Pretenţii. Sentința nr. 1579/2013. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1579/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 2430/201/2013
Dosar nr._ /2012pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1579
Ședința publică de la 23,09,2013
PREȘEDINTE M. P.- Judecător
Grefier P. M. A.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul S. M. Calafat, cu sediul in Calafat ., judetul D., împotriva pârâtului Mițoi V. I., domiciliat in comuna Ciupercenii Noi, ., judetul D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic Tașcovici G. pentru reclamantul S. M. Calafat, lipsa fiind paratul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, după care, instanța, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvantul in fond.
Consilier juridic Tașcovici G. pentru reclamantul S. M. Calafat a solicitat admiterea actiunii.
JUDECATA
Prin cererea adresată instanței la data de 31,05,2013 și înregistrată sub nr._ reclamantul S. M. Calafat a chemat în judecată pe pârâtul Mițoi V. I., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 529 lei reprezentând serviciile medicale pe care S. M. Calafat le-a acordat in perioada 18,03,2012-21,03,2012, conform deconturilor de cheltuieli atasate la FO nr 2786/54, pentru P. L. Ș. din Ciupercenii Noi sat Smîrdan, ., D., pentru diagnosticul de traumatism accident rutier.
A solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna actualizarea sumei de 529 lei la data platii efective a debitului si obligarea paratului la plata eventualelor cheltuieli de judecată.
În fapt, a motivat că prin Ordonanța din 04,02,2013 in dosarul nr 395/P/2012, P. de pe langa Judecatoria Calafat constata ca la data de 19,10,2012 s-a confirmat masura inceperii urmaririi penale împotriva lui Mițoi V. I. pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpă prevazuta si pedepsita de art 184 alin 1-3 Codpenal, retinandu-se ca la data de 18,03,2012, fiind sub influența bauturilor alcoolice, paratul a efectuat manevra de viraj urmare careia a pierdut controlul volanului si a accidentat-o pe P. L. Ș., careia S. M. Calafat i-a acordat servicii medicale in perioada 18,03,2012-21,03,2012, a caror valoare este de 529 lei. In timpul cercetarilor partile s-au impacat si in temeiul dispozitiilor art 262 pct 2 lit a din CPP, art 192 pct 2 lit b Cpp, art 228 alin 6 raportat la art 10 lit h Cpp, s-a dispus incetarea urmaririi penale fata de Mițoi V. I..
În drept, s-au invocat prev. art. 1349 si 1357 Cod civ. si art 313 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.
S-a depus la dosar decontul de cheltuieli pentru bolnava P. L. Ș., Ordonanța din 04,02,2013 a Parchetului de pe langa Judecatoria Calafat dată in dosarul nr 395/P/2012.
Instanța, examinând cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, avand in vedere dispozitiile art 201 alin 1 din Codul de procedură civilă, prin rezoluția din data de 03,06,2013, a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata catre paratul Mițoi V. I., punandu-i-se in vedere ca are obligatia de a depune intampinare in termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si invoca exceptii, in afara celor de ordine publică.
Cererea de chemare in judecata a fost comunicata paratului la data de 04,06,2013, termenul de depunere a intampinarii fiind stabilit la 01,07,2013.
Paratul nu au formulat intampinare pana la data de 03,07,2013 iar instanta prin rezolutia din 03,07,2013, in baza art 201 alin 4 din Codul de procedură civilă, a fixat primul termen de judecata la data de 09,09,2013, dispunand citarea partilor pentru acest termen.
In cauză, la solicitarea reclamantului a fost audiata martora P. L. Ș..
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că la data de 18,03,2013, pîrîtul Mițoi V. I., fiind sub influența băuturilor alcoolice, a efectuat necorespunzător o manevră de viraj urmare careia a pierdut controlul volanului si a accidentat-o pe P. L. Ș..
In timpul cercetarilor partea vatamata P. L. Ș. s-a împăcat cu Mițoi V. I. astfel că prin Ordonanța din 04,02,2013 in dosarul nr 395/P/2012, P. de pe langa Judecatoria Calafat in temeiul dispozitiilor art 262 pct 2 lit a din CPP, art 192 pct 2 lit b Cpp, art 228 alin 6 raportat la art 10 lit h Cpp, a dispus incetarea urmaririi penale.
In urma accidentului, P. L. Ș. a fost internata in S. M. Calafat in perioada 18,03,2012-21,03,2012, cheltuielile efectuate cu serviciile medicale conform deconturilor de cheltuieli atasate la FO nr 2786/54, fiind in valoare de 529 lei.
Potrivit disp.art. 313 din Leg. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sanatatii altei persoane, raspund, potrivit legii si au obligatia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentind cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată.
Art. 1357 c.civ., prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
În raport de cele reținute, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului urmând să admită acțiunea și să oblige pârâtul la plata sumei de 529 lei despagubiri, actualizata la data platii efective către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea civilă formulată de reclamantul S. M. Calafat, cu sediul in Calafat ., judetul D., împotriva pârâtului Mițoi V. I., domiciliat in ., nr 59, judetul D..
Obligă pârâtul la plata sumei de 529 lei despagubiri, actualizata la data platii efective către reclamant.
Sentință definitivă .
Pronunțată în ședință publică de la 23,09,2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
M. PopescuMihai A. P.
Red 4 ex/02,10,2013
MP/MP
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 585/2013. Judecătoria CALAFAT | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1162/2013. Judecătoria... → |
---|