Plângere contravenţională. Sentința nr. 2008/2013. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 2008/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 3211/201/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CALAFAT-JUDETUL D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2008/2013

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013

PREȘEDINTE A. G. B.

Grefier V. V. C.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petenta P. D. L. și pe intimata C. S.A., având ca obiect plângere contravetionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciind cauza in stare de judecată a retinut-o in vederea solutionării.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 04.09.2013 sub nr._, petenta P. D. L. a formulat în contradictoriu cu intimata C. S.A. - CESTRIN împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 13.08.2013 încheiat de C. S.A. - CESTRIN prin care, în baza art. 8 alin. 1 și 2 din OG nr. 15/2002 a fost sancționată cu amendă în valoare de 250 lei pentru că în ziua de 19.07.2013 am circulat cu autoturismul Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_, proprietate personală, pe DN 55 A la km 91 + 850 m Calafat - Poiana M., fără a deține rovinietă valabilă.

A solicitat să se constatate nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției.

In fapt a motivat că în data de 21.08.2013 a primit prin poștă procesul-verbal arătat mai sus, prin care a fost înștiințată că a fost sancționată contravențional și că s-a început executarea silită împotriva sa.

Arată că într-adevăr, nu a achitat această taxă deoarece circulă în afara localității foarte rar. În ziua de vineri 19.07.2013, tatăl său N. P., în vârstă de 67 ani, a circulat pe DN 55 A, la Târgul de săptămână Poiana M., împreună cu mama sa N. V., fără să cunoască faptul că autoturismul nu are plătită taxa de drum. Primul dintre argumentele pe care le aduce în apărarea sa este eroarea de fapt. Consideră că în acest caz, agentul constatator este în eroare de fapt, deoarece nu petenta se face vinovată de săvîrșirea contravenției constatate prin acest proces-verbal, ci tatăl său; și, astfel ne aflăm într-una din cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei, conform art. 11 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

De asemenea, învederează instanței lipsa semnăturii agentului constatator A. C. N., lucru care, potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, atrage nulitatea procesului-verbal. Documentul a fost generat și semnat electronic, conform prevederilor Legii nr. 455/2001, lege care spune că "... semnătura electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică ce redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui procedeu similar."

În drept și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art.17 și art.11 din OG nr.2/2001. în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

A depus la dosarul cauzei: procesul verbal de contravenție, copie CI, copie certificat de înmatriculare.

În data de 22.10.2013, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale:

În fapt au motivat că la data de 19.07.2013, pe DN 55A km 91+850m, pe raza localității CALAFAT, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând D. L. P., cu domiciliul în D., CALAFAT, .. Bl9, . surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 13.08.2013, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.

Potrivit dispozițiilor art.l, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România, și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Arată că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Sancțiunea aplicata a fost in mod corect individualizata de către agentul constatator, întrucât prin procesul verbal mai sus menționat, fapta reținută în sarcina petentului constituie contravenție potrivit art.8, din O.G. 15/2002, agentul constatator aplicând corect sancțiunea amenzii în cuantumul minim potrivit art. 14, anexa nr.2 în valoare de 250 Lei (pentru categoria A potrivit anexei nr. l),deși acesta avea posibilitatea de a-i aplica sancțiunea amenzii până la cuantumul maxim prevăzut, respectiv 500 Lei.

De asemenea, solicită să se retină prevederile art. 12, alin 1 din O.G. 15/2002 ""sumele încasate în urma aplicării tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale se constituie venit la dispoziția C.N.A.D.N.R. - S.A. și vor fi utilizate pentru finanțarea lucrărilor de construcție, modernizare, întreținere și reparație a drumurilor naționale... ", iar petentul prin neachitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale, a lipsit intimata de sumele cuvenite ca urmare a aplicării acestuia, producând un prejudiciu înseninat intimatei, prin diminuarea activului patrimonial, prejudiciu ce nu putea fi recuperat decât prin aplicarea unei sancțiuni contravenționale corespunzătoare.

solicită sa se constate faptul ca petentul nu a fost in măsura sa răstoarne prezumția temeiniciei actului constatator, acesta nedepunand la dosar, in fond, dovada ca la data săvârșirii contravenției deținea rovinieta valabila. Pe de alta parte, pe langa procesul verbal, dovada săvârșirii contravenției o reprezintă proba foto emisa de sistemul SIEGMCR, care atesta prezenta autovehiculul in data, la ora si in locul stipulat in procesul verbal.

