.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat V. M. pentru petenta I. I. S. A., lipsă fiind intimatul I. T. DE MUNCĂ ARGEȘ. Au mai răspuns martorii F. F. G. și I. G..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la treilea termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.

După identificarea fiecăruia dintre martorii I. G. și F. F. G., introduși pe rând în sala de judecată, sub prestare de jurământ, instanța le pune în vedere că, potrivit art. 193 alin. 8 C.pr.civ., mărturia mincinoasă constituie infracțiune și procedează la audierea separată a acestora, declarațiile fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Apărătorul petentului, declară că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul petentului, având cuvântul pe fond, solicită admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată, anularea procesului verbal de constatare a contravenție si exonerarea de la plata amenzii contravenționale. Precizează faptul că a fost sancționată Întreprindere I. S. A., dar la data întocmirii procesului verbal nu era înființată, ci ulterior, motiv pentru care apreciază că nu putea fi sancționată. Din declarațiile martorilor audiați reiese că aceștia nu au prestat muncă si nu au fost angajați la societate, ci se aflau în vizită în Târgul D..

Instanța de judecată, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra excepției de necompetență teritorială, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu J. sub nr._/318/2011 la data de 29.09.2011, petenta I. I. S. A. a solicitat anularea procesului-verbal . nr._/11.08.2011, întocmit de către intimata I. T. DE MUNCĂ ARGEȘ.

În motivarea în fapt, petenta arată că în data de 16.06.2011, prin procesul verbal contestat întocmit de un agent constatator al ITM Argeș, a fost sancționată în Târgul D., jud. B., reținându-se că numita Iordanoae G., lucra în funcția de încasator la IF Strambu A..

Mai susține că potrivit anexei nr.1 la procesul-verbal, se poate constata că reprezentantul intimatei, deși a constatat că prin rezoluția nr.8825/05.08.2011 emisă de ONRC Argeș s-a înregistrat forma de organizare din întreprindere familială în întreprindere individuală, a sancționat contravențional Întreprinderea individuală pentru faptul că la dta de 16.06.2011 ar fi primit la muncă pe numita I. G.. Or, Întreprinderea individuală a fost înființată abia la data de 05.08.2011, astfel încât nu putea să săvârșească o contravenței anterior acestei date.

În ceea ce privește fondul cauzei, arată că starea de fapt reținută de agentul constatator nu este reală, întrucât nu s-a efectuat un control la data de 16.06.2011 de către ITM B., iar numita I. G. nu a fost angajată nici de Întreprinderea fanilială Stâmbu A. și nici de Întreprinderea individuală Stâmbu A.. La data controlului întreprinderea familială își desfășura activitatea cu membrii familiei, neavând alți angajați, persoana despre care se susține că ar fi fost găsită desfășurând activitate pentru acestă întreprindere nu a lucrat niciodată în folosul acestei societăți.

În drept, plângerea este întemeiată pe dispozițiile din art. 31 și urm. din OG 2/2001.

În susținerea plângerii sale a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție.

Intimatul I. T. de Muncă Argeș a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea plângerii, arătând că în data de 16.06.2011 a fost efectuat un control de către lucrătorii IPJ B. în Târgul D., unde a fost identificată desfășurând activitate I. G. care a declarat că prestează activitate de încasator de la data de 14.06.2011 în folosul și sub autoritatea IF S. A.. S-a constatat astfel că angajatorul Întreprinderea individuală Stâmbu A. primit la muncă la data de 16.06.2011 pe numita I. G. fără a avea încheiat contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, în conformitate cu prevederile art.16 alin.1 din Codul muncii.

În susținerea întâmpinării, intimaul a depus la dosar înștiințre de plată, proces-verbal de control,anexa nr.1 la procesul-verbal, anexa nr.2 cuprinzând măsurile dispuse, procesul-verbal din data de 16.06.2011, nota de constatare nr._/26.07.2011, rezoluția nr.8825/05.08.2011 dispusă de ONRC Argeș, certificat constatator.

Prin sentința civilă nr. 7520, pronunțată de Judecătoria Târgu J. în data de 29.09.2011, admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Pitești, Județul Argeș.

După declinare, plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, sub nr._/318/2011 la data de 13.10.2011. Prin sentința civilă nr. 433/18.01.2012, Judecătoria Pitești a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența în favoarea Judecătoriei B..

După declinare, plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătorie B., sub nr._ la data de 06.02.2012.

Intimata I. T. de Muncă Argeș, a formulat precizări, în cuprinsul cărora a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B., conform Deciziei nr. 1078/14.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, atașând și documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal.

Prin sentința civilă nr._ din data de 31.10.2013, Judecătoria B. a a dmis excepția de necompetență teritorială și a constatat conflict negativ de competență. Înalta Curte de Casație și Justiția a stabilit prin decizia nr.245/23.01.2014 competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..

Analizând plângerea dedusă judecății, în raport de probele administrate si de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/11.08.2011, emis de intimata I. T. de Muncă Argeș, petenta a fost sancționată pentru că în urma controlului efectuat la Târgul D., jud. B., s-a constatat că în data de 16.06.2011 numita I. G. a prestat activitatea de încasator, de la data de 14.06.2011, în folosul și sub autoritatea IF Strambu A., cu sediul în Pitești, jud. Argeș. S-a reținut totodată că I. I. Strambu A. a primit la muncă pe Iordanoea G. fără a avea contract individual de muncă în formă scrisă, în conformitate cu prvederile art.16 din Codul muncii.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în prezența reprezentantului petentei, care a menționat că nu este de acord cu sancțiunea, întrucât numita Iordanoea G. nu a lucrat pentru societate.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal, se constată că în mod gresit s-a consemnat în procesul verbal de contraventie denumirea contravenientei “Întreprindere I.” în loc de “ Întreprindere familială”, cum era corect.

Agentul constatator avea obligația să menționeze denumirea corectă, precum și toate datele de identitate ale contravenientului, potrivit dispozițiilor art.17 din OG 2/2001. Menționarea în mod greșit a denumirii contravenientei atrage nulitatea absolută a procesului verbal.

Potrivit art.17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului (......), a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Răspunderea contravențională nu poate fi antrenată în condițiile în care denimrea sau numele contravenientului nu este indicat corect, aceasta răspundere fiind legată de existența acestei mențiuni în actul constatator.

Totodată, instanța constată că procesul-verbal este netemeinic, din declarația martorilor audiați în cauză rezultând că Iordanoea G. nu a prestat activitate pentru societatea petentă, aflându-se numai în vizită în acea perioadă în muncipiul B..

In raport de considerentele mai sus expuse, plângerea se învederează ca fiind întemeiată si, în consecință, instanța o va admite și va anula procesul-verbal de contravenție, exonerând petentul de plata amenzii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petenta I. I. S. A., cu sediul în mun. Pitești, .. 38, .. B, ., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ ARGEȘ, cu sediul în mun. Pitești, ., județ Argeș.

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 11.08.2011 încheiat de intimată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 05.06.2014.

Președinte, Grefier,

V. A. M. T. D.

Red. V.A.M/Tehnored. T.D/17.06.2014/4 ex

Operator de date cu caracter personal înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9875/2014. Judecătoria BUZĂU