Acţiune în constatare. Sentința nr. 1486/2013. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1486/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 2337/201/2013
Dosar nr._ - acțiune în constatare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CALAFAT
JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1486/2013
Ședința publică de la 10 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M. - Judecător
Grefier R. R.
*
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul M. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual Avocat P. V., cu sediul în mun. Calafat .. 34 jud. D., în contradictoriu cu pârâții M. M., cu domiciliul în Murfatlar .. 3 jud. C., P. I., cu domiciliul în C., .. C., J. V., cu domiciliul în Hunedoara . . jud. Hunedoara, B. V., cu domiciliul în ., P. F. A., cu domiciliul în A. .. 23 .. . jud. A., F. M. I., cu domiciliul în ., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică au răspuns avocat P. V. pentru reclamant, martorul P. D., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, sub prestare de jurământ a fost audiat martorul prezent, a cărui declarație s-a consemnat în scris și s-a atașat la dosarul cauzei, după care, apreciind cauza în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul pe fond.
Avocat P. V. pentru reclamant a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, constatarea valabilității convenției de vânzare - cumpărare și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
J U D E C A T A
Reclamantul M. M. a chemat în judecată pârâții M. M., P. I., J. V., B. V., P. F. A., F. M. I. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare, încheiată la data de 12.04.2013, având ca obiect vânzarea cumpărarea suprafeței de 0,05 ha, teren intravilan, situat pe raza comunei Unirea, jud. D., cuprins în TDP nr. 1433-1971/2002, cu următorul amplasament și vecinătăți: în tarlaua 67, . N – DS 1500, E - Cranta D., S – VH 1746, V – G. I., cu prețul de 1500 lei și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În fapt, a motivat că a cumpărat de la pârâți, la data de 12.04.2013, terenul sus menționat, pentru care a plătit suma de 1500 lei, ocazie cu care a intrat în posesia terenului, achitând prețul și încheind cu pârâții un act sub semnătură privată intitulat " contract de vânzare-cumpărare ". S-au obligat, de asemenea, să încheie actele în formă autentică.
În drept a invocat art. 1669 Cod civil.
A depus la dosar act sub semnătură privată intitulat " contract de vânzare-cumpărare " încheiat la data de 12.04.2013, copie TDP nr. 1433-1971/21.03.2002, sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale a autorului M. I F., certificat de informare privind medierea nr. 201/14.05.2013 eliberat de BM A. Z., copie certificat de deces . nr._ al autorului M. F. nr. 2351/09.05.2013, certificat de sarcini nr._/13.05.2013 eliberat de OCPI D., schița parcelară a terenului în litigiu întocmită de Primăria Comunei Unirea, certificatul fiscal nr. 2353/09.05.2013, copii CI pentru reclamant și pârâtul M. M., precum și dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar.
Instanța, examinând cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, având în vedere dispozițiile art. 201 alin 1 din Codul de procedură civilă, prin rezoluția din data de 23.05.2013, a dispus comunicarea cererii de chemare în judecata către pârâți, prin care li s-a pus în vedere ca au obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecata sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâților la data de 23.05.2013.
Pârâții J. V., P. I., P. F. A. și F. M. I.,au depus întâmpinare la data de 25.06.2013, prin care au arătat că sunt de acord cu admiterea acțiunii formulate de reclamant, în sensul de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare cu privire la terenul în suprafață de 500 mp, tarlaua 67, . TDP nr. 1433-1971/21.03.2002, motivând că, împreună cu ceilalți doi pârâți sunt moștenitorii legali ai defunctului M. F., decedat la data de 13.10.2007.
Pe urmele antecesorului lor s-a emis titlul de proprietate nr. 1433/1927/21.03.2002 de către Comisa Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.. în acest titlu este cuprins și terenul în suprafață de 500 mp, care a făcut obiectul înscrisului sub semnătură privată. Prin acest înscris, pârâtul M. M. a înstrăinat unchiului lor terenul identificat în TDP ca fiind tarlaua 67, . de 500 mp. La data când s-a încheiat înscrisul sub semnătură privată, intitulat "convenție de vânzare cumpărare" între reclamant și pârâtul M. M. nu se dezbătuse succesiunea după autorul M. F., aceasta nefiind nici în prezent dezbătută.