Solicită sa se tina seama in hotărârea ce urmează a fi pronunțata si de faptul ca s-au efectuat o . cheltuieli deloc neglijabile ocazionate cu emiterea procesului verbal contestat, comunicarea acestuia, precum si alte cheltuieli ocazionate de prezentul dosar.

În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 fapta de a circula fără rovignietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă."

De asemenea prin anularea sau inlocuirea sancțiunilor cu avertisment, sub motivația ca fapta nu prezintă un grad de pericol social ridicat, contravenienții vor fi incurajati sa nu respecte nici celelalte obligații de plata ce le revin, cum ar fi asigurarea RCA, impozitelor datorate, etc...

solicită să seconstate faptul că obligația de a achita tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale in revine petentului, in caliatate de utilizator al vehiculului surprins circulând fara a deține rovinieta, in baza prevederilor art.l, alin. 2 din O.G. 15/2001 "începând cu data de 1 iulie 2002 se introduce tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, denumit în continuare tarif de utilizare, aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România... ", iar prin noțiunea de utilizator se înțelege potrivit art.l, lit.b din același art.: "utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatricidate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini".

Conform prevederilor art.7 din O.G. 15/2002 "responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români ..."

Obiectul judecării unei plângeri contravenționale nu se referă doar la verificarea legalității procesului verbal contravențional ci, în primul rând, la cercetarea faptului existenței sau inexistenței unei contravenții, procesul verbal fiind doar actul procedural prin care se constată de către persoanele abilitate presupusa săvârșire a unei contravenții.

Eludarea legii în prezenta cauză este evidentă, petentul nu invocă existența unei roviniete valabile, ci doar apreciază în mod eronat că procesul verbal este lovit de nulitate.

Cu privire la lipsa semnăturii agentului constatator din cuprinsul procesului verbal contestat precizam ca O.G. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de constatare a contravenției, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice, valorificând principiul de drept " ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus " (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă).

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control a rovinietei denumit in continuare SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și C. SA.

Procesul verbal de constatare a contravenției este generat și tipărit, de asemenea, tot cu ajutorul irnj-lpacelor tehnice ale SIEGMCR și, conform prevederilor art.7 al Legii nr.455/2011 privind semnătura electronică, are asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice. Astfel, art. 7 din Legea 455/2001 prevede: "în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii". Procesul verbal de constatare a contravenției contestat conține mențiunea expresa ca a fost generat si semnat electronic potrivit prevederilor Legii nr.455/2001 si a HG nr.1259/2001 de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CERTSIGN SA.

Conform dispozițiilor art.6, din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronica, "inscrisul in forma electronica, căruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronica, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic intre cei care l-au subscris si intre cei care le reprezintă drepturile, iar art.7 al aceluiași act normative statuează ca, in cazurile in care, potrivit legii, forma scrisa este ceruta ca o condiție de proba sau de validitate a unui act juridic, un inscris in forma electronica indeplineste aceasta cerința daca i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat si generat prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Întrucât art. 17 din OG nr.2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura manuscrisa a agentului constatator, iar potrivit principiului de drept "ubi Iex non distinguit, nec nos dîstinguere debemus" (unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa o facem), instanța va retine ca procesul verbal este semnat potrivit cerințelor legale imperative, prin aplicarea semnăturii electronice pe inscrisuri, care, emanând de la subscrisa si recunoscute, dobândesc potrivit legii valoarea unor acte autentice, in concordanta cu exigentele formale ale oricărui proces verbal de contravenție.

