Acţiune în constatare. Sentința nr. 1350/2013. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1350/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 2228/201/2013
Dosar nr._ actiune in constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CALAFAT-JUDETUL D.
Sentința civilă Nr. 1350
Ședința publică de la 04 Iulie 2013
PREȘEDINTE D. S.
Grefier M. Z.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul T. F. D., domiciliat in ., judetul D., împotriva pârâților Ciuta Ș., domiciliat in com Ezeriș, . judetul C. – S. și Ciuta I., domiciliat in ., avand ca obiect actiune in constatare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns av. I. C. pentru reclamant si martorul P. C. D., lipsă fiind părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, sub prestare de jurământ a fost audiat martorul prezent, după care, apreciind cauza în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul in fond.
Av. I. C. pentru reclamant a solicitat admiterea actiunii, constatarea valabilității conventiei de vanzare - cumpărare si pronunțarea unei hotarâri care să tină loc de act autentic.
J U D E C A T A
Reclamantul T. F. D. a chemat în judecată pe pârâții Ciuta Ș. si Ciuta I. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției încheiată de părți și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
In fapt, s-a susținut că în baza actului sub semnătură privată încheiat la 15.03.2011 pârâtul a vândut reclamantului suprafața de 884 m.p. teren în Unirea, T. 67, P. 2160/1, cu vecini N – Ds 2114, E- N. N, S – N. N, V- P., cu prețul de 2500 lei, care a fost achitat in totalitate.
Au convenit ca ulterior, să încheie actele în formă autentică, dar pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a merge la notar pentru perfectarea actelor în formă autentică.
In drept s-au invocat disp. art 969-971, art 1073 Cod civil.
S-a depus la dosar precontract de vânzare-cumpărare, TDP nr. 1751/28.02.2003, certificatul de atestare fiscală, certificatul de informare cu privire la avantajele medierii, certificatul de moștenitor nr 279/30.11.2009, schița parcelară, acte de stare civilă pentru părti, certificat de sarcini, dovada achitării taxei de timbru si timbru judiciar.
In cauză a fost audiat martorul P. C. D..
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că la 15.03.2011 între reclamant, în calitate de promitent-cumpărător și pârâți, în calitate de promitenți vânzători, s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare intitulată de părți "contract de vanzare- cumpărare".
Potrivit acestei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, pârâții s-a obligat să vândă, iar reclamantul să cumpere suprafața de 884 m.p. teren în Unirea, T. 67, P. 2160/1, cu vecini N – Ds 2114, E- N. N, S – N. N, V- P., cu prețul de 2500 lei, care a fost achitat in totalitate, la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare.
Prin același act, părțile s-au obligat să încheie actele în formă autentică.
Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare este un antecontract și oricare dintre părți poate cere încheierea contractului în formă autentică. Dacă părțile se obligă să vândă, respectiv să cumpere un teren, contractul de vânzare-cumpărare nu este încheiat cât timp nu se întocmește în forma prevăzută de lege – autentică.
Potrivit art. 2 alin. 1 din Titlul X privind circulația juridică a terenurilor al Legii 247/2005, terenurile cu sau fără construcții situate în intravilan sau extravilan, indiferent de destinația sau întinderea lor, pot fi înstrăinate sau dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
Potrivit art. 5 alin. 2 din același act normativ, în situația în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă, care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Instanța a reținut că, deși a primit prețul, pârâții detin terenul in calitate de moștenitori ai autorului Ciuta I., teren care nu este grevat de sarcini, așa cum rezultă din certificatul eliberat de Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară D., refuză să se prezinte la un birou notarial în vederea încheierii actelor în formă autentică.
Având în vedere prevederile art. 111 C.p.civ. și art. 2 și 5 din Titlul X Legii 247/2005 instanța urmează să admită acțiunea.
În conformitate cu art. 771 alin. 6 din Codul fiscal, se va dispune comunicare hotărârii către organele fiscale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A Ș T E:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul T. F. D., domiciliat in ., judetul D., împotriva pârâților Ciuta Ș., domiciliat in com Ezeriș, . judetul C. – S. și Ciuta I., domiciliat in ..
Constată valabilă promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare încheiată de reclamant cu pârâții, prin care pârâții în calitate de promitenți vânzători s-au obligat să înstrăineze reclamantului, promitent cumpărător, suprafața de 884 m.p. teren în Unirea, T. 67, P. 2160/1, cu vecini N – Ds 2114, E- N. N, S. – N. N, V- P., cu prețul de 2500 lei, care a fost achitat în totalitate.
Prezenta hotărâre ține loc de act de vânzare cumpărare.
Dispune comunicarea sentinței către organele fiscale locale și către OCPI D..
Sentință cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iulie 2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
D. S. M. Z.
Red DS 6 ex.
CVV 09 Iulie 2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 519/2013. Judecătoria CALAFAT | Partaj judiciar. Sentința nr. 907/2013. Judecătoria CALAFAT → |
---|