Au mai arătat că nu au refuzat să se prezinte la notar în vederea încheierii actului de vânzare cumpărare în formă autentică, întrucât succesiunea după tatăl lor nu a fost dezbătută, iar înscrisul a fost încheiat doar cu fratele lor, M. M. și nu cu ei, care la fel ca pârâtul sunt moștenitori legali ai defunctului M. F.. Nu au solicita cheltuieli de judecată.
În drept au invocat prevederile art. 205 C..
Pârâtul M. M. nu a formulat întâmpinare până la data de 01.07.2013, iar instanța prin rezoluția din 01.07.2013, în baza art. 201 alin 4 din Codul de procedură civilă, a fixat primul termen de judecată la data de 10.09.2013, dispunând citarea părților pentru acest termen, citarea pârâților la interogatoriu și a martorului indicat în cererea de chemare în judecată.
Din examinarea probelor administrate instanța va reține că la data de 12.04.2013 între reclamantul M. M. în calitate de promitent cumpărător și pârâții M. M., P. I., J. V., B. V., P. F. A., F. M. I., în calitate de promitent vânzător s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare intitulată "contract de vânzare-cumpărare ".
Potrivit acestei promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare pârâții s-au obligat să vândă, iar reclamantul să cumpere suprafața de 0,05 ha, teren intravilan situat pe raza comunei Unirea jud. D., cuprins în TDP nr. 1433-1971/2002, cu următorul amplasament și vecinătăți: în tarlaua 67, . N – Ds 1500, E - C. D., S – VH 1746, V – G. I, cu prețul de 1500 lei, care a fost achitat în întregime la data încheierii acestei promisiuni în prezența martorului P. D..
O promisiune de vânzare-cumpărare este un antecontract și oricare dintre părțile care au încheiat acest antecontract poate cere încheierea contractului în formă autentică.
În speță instanța a reținut că deși pârâții care sunt proprietarii terenului, conform sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale a autorului M. I F. nr. 2351/09.05.2013, au primit prețul, refuză să se prezinte la biroul notarial în vederea încheierii actelor în formă autentică.
De menționat că deși pârâții legal citați, nu s-au prezentat în instanța.
În raport de considerentele de mai sus având în vedere dispoz. art. 1669 Cod civil, potrivit cărora, când una dintre părți care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite, urmează ca instanța să admită acțiunea, așa cum a fost formulată.
Va constata valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare încheiată de părți, cu privire la suprafața de 0,05 ha teren arabil intravilan situat pe raza comunei Unirea jud. D., cuprins în TDP nr. 1433-1971/2002, cu următorul amplasament și vecinătăți: în tarlaua 67, . N – Ds 1500, E - C. D., S – VH 1746, V – G. I., cu prețul de 1500 lei și va pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul M. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual Avocat P. V., cu sediul în mun. Calafat .. 34 jud. D., în contradictoriu cu pârâții M. M., cu domiciliul în Murfatlar .. 3 jud. C., P. I., cu domiciliul în C., .. C., J. V., cu domiciliul în Hunedoara . . jud. Hunedoara, B. V., cu domiciliul în ., P. F. A., cu domiciliul în A. .. 23 .. et. 1 . jud. A., F. M. I., cu domiciliul în ..
Constată valabilă promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare încheiată de părți, prin care reclamantul a cumpărat de la pârâți suprafața totală de 0,05 ha intravilan cuprins în TDP nr. 1433-1971/2002 teren situat . următorul amplasament: în tarlaua 67, . N – Ds 1500, E - C. D., S – VH 1746, V – G. I., cu prețul de 1500 lei, care a fost achitat în întregime.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic.
Dispune comunicarea sentinței în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitivă, către organele fiscale locale.
Sentință cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publică de la 10.09.2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
ElenaMungiu R. R.
Red. Jud. EM/
Tehnored RR/
9 ex/07 octombrie 2013
← Fond funciar. Sentința nr. 643/2013. Judecătoria CALAFAT | Pretenţii. Sentința nr. 296/2013. Judecătoria CALAFAT → |
---|