Solicită să se rețină ca petentul a făcut o mare confuzie intre, pe de o parte, generarea unui inscris in forma electronica si, pe de alta parte materializarea pe suport de hârtie a acestor date si informat:: astfel generate. Insasi din mențiunea expresa cuprinsa in PVCC, se retine ca acest document a fost generat și semnat electronic, neputand fi identificat nici un motiv pentru care acest inscris sa nu poată fi calificat drept "inscris in forma electronica" in accepțiunea art 4, pct.2 din Legea nr.455/2001, aceasta reprezentând ": colecție de date in forma electronica intre care exista relații logice si funcționale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibila, destinate a fi citite prin intrermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar. F. îndoiala procesul verbal mai sus menționat, cuprinde o informație inteligibila susceptibila a fi citita nu doar prin intermediul unui program informatic, ci eventual prin intermediul altui procedeu similar, cu mențiunea ca aceste posibilități de accesare aparțin emitentului inscrisului. Pentru persoana căreia i se adresează, inscrisul in forma electronica poate fi citit tot informatic, sau in mod echivalent pe suport de hârtie, intrucat odată generat si semnat electronic, fara indoiala, inscrisul electronic poate dobândi o existenta fizica, palpabila, pe suport de hârtie. Faptul ca ulterior generării unu inscris electronic, cu respectarea tuturor exigentelor legale, informația pe care aceasta o cuprinde este tipărit pentru a fi comunicata ca atare celor interesați, nu ii răpește calitatea de inscris in forma electronica, tipărire si comunicarea pe suport de hârtie, in baza art. 25 din O.G. 2/2001, fiind aspecte ulterioare si independent de cel inițial, de generare a inscrisului.

Pe cale de consecința, fiind necesar așadar a se face diferența intre, pe de o parte, generarea in forma electronica a unui document, conform datelor furnizate tot in sistem electronic in baza mijloacelor tehnic parte a SIEGMCR si a identificării contravenientului . date, de asemenea in format electroni furnizata de MAI, si, pe de alta parte, intocmirea acestuia in forma scrisa, solicită să se rețină că procesele verbale de constatare a contravenției sunt inscrisuri generate si semnate in forma electronica, cu respectarea prevederilor legale in materie, iar sub aspectul naturii lor juridice, Legea privind semnară electronica trebuie interpretata sistematic, art.6 si art.7 din acest act normativ prevăzând expres efectul idert cu cel al actului autentic pentru inscrisul in forma electronica, căruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronica, recunoscut de către cel căruia i se opune.

Solicită să se retină natura de act administrativ de drept public a procesului verbal de constau a contravenției, așadar de inscris autentic definitiv potrivit art. 1171 si 1173 C.Civ, incidența in privi PVCC-ului a normelor privind semnătura electronica nu ii răpesc acestuia calitatea de act autentic, emis de un funcționar public competent si cu respectarea solemnităților prevăzute de lege.

Astfel procesul verbal contestat reprezintă un înscris informa electronica căruia i s-a incorporat sau atașat o semnătura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat si generat prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii, poarta semnătura valabila a agentului constatator, nefiind astfel incidența sancțiunea nulității absolute in condițiile art. 17 din O. G. nr. 2/2001.

Totodată legiuitorul prin dispozițiile articolului 267 din Legea 134/2010 privind Codul de procedura civila republicat, a reglemenentat si înscrisurile in format electronic, iar cu privire la valabilitatea semnăturii electronice a statuat in art. 268 alin. 2, faptul ca aceasta"este valabila daca este reprodusa in coditiile legii speciale."

Potrivit art. 4 al legii 455/2001, inscrisul in forma electronica reprezintă o „colecție de date in forma electronica intre care exista relații logice si funcționale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar", iar semnătura electronica reprezintă „date in forma electronica, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date in forma electronica si care servesc ca metoda de identificare ".

