Contestaţie la executare. Sentința nr. 1572/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1572/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 2527/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
J. CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr.1572
Ședința publică de la 30.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – O. V.
GREFIER - D. M.
Pe rol se află contestației la executare formulată de Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași în contradictoriu cu intimatei V. M.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
În vederea prezentării părților, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:
Instanța verificând din oficiu,conf. art. 131 al. 1 rap. la art.107 C.p.c, competența,constată că a fost legal investită cu judecarea prezentei cauze
În conformitate cu art.238 C. procedură civilă, apreciază că procesul se poate soluționa la acest termen și analizând actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată și în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție .
INSTANȚA:
Deliberând asupra acțiunii civile de față;
P. cererea introdusă la această instanță la data de 24.04.2013 și înregistrată sub nr._, contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 1517/2011 din 19.04.2011, emis de J. Călărași pe numele intimatei V. M., domiciliată în com. D., ., întrucât executarea sancțiunii s-a prescris.
În motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat că prin sentința civilă nr. 1007/14.03.2011 pronunțată de J. Călărași,rămasă irevocabilă, la data de 19.04.2011 prin nerecurare, intimatei i-a fost înlocuită amenda în cuantum de 40 lei, aplicată prin procesul verbal . nr._/19.11.2010 dresat de IPJ Călărași, cu sancțiunea prestării unui număr de 4 ore de muncă, în folosul comunității, muncă pe care urma să o execute în cadrul Primăriei .> A mai învederat că sentința civilă susmenționată a rămas irevocabilă prin nerecurare, iar la data de 19.04.2011 s-a emis, în baza sentinței civile mai sus menționată, mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 1517/2011 de J. Călărași.
A mai arătat că deși s-au făcut demersuri, mandatul nu a putut fi pus în executare, întrucât contravenienta nu locuiește pe raza comunei și nici nu i se cunoaște o altă adresă .
În conformitate cu prevederile art. 21 ind. 1 al. 1 din OG 55/2002, prin care se arată că “executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea”, a solicitat în consecință să se dispună anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 1517/2011 din 19.04.2011, emis de J. Călărași constatându-se prescrisă executarea sancțiunii.
S-a anexat, din oficiu, dosarul nr._ al Judecătoriei Călărași, în care s-a pronunțat sentința civilă mai sus menționată.
Deși legal citată, intimata nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarea situație de fapt: intimata a fost sancționată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/19.11.2010 de IPJ Călărași, cu o amendă în cuantum de 40 lei, pe care nu a achitat-o, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii.
P. sentința civilă nr. 1007/14.03.2011, pronunțată de J. Călărași, rămasă irevocabilă, la data de 19.04.2011 prin nerecurare, în conformitate cu disp. art. 9 al. 3 din OG 2/2001, amenda a fost înlocuită, la cererea IPJ Călărași, cu sancțiunea prestării unui număr de 4 ore de muncă în folosul comunității, ce urmau a se executa în cadrul Primăriei . în acest sens mandatul nr. 1517/2011 .
Conform dispozițiilor art. 21 ^ 1 alin.1 din O.G. nr. 55/2002 modificată prin Leg. 293/2009: « executarea prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea».
Așadar, termenul este de 2 ani și se socotește de la data rămânerii irevocabile a sentinței civilă nr. 1007/14.03.2011. În cauza, sentința civilă menționată a rămas irevocabilă la data 19.04.2011, termenul de 2 ani fiind împlinit în 19.04.2013.
Față de aceste considerente, instanța urmează să admită acțiunea, să constate prescrisă sancțiunea prestării unui număr de 50 de ore de muncă în folosul comunității, sancțiune dispusă prin sentința civilă nr.1007 pronunțată de J. Călărași la data de 19.04.2011, irevocabilă prin nerecurare și pe cale de consecință va anula mandatul de executare nr.1517/2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași în contradictoriu cu intimata V. M., domiciliată în com. D., ..
Constată prescrisă executarea sancțiunii prestării unui nr. de 4 ore de muncă în folosul comunității,sancțiune dispusă prin sentința civilă nr. 1007 din 14.03.2011 irevocabilă prin nerecurare .
Anulează mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 1517/2011 .
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședinta publică, azi 30.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. V. D. M.
Red. O.V./ Dact.DM
Ex. 4/azi 7.06.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1581/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1573/2013. Judecătoria... → |
|---|








