Acţiune în constatare. Sentința nr. 1830/2013. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1830/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 2712/201/2013
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1830
Ședința publică de la 21.10.2013
PREȘEDINTE M. P.- Judecător
Grefier M. A P.
Pe rol soluționarea acțiunii civile in constatare formulată de reclamantul G. F., împotriva pârâtelor P. M. si S. E..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns av L P. pentru reclamantul G. F., martorul D. I. D., lipsa fiind reclamantul si pârâtele.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, sub prestare de juramant a fost audiat martorul D. I. D., după care, instanța, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvantul in fond.
Av L P. pentru reclamant a solicitat admiterea acțiunii si pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.
J U D E C A T A
Prin cererea adresată instanței la data de 02,07,2013 și înregistrată sub nr._ reclamantul G. F. au chemat în judecată pe pârâtele P. M. si S. E. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată la data de 05,04,2013, prin care reclamantul a cumparat de la parate, suprafata de 0,10 ha teren situat in extravilanul comunei Piscu Vechi, judet D., cuprins in TDP nr 2928-1355/05,07,2002, in T 37, P 3 cu vecini N-S. St, E-C. I., S-DN 492, V-C. A. și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
In fapt, a motivat că a cumpărat de la parate, la data de 05,04,2013, suprafata de 0,10 ha teren situat in extravilanul comunei Piscu Vechi, judet D., cuprins in TDP nr 2928-1355/05,07,2002, in T 37, P 3 cu vecini N-S. St, E-C. I., S-DN 492, V-C. A., la pretul de 5000 lei și au încheiat un act sub semnătură privată intitulat "Precontract de vanzare cumparare".
De comun au stabilit termenul pentru perfectarea actului autentic de vânzare-cumpărare la 05,06,2013, și în acest sens au stabilit ca în cazul în care promitentul vânzător va refuza să perfecteze actele, reclamantul vor putea solicita instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În mod nejustificat, pârâtele refuză să se prezinte la notariat pentru perfectarea actului în formă autentică.
În drept, a invocat prev art 1669 Cod Civil.
A depus la dosar precontract de vânzare-cumpărare încheiat la 05,04,2013, TDP nr 2928-1355/05,07,2002, sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale pentru P. C., certificat de deces pentru P. C., schita parcelara a terenurilor vizata de Primaria Piscu Vechi, certificat de atestare fiscala eliberat de Primaria Piscu Vechi, certificat nr_/07,06,2013 eliberat de OCPI D., copie CI pentru reclamant si parati, certificat de informare emis de mediator, precum și dovada achitării taxei de timbru si timbru judiciar.
Instanța, examinând cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, avand in vedere dispozitiile art 201 alin 1 din Codul de procedură civilă, prin rezoluția din data de 04,07,2013, a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata catre paratele P. M. si S. E., punandu-li-se in vedere ca au obligatia de a depune intampinare in termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si invoca exceptii, in afara celor de ordine publică.
Cererea de chemare in judecata a fost comunicata paratilor la data de 05,07,2013, termenul de depunere a intampinarii fiind stabilit la 30,07,2013.
Paratele nu au formulat intampinare pana la data de 01,08,2013 iar instanta prin rezolutia din 01,08,2013, in baza art 201 alin 4 din Codul de procedură civilă, a fixat primul termen de judecata la data de 23,09,2013, dispunand citarea partilor pentru acest termen.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamantul a cumpărat de la parate la data de 05,04,2013, suprafata de 0,10 ha teren situat in extravilanul comunei Piscu Vechi, judet D., cuprins in TDP nr 2928-1355/05,07,2002, in T 37, P 3 cu vecini N-S. St, E-C. I., S-DN 492, V-C. A., la pretul de 5000 lei, achitat integral și au încheiat un act sub semnătură privată intitulat " Precontract de vanzare cumparare ".
In cauză, la solicitarea reclamantului a fost audiat martorul D. I. D..
Paratele au dobindit terenul prin mostenire in calitate de sotie supravietuitoare si fiică de pe urma autorului P. C. caruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate in baza Lg 18/1991 conform TDP nr 2928-1355/05,07,2002.
Deși s-au înțeles să se prezinte la biroul notarului public în vederea perfectării actului autentic de vânzare-cumpărare pârâtele refuză în mod nejustificat.
In speță, convenția încheiată între reclamant și parate îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru un antecontract de vânzare-cumpărare valabil încheiat.
Potrivit art 1669 cod civil, cand una din partile care au incheiat o promisiune bilaterala de vanzare refuza, nejustificat sa incheie contractul promis, cealalta parte poate cere pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract, daca toate celelalte conditii de valabilitate sunt indeplinite.
In acest sens, suplinind consimțământul debitorului obligației de a face izvorâtă din antecontract, instanța poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare si urmează să admită acțiunea, astfel cum a fost formulată.
Se va constata valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare teren, urmând să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite acțiunea formulată de reclamantul G. F. domiciliat in Calafat, ., ., ., judetul D., împotriva pârâtelor P. M. si S. E., domiciliate in . D..
Constată valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 05,04,2013 prin care reclamantul a cumpărat de la parate, suprafata de 0,10 ha teren situat in extravilanul comunei Piscu Vechi, judet D., cuprins in TDP nr 2928-1355/05,07,2002, in T 37, P 3 cu vecini N-S. St, E-C. I., S-DN 492, V-C. A., la pretul de 5000 lei, care a fost achitat.
Prezenta hotărâre tine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Dispune comunicarea hotărârii irevocabile la organul fiscal Piscu Vechi si la Biroul de carte funciara.
Sentință cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 21.10.2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
M. P. M. A P.
Red 7 ex/25,10,2013 MP/MP
← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1146/2013. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 1951/2013. Judecătoria CALAFAT → |
---|