Acţiune în constatare. Sentința nr. 730/2013. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 730/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 866/201/2013

Dosar nr._ acțiune în constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 730

Ședința publică de la 25.03.2013

PREȘEDINTE M. P.- Judecător

Grefier M. A P.

Pe rol soluționarea acțiunii civile in constatare formulată de reclamantul S. I., împotriva pârâtului T. E..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns av. I C. pentru reclamantul lipsa, martorul Smocu M. C., lipsă fiind pârâtul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, sub prestare de juramant a fost audiat martorul Smocu M. C., după care, instanța, apreciind cauza în stare de judecată a acordat cuvantul in fond.

Avocat I C. pentru reclamant a solicitat admiterea acțiunii si pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.

J U D E C A T A

Reclamantul S. I. a chemat în judecată pe pârâtul T. E., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată la data de 15.08.2011, pentru suprafața de 0.83 ha teren cuprins in TDP nr 665-_/16.03.1994 situat în extravilanul comunei Maglavit, judet D., in T 9, P 122 cu vecini la N-CN 859, E-Juganaru M., S-De 862, V-T. N. și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

In fapt, a motivat că a cumpărat de la pârât la data de 15.08.2011, suprafața de 0.83 ha teren cuprins in TDP nr 665-_/16.03.1994 situat în extravilanul comunei Maglavit, judet D., in T 9, P 122 cu vecini la N-CN 859, E-Juganaru M., S-De 862, V-T. N., la prețul de 4565 lei și au încheiat un act sub semnătură privată intitulat "precontract".

De comun acord au stabilit termenul pentru perfectarea actului autentic de vânzare-cumpărare la data de 20.08.2011 și în acest sens au stabilit ca în cazul în care promitentul vânzător va refuza să perfecteze actele, reclamantul va putea solicita instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În mod nejustificat, pârâtul refuză să se prezinte la notariat pentru perfectarea actului în formă autentică.

În drept, a invocat prev. art. 969-971, art 1073 din Codul Civil.

A depus la dosar precontract de vânzare-cumpărare încheiat la 15.08.2011, TDP nr. 665-_/16.03.1994, copie CI privind pe reclamant si parat, schita parcelara a terenurilor vizata de Primaria Maglavit, certificatul nr_/12.02.2013, eliberat de OCPI D., precum și dovada achitării taxei de timbru si timbru judiciar.

In cauză, la solicitarea reclamantului a fost audiat martorul Smocu M. C..

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamantul a cumpărat de la pârât la data de 15.08.2011, suprafața de 0.83 ha teren cuprins in TDP nr 665-_/16.03.1994 situat în extravilanul comunei Maglavit, judet D., in T 9, P 122 cu vecini la N-CN 859, E-Juganaru M., S-De 862, V-T. N., la prețul de 4565 lei, achitat integral și au încheiat un act sub semnătură privată intitulat "precontract".

Paratul este proprietarul terenului fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate in baza Lg 18/1991 conform TDP nr. 665-_/16.03.1994.

Deși s-au înțeles să se prezinte la biroul notarului public în vederea perfectării actului autentic de vânzare-cumpărare, pârâtul refuză în mod nejustificat.

In speță, convenția încheiată între reclamant și pârât îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru un antecontract de vânzare-cumpărare valabil încheiat.

Potrivit art.1073 Cod. civil, creditorul este îndreptățit să obțină executarea întocmai a obligației asumate de debitor, iar în cazul în care obligația de a face nu este adusă la îndeplinire de debitor, creditorul poate fi autorizat s-o aducă la îndeplinire potrivit dispozițiilor art.1077 Cod. Civil.

In acest sens, suplinind consimțământul debitorului obligației de a face izvorâtă din antecontract, instanța poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Având în vedere și disp.art.5 alin.2 Titlul X din Legea 247/2005 privind circulația juridică a terenurilor, instanța urmează să admită acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Se va constata valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare teren, urmând să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite acțiunea formulată de reclamantul S. I., domiciliat in ., împotriva pârâtului T. E. domiciliat in ..

Constată valabilitatea conventiei de vânzare-cumpărare încheiată la 15.08.2011, prin care reclamantul a cumpărat de la pârât suprafața de 0.83 ha teren cuprins in TDP nr 665-_/16.03.1994 situat în extravilanul comunei Maglavit, judet D., in T 9, P 122 cu vecini la N-CN 859, E-Juganaru M., S-De 862, V-T. N., la prețul de 4565 lei, care a fost achitat.

Prezenta hotărâre tine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Dispune comunicarea hotărârii irevocabile la organul fiscal Maglavit si la Biroul de carte funciara.

Sentință cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 25.03.2013.

PREȘEDINTE, Grefier,

M. P. M. A P.

Red 6 ex/27.03.2013 MP/MP

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 730/2013. Judecătoria CALAFAT