Acţiune în constatare. Sentința nr. 867/2013. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 867/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 1173/201/2013

Dosar nr._ actiune in constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CALAFAT-JUDETUL D.

Sentința civilă Nr. 867/2013

Ședința publică de la 04 Aprilie 2013

PREȘEDINTE D. S.

Grefier V. V. C.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul S. I., domiciliat in ., împotriva pârâților M. R., domiciliată in Calafat . 2 . judetul D., D. M., domiciliată in Calafat . 1 . judetul D., S. A., domiciliată in Bucuresti sector 2 ., nr 75-83 . A . și M. M. domiciliat in C. str . ., avand ca obiect actiune in constatare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns av I C. pentru reclamant si martorul F. M. D., lipsă fiind părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care, av I C. pentru reclamant a depus interogatorii pentru parați, sub prestare de jurământ a fost audiat martorul prezent, dupa care apreciind cauza în stare de judecată, instanța a acordat cuvantul in fond.

Av. I. C. pentru reclamant a solicitat admiterea actiunii, constatarea valabilității conventiei de vanzare -cumpărare si pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic.

J U D E C A T A

Reclamantul S. I. a chemat în judecată pe pârâții M. R., D. M., S. A. și M. M., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției încheiată de părți și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

In fapt, s-a susținut că în baza actului sub semnătură privată încheiat la 09.09.2010 pârâții au vândut reclamantului suprafața de 4,42 ha teren în Cetate, amplasată astfel: 1,83 ha în tarlaua 34, . N – R. Ghe, E - De 92, S- M. A., V – De 89; 2,59 ha în tarlaua 34, . N- M. A., E- De 92, S- U. Șt. V- De 89 ,cu prețul de 12.000 lei, care a fost achitat în întregime.

Au convenit ca ulterior, să încheie actele în formă autentică, dar pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a merge la notar pentru perfectarea actelor în formă autentică.

S-a depus la dosar precontract de vânzare-cumpărare incheiat la 09.09.2010, TDP nr 2657-_/16.02.1998, TDP nr 1302-_/25.01.1995, sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale privind pe autorul M. A., acte de stare civilă pentru parati, sentința civilă nr 731/03.07.2006, schița parcelară, certificat de atestare fiscală, dovada achitării taxei de timbru si timbru judiciar.

In cauză a fost audiat martorul F. M. D..

Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că la 00.09.2010 între reclamant, în calitate de promitent-cumpărător și pârâți, în calitate de promitenți-vânzători, s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare intitulată de părți "precontract".

Potrivit acestei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, pârâtul s-a obligat să vândă, iar reclamantul să cumpere suprafața de 4,42 ha teren în Cetate, amplasată astfel: 1,83 ha în tarlaua 34, . N – R. Ghe, E - De 92, S- M. A., V – De 89; 2,59 ha în tarlaua 34, . N- M. A., E- De 92, S- U. Șt. V- De 89, cu prețul de 12.000 lei, care a fost achitat în întregime, la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare.

Prin același act, părțile s-au obligat să încheie actele în formă autentică.

Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare este un antecontract și oricare dintre părți poate cere încheierea contractului în formă autentică. Dacă părțile se obligă să vândă, respectiv să cumpere un teren, contractul de vânzare-cumpărare nu este încheiat cât timp nu se întocmește în forma prevăzută de lege – autentică.

Potrivit art. 2 alin. 1 din Titlul X privind circulația juridică a terenurilor al Legii 247/2005, terenurile cu sau fără construcții situate în intravilan sau extravilan, indiferent de destinația sau întinderea lor, pot fi înstrăinate sau dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.

Potrivit art. 5 alin. 2 din același act normativ, în situația în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă, care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

Instanța a reținut că, deși a primit prețul, pârâții detin terenul in calitate de moștenitori ai autorului M. A., căruia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate conform TDP nr 2657-_/16.02.1998 și TDP nr 1302-_/25.01.1995 teren care nu este grevat de sarcini, așa cum rezultă din certificatul eliberat de Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară D., refuză să se prezinte la un birou notarial în vederea încheierii actelor în formă autentică.

Având în vedere prevederile art. 111 C.p.civ. și art. 2 și 5 din Titlul X Legii 247/2005 instanța urmează să admită acțiunea.

În conformitate cu art. 771 alin. 6 din Codul fiscal, se va dispune comunicarea hotărârii către organele fiscale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A Ș T E

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul S. I., domiciliat in ., împotriva pârâților M. R., domiciliată in Calafat . 2 . judetul D., D. M., domiciliată in Calafat . 1 . judetul D., S. A., domiciliată in Bucuresti sector 2 ., nr 75-83 . A . și M. M. domiciliat in C. str . . A ..

Constată valabilă promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare încheiată între reclamant și pârâții M. R., D. M. și S. A., prin care pârâții în calitate de promitenți vânzători s-au obligat să înstrăineze reclamantului, promitent cumpărător, suprafața de 4,42 ha teren în Cetate, amplasată astfel: 1,83 ha în tarlaua 34, . N – R. Ghe, E - De 92, S- M. A., V – De 89; 2,59 ha în tarlaua 34, . N- M. A., E- De 92, S- U. Șt. V- De 89, cu prețul de 12.000 lei, care a fost achitat în întregime.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare -cumpărare.

Dispune comunicarea sentinței in termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă către organele locale fiscale.

Dispune comunicarea sentinței către OCPI D..

Sentință cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Aprilie 2013.

PREȘEDINTE, Grefier,

D. S. V. V. C.

Red DS 7 ex.

Tehn. CVV 15.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 867/2013. Judecătoria CALAFAT