Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2741/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2741/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 5238/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2741/2013
Ședința publică de la 04 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. A.
Grefier I. B.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C. E. E. S.A. în contradictoriu cu pârâtul C. C. D., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu s-au prezentat.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:
Conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Analizând, prin prisma dispozițiilor art. 255 C.proc.civ., proba cu înscrisuri solicitată de către reclamantă instanța o apreciază ca fiind admisibilă potrivit legii și de natură a duce la soluționarea procesului, motiv pentru care, o încuviințează în conformitate cu prevederile art. 258 C.proc.civ.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile deschise asupra fondului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 26.08.2013 sub nr._, reclamanta S.C. E. E. SA., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Slobozia, . jud. Ialomița, CUI RO22000460, nr. de înmatriculare în registrul comerțului J40/_/2007, cont bancar RO54CITI_1019, a chemat în judecată pe pârâtul C. CALUDIU D., domiciliat în Călărași; .;jud. Călărași, CNP_, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1223,59 lei reprezentând contravaloarea prestării servicii prestate ( energie electrică) pe perioada 01.12._12, a sumei de 106,82 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului, la plata sumei de 68,89 lei reprezentând taxă de decontare, demontare contor, reziliere contract, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că între ea, în calitate de furnizor și pârât,în calitate de consumator, au existat relații comerciale,conform contractului nr._/04.01.2010, în baza cărora i-a furnizat energie electrică, conform facturilor anexate, facturi ce cuprind atât contravaloarea serviciilor prestate,cât și majorări de întârziere.
A mai menționat că facturile sunt scadente în termen de 15 zile, iar beneficiarul serviciilor este obligat să achite contravaloarea lor în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii, în caz contrar putând fi calculate majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, respectiv 0,04% pe zi întârziere,fără ca acestea să depășească cuantumul debitului principal pentru fiecare factură în parte, conform O.U.G. 88/2010.
A mai precizat că întrucât în perioada 01.12._12 pârâtul nu a achitat facturi în sumă de 1223,59 lei, acest fapt a generat aplicarea majorărilor de întârziere,conform prevederilor contractuale, în sumă de 106,82 lei, dar și deconectarea de la rețeaua de energie, care se ridică la suma de 68,98 lei, solicitând obligarea acestuia la plata debitului mai sus menționat.
În drept, se invocă dispozițiile art. 1025 din Noul Cod de procedura civilă, art.59 din legea123/2012 privind energia electrică și gaze naturale, art.200 alin.5 din H.G. nr.1007/_.
În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri, în copie xerox: centralizatorul facturilor neachitate,(fila nr.5), lista de creanțe, convocarea la conciliere și confirmarea de primire a acesteia (filele nr. 7-8),
contractul încheiat între părți ( fila 9), și copii ale facturilor neachitate (filele nr.11 – 14).
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtul, cu toate că i-au fost comunicate cererea, formularul de răspuns și înscrisurile depuse de reclamantă, nu a completat formularul de răspuns și nici nu a solicitat alte probe în apărare.
Instanța a fixat termen pentru înfățișarea părților și a dispus citarea lor.
În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 04.01._ între reclamantă și pârât, a fost încheiat contractul nr._, având ca obiect furnizarea de energie electrică.
Conform contractului încheiat între părți, furnizorul se obligă să factureze și să încaseze lunar contravaloarea serviciilor prestate și să aplice majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru creanțele bugetare, iar debitorul se obligă să achite integral și la termen contravaloarea lor.
Din facturile fiscale acceptate la plată în mod tacit, prin necontestarea lor (filele 11-14) instanța reține că pârâtul a beneficiat în perioada 01.12._12 de prestării servicii în valoare de 1223,59 lei.
Cum pârâtul nu a achitat c/valoarea serviciilor furnizate la scadență, conform prevederilor contractuale, au fost calculate majorări de întârziere pentru facturile emise în perioada anterior amintită în valoare totală de 106,82 lei .
În drept, întrucât contractul a fost încheiat la data de 04.01.2010, anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, iar conform art.102 alin.1 din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil „Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”, la soluționarea pe fond a prezentei cauze instanța va avea în vedere normele legale în vigoare la data încheierii lui.
Astfel, instanța apreciază că regimul juridic al contractului în discuție este reglementat de art. 3 pct. 5 C. comercial,respectiv cele referitoare la întreprinderea de furnituri.
Întrucât în cazul obligațiilor de a da, este suficient ca reclamanta să facă dovada existenței contractului pentru a transfera pârâtului sarcina probării executării din partea sa a obligațiilor contractuale asumate, iar în speță,acesta nu a făcut nicio probă în acest sens și nici nu a dovedit vreo cauză străină, exoneratoare, în acord cu disp. art. 1082 C. civil 1864, fiind prezumat astfel în culpă contractuală, instanța reține că acesta, deși a beneficiat de furnizarea de energie electrică în valoare de 1223,59 lei, nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale emise de reclamantă, fapt pentru care, în acord cu prevederile contractuale anterior enumerate, i-a calculat majorări de întârziere în cuantum de 106,98 lei. În plus, conf. art. 11 al. 5 din contractul încheiat între părți, raportat la disp. art. 200 al. 5 din HG 1007/2004, reclamanta este în drept să întrerupă furnizarea de energie electrică, dacă pârâtul nu plătește c/val. ei, iar cheltuielile ocazionate de deconectare contor, în cuantum de 68,98 lei, sunt în sarcina acestuia.
Față de considerentele mai sus expuse și de dispozițiile art. 969-970 C. civil, potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate, au putere de lege între părțile contractante, instanța apreciază că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, urmând a obliga pârâtul la plata către aceasta a sumei de 1223,59 lei reprezentând c/val. servicii prestate în perioada 01.12._12, a sumei de 106,82 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului și la plata sumei de 68,98 lei reprezentând taxă decontare.
Conform dispozițiilor art. 1031 C.pr.civ. ce prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și ținând cont de solicitarea reclamantei în acest sens, instanța va obliga pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată cauzate de prezenta cauză, respectiv suma de 50 lei reprezentând c/val. taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. E. E. SA., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Slobozia, . jud. Ialomița, CUI RO22000460, nr. de înmatriculare în registrul comerțului J40/_, cont bancar RO54CITI_1019, împotriva pârâtului C. C. D., domiciliat în Călărași, .; jud. Călărași, CNP_.
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 1223,59 lei reprezentând c/val. servicii prestate pe perioada 01.12._12, a sumei de 106,82 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului și la plata sumei de 68,98 lei reprezentând taxă decontare.
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.10.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. I. B. I.
.
Red. A.I.
Tehnored. B.I.
Expl. 4/24.10.2013
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1136/2013.... → |
---|