Acţiune în constatare. Sentința nr. 1622/2013. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1622/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 2604/201/2013
Dosar nr._ - acțiune în constatare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CALAFAT
JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1622/2013
Ședința publică de la 24 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M. - Judecător
Grefier R. R.
*
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta J. E., cu domiciliul în municipiul Reșița . . . S., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat R. L., cu sediul în municipiul Calafat . jud. D., în contradictoriu cu pârâtul C. G., cu domiciliul în ., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică a răspuns avocat P. L. E. pentru reclamantă, martorul P. G., lipsă fiind reclamanta și pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța verificându-și competența, constată că: este competentă general conform art. 126 al. 1 pct. 1 din Constituția României, este competentă material conform art. 94 pct. 1 lit. h Cod procedură civilă și competentă teritorial conform art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă.
Sub prestare de jurământ a fost audiat martorul prezent, a cărui declarație s-a consemnat în scris și s-a atașat la dosarul cauzei, după care, apreciind cauza în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul pe fond.
Avocat P. L. E. pentru reclamantă a solicitat admiterea acțiunii, constatarea valabilității convenției de vânzare - cumpărare și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
J U D E C A T A
Reclamanta J. E. a chemat în judecată pe pârâtul C. G. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare, încheiată la data de 20.05.2011, având ca obiect vânzarea cumpărarea suprafeței totale de 0,0750 ha din totalul de 1500 mp, teren situat în intravilanul comunei Moțăței Jud. D. cu următorul amplasament în tarlaua 9, . N – A 9 Teren const., E – A 13, S – Dc 24, V – C. G., cu prețul de 1000 lei, și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În fapt, a motivat că a cumpărat de la pârât, la data de 20.05.2011, terenul sus menționat, pentru care a plătit suma de 1000 lei, ocazie cu care a intrat în posesia terenului, achitând prețul și încheind cu pârâtul un act sub semnătură privată intitulat "pre contract de vânzare-cumpărare ". S-au obligat, de asemenea, să încheie actele în formă autentică.
În drept a invocat dispozițiile art. 5 titlul X din Legea 247/2005, coroborat cu art. 1073, art. 1077 Cod civil.
A depus la dosar act sub semnătură privată intitulat " precontract de vânzare-cumpărare " încheiat la data de 20.05.2011, copie sentința civilă nr. 348/04.03.2008 a Judecătoriei Calafat pronunțată în dosarul nr._ rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare la 31.03.2008, copie TDP nr. 3620-_/07.04.1997, certificat fiscal nr. 2660/27.05.2013 eliberat de Primăria Moțăței, copii CI pentru reclamantă și pârât, schița parcelară pentru terenul în litigiu, certificat de informare nr. 67/31.05.2013 eliberat de B; G. B. Calafat, certificat de sarcini nr._/03.06.2013 eliberat de OCPI D., precum și dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar.
Instanța, examinând cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, având în vedere dispozițiile art. 201 alin 1 din Codul de procedură civilă, prin rezoluția din data de 21.06.2013, a dispus comunicarea cererii de chemare în judecata către pârât, punându-i în vedere ca are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecata sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului la data de 02.07.2013, fixându-se termen pentru a depune întâmpinare la data de 29.07.2013.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, iar instanța prin rezoluția din 31.07.2013, în baza art. 201 alin 4, 5 din Codul de procedură civilă, a fixat primul termen de judecată la data de 24.09.2013, dispunând citarea părților pentru acest termen, citarea pârâtului la interogatoriu și a martorului indicat în cererea de chemare în judecată.
Din examinarea probelor administrate instanța va reține că la data de 20.05.2011 între reclamantul G. C. în calitate de promitent cumpărător și pârâtul G. G., în calitate de promitent vânzător s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare intitulată „ contract de vânzare cumpărare ".
Potrivit acestei promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare pârâtul s-a obligat să vândă, iar reclamanta să cumpere terenul în suprafața totală de 0,0750 ha din totalul de 1500 mp, teren situat în intravilanul comunei Moțăței Jud. D. cu următorul amplasament în tarlaua 9, . N – A 9 Teren const., E – A 13, S – Dc 24, V – C. G., cu prețul de 1000 lei, care a fost achitat în întregime la data încheierii acestei promisiuni în prezența martorilor T. D. și G. C..
O promisiune de vânzare-cumpărare este un antecontract și oricare dintre părțile care au încheiat acest antecontract poate cere încheierea contractului în formă autentică.
În speță instanța a reținut că deși pârâtul care este proprietarul terenului, conform sentinței civile nr. 348/04.03.2008 a Judecătoriei Calafat pronunțată în dosarul nr._ rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare la 31.03.2008, a primit prețul, refuză să se prezinte la biroul notarial în vederea încheierii actelor în formă autentică.
De menționat că deși pârâtul legal citat nu s-a prezentat in instanța.
În raport de considerentele de mai sus având în vedere dispozițiile art. 1073, potrivit cărora creditorul este îndreptățit să obțină executarea întocmai a obligației asumate de debitor, iar în cazul în care obligația de a face” nu este adusa la îndeplinire de debitor potrivit dispozițiilor art. 1077, creditorul poate fi autorizat să o aducă la îndeplinire, art. 111 c.pr.civ, cât și dispozițiile art. 5 alin. 2 Titlul X din legea 247/2005 privind circulația juridică a terenurilor, urmează ca instanța să admită acțiunea, așa cum a fost formulată.
Va constata valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare încheiată de părți, cu privire la suprafața totală de 0,0750 ha din totalul de 1500 mp, teren situat în intravilanul comunei Moțăței Jud. D. cu următorul amplasament în tarlaua 9, . N – A 9 Teren const., E – A 13, S – Dc 24, V – C. G., cu prețul de 1000 lei, și va pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta J. E., cu domiciliul în municipiul Reșița . . . S., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat R. L., cu sediul în municipiul Calafat . jud. D., în contradictoriu cu pârâtul C. G., cu domiciliul în ..
Constată valabilă promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare încheiată de părți, prin care reclamantul a cumpărat de la pârât suprafața totală de 0,0750 ha din totalul de 1500 mp, teren situat în intravilanul comunei Moțăței Jud. D. cu următorul amplasament în tarlaua 9, . N – A 9 Teren const., E – A 13, S – Dc 24, V – C. G., cu prețul de 1000 lei, care a fost achitat în întregime.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic.
Dispune comunicarea sentinței în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitivă, către organele fiscale locale.
Sentință cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24.09.2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
ElenaMungiu R. R.
Red. Jud. EM/
Tehnored RR/
4 ex. 25 octombrie 2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1621/2013. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 393/2013. Judecătoria CALAFAT → |
---|