In conformitate cu dispozițiile art. 11, alin. 1 din Ordinul 769/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România "Constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor se efectuează de către personalul prevăzut la art. 9 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, cu ajutorul mijloacelor tehnice, parte a SIEGMCR, iar in baza art. 9 alin. 2 din O.G. 15/2002 "începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției." in acest sens invocam principiul conform căruia "normele speciale deroga de la normele generale", ceea ce înseamnă că în cazul unui conflict între o normă cu caracter special și o normă cu caracter general se aplică cu prioritate normă specială. Având in vedere faptul ca O.G. 15/2002 prevede o modaliatate speciala de constatare a conteventiei, distincta de O.G. 2/2001, si anume constatarea contravențiilor cu ajutorul mijlocelor tehnice parte a Sistemului Informatic de Gestiune Monitorizare si Control al Rovinietei, ceea ce rezida ca procesele verbale întocmite cu ajutorul SIEGMCR, nu pot fi semnate olograf atâta timp cat agentul constatator constatata "ex propriius sensibus" săvârșirea contravențiilor, prinț interogarea bazei de date a unui sistem informatic.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei -S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator N. A. C., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile OG nr.2/2001, OG nr.15/2002, Legea nr.455/2001, Ordinul MTI nr.769/2010, Legea nr.134/2010.

A depus la dosarul cauzei: confirmarea de primire cu privire la comunicarea procesului verbal de contravenție, certificat calificat, planșă foto.

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/13.08.2013 a fost sancționată petenta cu amendă contravențională cu amendă contravențională în cuantum de 225 lei în temeiul art.8 alin.2 din OG nr.15/2002, reținându-se în sarcina sa că în ziua de 13.08.2013 a circulat cu vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_, proprietatea petentei, pe DN 55A Km 91 + 850 m, pe raza Mun. Calafat, jud. D., fără a deține rovinietă valabilă.

Procesul verbal de contravenție a fost întocmit de agentul constatator A. C. N., posesor al autorizației de control nr.0.8.9, fiind generat și semnat electronic conform Legii nr.455/2001 și HG nr.1259/2001.

Petenta contestă starea de fapt reținută prin procesul verbal de contravenție, susținând că nu a condus personal autovehiculul, însă nu administrează nici o probă din care să rezulte acest lucru și care să înlăture prezumția de temeinicie și legalitate a procesului verbal de contravenție.

Petenta invocă și nulitatea procesului verbal de contravenție potrivit art.17 din OG nr.2/2001 întemeiată pe lipsa semnăturii agentului constatator.

Potrivit art.17 din OG nr.2/2001 lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, însă procesul verbal de contravenție atacat, deși nu conține semnătura olografă a agentului constatator, poartă mențiunea că a fost generat și semnat electronic conform Legii nr.455/2001 și HG nr.1259/2001.

Textul nu specifică forma semnăturii agentului constatator, ci doar obligă la existența unei semnături prin care agentul constatator să-și asume cele consemnate în procesul verbal de contravenție.

Conform art.268 alin.2 NCPC: "Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege",

Semnătura electronică este deci o formă legală de semnătură, ea fiind prevăzută de Legea nr.455/2001, legea specială în materie, și dacă respectă condițiile prevăzute la art.4 pct.4 din lege:

"a)este legată în mod unic de semnatar;

b)asigură identificarea semnatarului;

c)este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;

d)este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă;"

este prefect valabilă.

Conform art.7 din Legea nr.455/2001 "În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii."

Prin urmare, faptul că procesul verbal de contravenție, care îndeplinește cerințele legale menționate mai sus privind semnătura electronică, s-a comunicat petentului și pe suport de hârtie nu atrage nulitatea actului generat și semnat electronic pentru lipsa semnăturii agentului constatator.

Având în vedere motivele de mai sus, instanța va respinge plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plangerea formulată de petenta P. D. L. domiciliată in Calafat . B 19 . judetul D., in contradictoriu cu intimata C. SA- CESTRIN, cu sediul in Bucuresti . 401 A.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Noiembrie 2013

Președinte,

A. G. B.

Grefier,

V. V. C.

A.B. 10 Decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2008/2013. Judecătoria CALAFAT